joi, 27 iulie 2017

Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon (27 iulie)

Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon (27 iulie)







Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon (27 iulie)  colecţia "Vieţile sfinţilor" a bibliotecii Cronopedia - Reeditare electronică necomercială după cele 12 volume „Vieţile Sfinţilor" apărute între anii 1991 şi 1998 la Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor (volumele consacrate lunilor septembrie-aprilie) şi apoi la Editura Episcopiei Romanului (volumele consacrate lunilor mai-august), realizată de Ioan Muntean. Lucrarea conţine fotografii cu icoane, biserici şi opere de artă referitoare la sfântul evocat, coleţionate şi prelucrate de pe internet.


miercuri, 5 iulie 2017

Lui Ciprian Porumbescu


Lui Ciprian Porumbescu

baladă-omagiu scrisă şi interpretată de Marin Voican-Ghioroiu

LUI CIPRIAN PORUMBESCU

EU: Coboară noapte peste sat,
Balada, cu dor nesecat,
Cântă tril înaripat...
Codrilor și munților
Tuturor românilor...

D.V. Cântă Balada de dor,
Plânge cu glas de izvor
Pe sub coama brazilor,
Prin văiile munţilor...
Şi se stinge de durere
Ca Luna, pe cer, când piere.
Tremură ca frunza-n vânt,
Suspin îi e glasul sfânt.

EU -  Munţilor, la fiii mei… Bis:
Dă-le casă-n codrii tăi!…
Pe cărări lângă izvoare,
În poieni fermecătoare.
Lângă turma de mioare,

D.V. Balada, fată de munte,
Cu diademă pe frunte,
Ne-aduce zile-nsorite
Peste pajişti-nflorite,
Printre cetene rărite,
Se roagă la munţii-nalţi,
Grijă să aibă de fraţi.

EU Munţilor, din stei de piatră… Bis:
Să le fiţi mamă şi tată!
Să-i feriţi de ploi şi zloată…
Nici un vânt să nu mi-i bată,
Soarele să nu mi-i ardă,

D.V. Balada, fată de munte,
Duce oile cornute
La izvoare să le-adape,
Lângă ea le ţine-aproape
Şi grăieşte munţilor
Prietenii românilor...

EU Munţilor, din stei de piatră… Bis:
Să le fiţi mamă şi tată!
Să-i feriţi de ploi şi zloată…
Nici un vânt să nu mi-i bată,
Soarele să nu mi-i ardă,



D.V. Cântă Balada şi plânge,
Inima din piept se stinge
De tristeţe şi durere –
N-are nici-o mângâiere...
Toţi voinicii au plecat 
În războiul blestemat.

EU Munţilor, părinţi cu dor, Bis:
Prietenii românilor,
Fraților, să mi-i păziţi,              
De necazuri să-i feriţi,
Să trăiască fericiți!

D.V. Balada cântă şi spune:
-   Doamne, m-ai lăsat pe lume
Să stau strajă munţilor,
Ca să le cânt codrilor,
Să doinesc lângă izvor –
La lumina stelelor…

EU Munţilor, prietenii mei… Bis:
Să-mi-aveţi grijă de ei,
Că sunt fiii mei iubiţi,
Sunt românii cei vestiţi,
Cu Dreptatea-s logodiţi.

D.V. Într-o toamnă cu mult soare,
Când vântul suflă  răcoare,
Cu nostalgie întreabă:

EU -   Unde eşti, tu, soră dragă,
Baladă, fată cu dor,
Dragostea românilor?

D.V. -   Sus pe munte, la izvor,
Cântă cu alean şi dor
Tuturor românilor...
Trei rîndunele-i răspund
Rămase-n urmă de cârd.
Cu Balada ele-au stat
S-o asculte pe-nserat,
Fată mândră cu mult dor –
Dragostea românilor.
Balada strigă şi plânge,
De durere mi se frânge,
Tremură ca frunza-n vânt
Murmură din glasu-i sfânt.
.....................................


EU Lăuta suspină,-ntreabă,
Dragă surioară, dragă!
Unde stai, cine-i cu tine,
Vorbe bune cine-ţi spune?
Că de când ne-am despărţit,
Glasul tău nepreţuit!…
Îl ascult, îl cânt şi plâng;
Aş vrea-n braţe să te strâng,
Să rămânem împreună...
Dragă surioară, bună!
Tot românul te ascultă...
Vino şi să facem nuntă,
Strai regal să porţi, iubită, Bis:
Să fii în veci fericită!




sursa foto: internet
montaj şi prelucrare video: Ioan Muntean

marți, 4 iulie 2017

Adevărul despre istoria antică a României

Adevărul despre istoria antică a României





Adevărul despre istoria antică a României



Zona geografică în care se află astăzi România, a fost în urmă cu peste 10.000 de ani, vatra lumii, locul unde a început cu adevărat civilizaţia umană. Acest adevăr este destul de greu de digerat pentru celelalte mari naţiuni, printre care şi cu aspiraţii inalte la titlul de popor ales.
În zona Olteniei se înregistrează cea mai veche locuire în bordeie din lume (18,000 ani inainte de Christos), cea mai veche activitate de minerit, cel mai vechi târnacop de miner descoperit vre-o dată, cea mai veche activitate metalurgică a aramei din lume (8,000 ani înainte de Christos), cea mai veche scriere din lume (tăbliţele de la Tărtăria, judeţul Alba 5-6.000 înainte de Christos). Tot aici s-a inventat arcul, au aparut primele furnale din Europa, şi tot de aici au plecat şi s-au format celelalte popoare indo-europene şi nu numai cum ar fi: iranienii, carienii, italicii, frygienii, sciţii, cimmerienii, triburile iberice, bascii, sarmaţii, elenii (ahei şi dorieni), fenicienii..etc.
Traco-dacii reprezintă cea mai veche şi mai înaltă cultură de pe Pământ, anterioară civilizaţiei Sumeriene, şi totodată cea mai numeroasă (180 – 200 de triburi). Ei puteau fi găsiţi în întreaga Europă (Balcani, Ucraina, Ungaria, Austria, Germania, Cehoslovacia, Polonia, Italia, Franţa, Spania, Turcia europeana, Asia Mica, Africa… chiar şi Burii din Africa de Sud sunt tot un neam Dac, din care făcea parte însuşi Burebista).
Scrisul şi odată cu el istoria, au apărut mai întâi în spaţiul tracic şi abia mai târziu in spaţiul greco-roman, dus probabil acolo tot de triburile care au migrat de aici. Traco-dacii au avut cea mai veche agricultură din Europa, (neolitic) si printre cele mai vechi din lume. La vremea lor erau singurul popor din lume care foloseau cercul la dispozitivele de măsurare a timpului.
Începând cu anul 1995, dupa studii îndelungate, însă intenţionat ţinute la subsol, o serie de savanţi americani de prestigiu au ajuns la concluzia că Potopul descris în Biblie a avut loc pe malul vestic al Marii Negre, unde locuia o populaţie neaşteptat de dezvoltată, (oare cine?). De altfel Olimpul, legendarul munte din mitologia greacă (ULIMP- Lumină sau Splendoare, în limba traco-dacă), nu era altceva decât muntele Bucegi pe care nu întâmplător dăinuie al doilea Sfinx de pe Pământ. Istoricul Homer spunea că numai tracii ştiau să lupte călare şi cu arcul începând cu mileniul cinci înainte de Christos.
Traco-dacii se remarcau printr-o corectitudine desăvârşită, toate convenţiile fiind încheiate verbal şi apoi păstrate cu sfinţenie. Lipsa de acasă era semnalată printr-un băţ lăsat la poartă, fiind mai mult decât suficient.
Traco-dacii erau singura civilizaţie din lume care nu a folosit sclavagismul sub nici o formă a sa.
În jurul anului 1400 Î.C, se construieşte în Tracia Nord-Dunăreană, cea dintâi şcoală cu local de sine stătător de pe Terra, numită Androniconul, unde preoţii Zamolxieni predau toate disciplinele universitare începând cu teologia (cultul Zeului Soare şi al celor 12 constelaţii).
Confom mărturiilor rămase posterităţii ale lui Platon şi Socrate, însuşi Pitagora şi-a completat studiile la şcoala Zamolxiană, şi tot ei afirmau că în acea vreme în Dacia existau cei mai de seamă medici ai timpului.
Istoricul Herodot, îi considera pe Cimerieni originari de pe versantul Nord-Estic al Carpaţilor, (Moldova de astăzi). Apoi o parte din ei s-au deplasat spre Sud, în Anatolia, unde au fost cunoscuţi ca Cimiry. Migraţi ulterior către Italia, Spania, Anglia şi Irlanda au fost cunoscuţi sub denumirea de celţi.


Zona Nord-Dunăreană (România de astăzi), a fost considerată din vechime drept un paradis terestru. Un teren bogat în aproape toate bogăţiile pământului, cu terenuri agricole (Grânarul Europei de mai târziu), păşuni întinse, toate formele de relief, un incredibil sistem hidrografic natural, o zona bine apărată contra majorităţii dezastrelor naturale, etc. Ca un miracol unic al istoriei, locuitorii acestei zone n-au putut fi alungaţi din vatra strămoşească şi nici deznaţionalizaţi.
Românii păstrează în continuare limba, portul, obiceiurile, tradiţiile strămoşilor de acum 7.000 de ani. Analizele minuţioase de sânge, demonstrează un alt miracol: în ciuda numeroaselor invazii, inclusiv mult distorsionata ocupaţie romană, ne-am păstrat puritatea genetică, specifică strămoşilor noştri.
România rămâne un miracol, căruia i s-a prevăzut un viitor mesianic. Profetul indian Sundhar Singh scria în 1922, că românii vor deveni un popor îndrăgit şi respectat de toate popoarele lumii.

luni, 3 iulie 2017

Elena Toma - Club XXL: Această floare trebuie să fie prezentă în fiecare ...

Elena Toma - Club XXL: Această floare trebuie să fie prezentă în fiecare ...:



Această floare trebuie să fie prezentă în fiecare familie! Iată de ce…


Practic toți amatorii de plante de casă au mușcate. Se consideră că ea contribuie la instaurarea atmosferei calde, liniștite și comode în casă.

Astrologii afirmă că mușcata împiedică răspîndirea energiei negative, protejează de certuri, bîrfe și vorbe, precum și protejează locuința de oaspeți nepoftiți.


Această plantă are proprietăți calmante și antistres, făcîndu-i pe oameni mai blînzi, răbdători și buni. De asemenea, ea atrage în casă bunăstarea și stabilitatea financiară. În acest articol vă vom relata despre 9 motive pentru care trebuie să aveți numaidecît o mușcată în casă.

Înțelepții noștri strămoși percepeau mușcata drept un simbol al căldurii și armoniei în casă. Într-adevăr, e greu să ne închipuim o casă fără mușcată.

Apropo, potrivit astrologilor, mușcata protejează de deochi, anihilează orice energie negativă din casă, se consideră un protector.

Beneficiile mușcatelor

1. Aroma florii ajută la depășirea depresiei și întărește sistemul nervos. Dacă puneți ghiveciul cu mușcată în camera unde este o zonă geopatogenă, planta va neutraliza toate efectele nocive ale acesteia.

2. Mușcata ajută în dragoste – de aceea această floare trebuie adusă în dar persoanei iubite. Pentru ca iubita sau iubitul să răspundă la sentimente, mușcata trebuie să rămîna la el acasă.

3. Frunzele conțin ulei eteric ce se elimină în abundență vara, la soare. Astfel, planta se protejează de supra încălzire. Există o părere că dacă mușcata se află afară, atunci pe căldură, la apusul soarelui, se poate observa o lumină deasupra ei. Acest efect apare datorită uleiurilor eterice din plantă.

4. Frunzele de mușcată alungă molia, muștele și alte insecte.

5. Mușcata poate fi folosita contra durerilor de cap și a răcelilor. Această plantă purifică aerul, ucide bacteriile patogene. Pentru a vă energiza, e suficient să stați cîte 10 minute pe zi lîngă mușcată. Pentru purificarea aerului poate fi folosit uleiul de mușcată, comercializat în farmacii. 3-4 picături vor fi suficiente în dispozitivul aromatic.

6. Uleiul de mușcată normalizează schimbul hormonal. De asemenea, poate fi un afrodiziac. De aceea, în timpul unei cine romantice, picurați 5 picături de ulei în lampa aromatică.

7. Mușcata este extrem de folositoare pentru oamenii ce suferă de afecțiuni ale sistemului nervos, hipertensiune, insomnie, maladii intestinale și cardiace. Mușcata ajută în cazul bolilor hepatice și ale vezicii biliare. Fiind aplicată pe locul afectat, frunza de mușcată reduce durerea în cazul otitelor, sciaticii, durerilor de dinți.

8. Vracii populari recomandă în cazul durerilor de dinți să nu plasați frunza în gură, ci să o aplicați pe obraz, cu partea exterioară. În sciatică, frunzele se mărunțesc, apoi se aplică sub formă de cataplasme pe spate. Acest compres se aplică pe mînă și în cazul hipertensiunii (acolo unde se ia pulsul).

9. Mușcata în casă previne tumorile. Iar parapsihologii declară că mușcata îndreaptă cîmpul biologic al omului, dereglat de boală.



Sursa: fithacker.ru

vineri, 30 iunie 2017

Secretele vindecării din vremea lui Zamolxis

Secretele vindecării din vremea lui Zamolxis





Secretele vindecării din vremea lui Zamolxis


rp_triburi-dacice.jpg

Satenii din Poieni au mostenit o indeletnicire care-i apara de boli si-i fereste de efectele devastatoare ale crizei economice.Buruienari, asa le spun oamenii din celelalte sate. Descantecele si ritualurile din jurul plantelor de leac coboara de undeva din negura vremurilor laolalta cu toata intelepciunea vracilor lui Zamolxis. “Nu poti trata trupul fara a tine seama de suflet”, spuneau inaintasii nostri daci, scrie crisana.ro.
Criza ce bantuie lumea n-a apucat sa intre pe ulitele asfaltate ale culegatorilor de plante medicinale din satul Poieni. “N-avem timp sa ne gandim la criza”, spun localnicii. Pentru ei timpul se invarte in jurul plantelor. Anul incepe cu ciubotica-cucului, vara se incheie cu pedicuta, iar toamna se termina cu radacinile untului-pamantului. Doar iarna, satenii-s in repaus, ca si plantele pe care le culeg. Satul se intinde ca un sirag de margele la poalele Muntilor Apuseni, in partea de nord-est a Depresiunii Beiusului.
Ziua-n amiaza mare, ulitele-s pustii. Nici tipenie de om. Din poarta-n poarta, si pe-o parte si pe alta a drumului, stau parcate autoturisme si dubite de transport marfa. Toata suflarea satului este ocupata cu culesul, sortatul, uscatul plantelor medicinale si preparatul leacurilor. De la rasaritul soarelui si pana la apus. Atat. Dupa ce se lasa umbrele nimeni nu mai pune mana pe nicio floare. Plantele sunt lasate sa se odihneasca pana a doua zi, dupa ce se ia roua.
Ca si ierburile lor de leac, oamenii par misteriosi la inceput, apoi, pe masura ce te apropii de ei, se deschid ca petalele florilor in razele soarelui de vara. La prima vedere, satul culegatorilor de plante pare o asezare de oameni avuti. Si asa si este, doar ca averea lor nu sta in puterea banului, nu se masoara in numarul camerelor de la strada sau al marcilor masinilor straine de la poarta. Avutia lor de pret o poarta cu ei, in suflet. Au un har divin si o invatatura de mare pret mostenite si transmise cu sfintenie din tata-n fiu inca din cele mai vechi timpuri.

“Fiule, mi-a spus tatal meu, baga bine de seama, plantele astea de leac nu se culeg oricum. Ai mare grija cand te duci sa le culegi sa ai sufletul curat. Nu care cumva sa mergi ursuz. Sa pui gandurile rele deoparte si sa ai inima deschisa tot timpul. Fii increzator in ceea ce faci, gandeste-te tot timpul ca munca ta o sa aduca bucurie in casele altor oameni.
loading...
Asa m-a invatat tatal meu, iara eu cred cu tarie ca, daca nu pui suflet in ceea ce faci si nu ai iubire fata de plante, atunci mai bine te apuci de altceva”, povesteste Mihaita, mezinul familiei Albut. La cei optsprezece ani ai sai, baiatul dovedeste o sensibilitate aparte pentru lumea plantelor. A absolvit liceul la sectia stiintele naturii, vrea sa-si continue studiile la facultatea de electronica si pare decis ca, in paralel, sa duca mai departe traditia inaintasilor sai.
“Pana acum am fost prea ocupat cu scoala, nu cunosc decat vreo 75% din plantele pe care le folosea bunicul. Tatal meu nu mi-a aratat inca nici locurile alea din munti unde cresc plantele celea de leac, nici scrierile lui. Probabil, a considerat ca nu sunt inca pregatit. De un lucru sunt insa absolut convins. Dragostea, asta-i secretul in tot ceea ce facem noi aici. Plantele sunt niste fiinte vii, trebuie sa le iubesti, sa le vorbesti… Mi-am propus sa experimentez lucrul acesta si asta cat de curand”, ne marturiseste tanarul, privindu-ne cu ochii senini ca albastrelele din lanul de grau.
Tainele vindecarii
De la parintele sau Mihaita stie ca toate plantele medicinale au putere maxima si sunt bune de leac doar daca sunt culese sub stralucirea razelor de soare. “Pufulita se culege doar intre orele 14.00 si 15.00, menta, care-i planta mea de suflet, este bine sa fie recoltata cand razele soarelui se afla chiar deasupra capului, iar galbenele se culeg dupa ce se ia roua si pana se lasa umbrele. Acestea sunt lucruri pe care trebuie sa le cunoasca orice culegator de plante”, explica Mihaita. “Nu-ti trebuie mai mare placere pe lumea asta decat sa vezi ca un om care nu credea in plante vine la tine si-ti multumeste pentru miracolul pe care l-a produs puterea lor de vindecare”, adauga tanarul.
Desi toti locuitorii satului, de la mic la mare, au in sange culesul plantelor medicinale, retetele ceaiurilor difera de la o familie la alta. Fiecare culegator de plante detine propria taina a vindecarii pe care nu o divulga strainilor nici in ruptul capului. Secretul puterii plantelor si a ingredientelor necesare prepararii leacurilor este pastrat cu sfintenie din generatie in generatie si sunt lasate cu limba de moarte doar acelui urmas care dovedeste intelepciune, curatenie sufleteasca si dragoste de plante. “Noi am fost trei frati, insa tata mi-a transmis doar mie aceasta invatatura pentru ca am fost oleaca mai aplecat spre carte”, spune Alexandru Albut.
Ca majoritatea barbatilor din sat, Alexandru Albut e plecat si el saptamani la rand prin tara. Vinde ceaiuri, tincturi si alifii.
Ritualul plantelor de leac
Alexandru Albut a deprins mestesugul leacurilor in timp, vazand si facand totul sub indrumarea directa a batranului sau parinte. „Acum mi-am mai imbogatit si eu retetele, ascultand pe unul si pe altul si vorbind cu oamenii de prin tara, dar retetele de baza tot de la tatal meu le stiu. Astea-s sfinte, cum la fel de sfanta este si rugaciunea pe care trebuie s-o spun inainte sa ma apuc de culesul florilor si curatenia sufleteasca pe care trebuie s-o am pe tot timpul manuirii lor. Asa ca oriunde oi fi, in tarina, in padure sau in varful muntelui, inainte sa pun mana pe prima planta, ma intorc catre rasarit, imi fac semnul sfintei cruci si zic:
Doamne, Tata Creator,
Te rog sa-mi vii in ajutor.
Doamne, Tu ma-nvredniceste
Mainile mi le sfinteste,
Orice flori culeg cu ele,
Papadie, soc, sulfina
Plante din a Ta gradina,
Da-le leac si vindecare
Pentru toti oamenii care
Au un suflet bun, curat
Ca floarea ce-am capatat.
Indeparta tot ce-i rau
Cand va bea din ceaiul meu.
Corpul lor il lumineaza,
Gura le-o indesclesteaza,
Boala piara in pustie,
In loc lasa bucurie.
Amin.
„Inaintasii nostri aveau cate un descantec pentru fiecare planta si-l rosteau la prepararea leacului si tamaduirea celui in suferinta. Dar… s-au pierdut si astea odata cu orbirea banului. E mare pacat sa dai omului un leac de vindecare numai de dragul banului. Trebuie sa pui acolo macar un gand bun, daca altceva nu ai. Dumnezeu a lasat cate o planta pentru vindecarea fiecarei boli. Plantele fac jumatate, sufletul omului face partea cealalta”. Alexandru isi aminteste si azi de cateva ritualuri la care apucase sa asiste pe vremea cand era copil. „Mi-amintesc de culegerea matragunei. Ritualul se facea in functie de ceea ce voiai sa faci cu planta: sa desfaci o casnicie sau sa faci de dragoste ori sa vindeci vreo boala grea. La aceasta planta se mergea in pielea goala si trebuia culeasa numai la miezul noptii, pe luna noua si dintr-un loc atat de indepartat de sat de unde sa nu se auda nici cainii latrand, nici cocosii cantand. Apoi mai era un ritual al untului-pamantului. Nu-mi amintesc prea bine, dar stiu ca la scoaterea radacinii nu trebuia sa vorbesti cu nimeni pentru ca puterea negativa a plantei sa nu se intoarca asupra celui care o sapa. De aceea la unele plante se practica si un ritual de aparare. Luna are o influenta enorm de mare asupra puterii plantelor. Daca tii cont de fazele si evolutia astrului noptii, ai leac pentru toate bolile. Astea nu erau vraciuri, cum s-ar putea crede, era modul de a trai si a gandi al oamenilor din aceste locuri”, ne explica Alexandru, cu atitudinea aceea demna, ca adevarat urmas al lui Zamolxis.

Satul Poieni este situat pe DN 76, la 20 km de Beius. Din cele 180 de familii, peste 100 se ocupa cu culesul, preparatul si vanzarea plantelor de leac. “Pe vremea Mariei Tereza, principele Imperiului austro-ungar suferea de o boala grava de piele. Doua femei de la Poieni, din familia Albut si Avramut, au mers la principe si l-au vindecat cu plante. Atunci locuitorii din satul nostru au primit imputernicire sa vanda plante in tot imperiul”, spune Alexandru Albut.

Evenimentele zilei...