sâmbătă, 14 noiembrie 2015

De ieri şi de azi: Muzică de flașnetă și bilete de papagal

De ieri şi de azi: Muzică de flașnetă și bilete de papagal: Două prezențe ne însoțesc aproape întotdeauna în încercarea de a ne imagina locuri din lumea începutului de secol XX: sunetul tânguitor



Două prezențe ne însoțesc aproape întotdeauna în încercarea de a ne imagina locuri din lumea începutului de secol XX: sunetul tânguitor și domol al unui vals care se scurge usor din cutia magică a unei flașnete și imaginea bătrînului vânzător de vise și de promisiuni ascunse într-un mic bilețel urzit doritorilor de bătrânul papagal multicolor. Tocmai de aceea nu o să-i separ pe cei doi vechi și nedespărțiți prieteni nici aici, pe paginile blogului (dar și pentru că, în perioada interbelică, de cele mai multe ori flașnetarul și vânzătorul de bilete de papagal erau una și aceiași persoană).  O să vă rog să-i privim împreună prin ochii, uneori mult prea cârcotași, ai unor contemporani de-ai lor, reporteri ai săptămânalului  „Ilustrațiunea română”:


Muzicanții străzii


Flașnetarul...
„ Din stradă se aude cântată fals melodia unui vals vechi, care a legănat la vremea lui visurile bunicii. Cântecul monoton se ridică penibil, cu scîrțâituri și „ofuri" până la fereastra noastră. De peste tot au apărut capete. Ofemeie ciufulită, cu capotul de casă tras în grabă peste umerii goi, apare la o fereastră deschisă. O bătrână, care stătea de mult și privea în stradă, schițează un zâmbet melancolic. Servitoarele, cu tingirile spălate în mână, le șterg chicotind.

A intrat în curte flașnetarul. E un om fără vârstă, cu părul și mustața negre, dar cu obrazul săpat de cute. În privirile șterse de aburul vremii, se vede că nu mai e în prima tinerețe. În cutia lui cu muzică, de unde scoate atâtea note false,
strangulate, mai are și proviziile pentru dejun și un papagal mic, verde, care nu știe să vorbească, dar se zborșește la copiii care nu-i dau pace. Flașnetarul acesta e o personalitate. Sub conducerea lui se află un atelier pentru fabricarea sulurilor de cântece cu peste 15 flașnetari, care pornesc în fiecare dimineață în toate colțurile Bucureștilor, ducând în cutia lor cu muzică, daruri pentru naivi, pentru fetișcane amorezate, pentru văduve cu speranțe.

Muzica la flasneta
Muzică și...
 bilete de papagal
Bilețelele frumos păturite, pe care le scoate papagalul din cutie, sunt toate opera literară a flașnetarului nostru. Efortul lui nu e prea mare, fiindcă are numai două serii de texte, care diferă prea puțin. Un text pentru femei în se care spune că vor lua de bărbat pe un anume Andrei și că vor trăi până la 86 de ani, avînd mulți copii, mulți bani și multă fericire. Și un text pentru bărbați, în care afirmă că se vor căsători cu numita Margareta, vor trăi până la 92 de ani, vor avea mulți copii, mulți bani și multă fericire...

Împărțitorii de optimism, flașnetarii, parcurg străzile învârtind din manivelă, ochind fetele sau tinerii sentimentali și „schimbând sulul”: când „valsul dimineții”, cănd „hora de la Măgurele". Flașnetarii, conduși de personajul de care vorbeam mai sus, constituie o breaslă cu totul închisă. Prea puțini știu că nu e ușor lucru să te faci flașnetar și că, în primul rând, îți trebuie concursul celorlalți breslași. În cazul când un individ arată prea multă inițiativă, să fie sigur că nu va mai putea străbate mahalalele învârtind din manivela cutiei lui cu muzică. Printr'o „mică minune”, sulul cu muzică, oricare ar fi el, va hârșâi lamentabil între posturile sonore ale flașnetei. 0 mână dibace a știut să schimbe peste noapte o rotiță, sau a tras o urmă fină cu acul peste toate sulurile și... nu mai poate exercita profesiunea de flașnetar.
Strâns uniți într’un clan al lor, unde nimeni nu poate pătrunde, flașnetarii își poartă plictiseala pe străzile unde o clientelă nerăbdătoare îi așteaptă cu palpitații.

-         - Oare azi ce mi-o ieși ?

Fiecare bilet mov, bleu sau roz dă noi emoții, ca și cum ieri, alaltăieri sau acum o săptămână nu ar fi încercat aceiași neliniște delicioasă.  „Planeta" e un adevărat viciu ! (...)

(articolul „Muzicanții străzii” – semnat „I.” – „Ilustrațiunea română” din 9 octombrie 1935 citit în Biblioteca Digitală a Bucureştilor ).


Bilete de papagal


Planeta de dama
Cutia cu... planete
 Priveam mai zilele trecute la un colț de stradă, meșteșugul unui biet papagal, care scotea bilete. Pasărea cu pene multicolore asculta vocea stăpânului -  o voce aspră care răbufnea din când în când, scurt și răgușit: 

-     Coco, frumos, un bilet pentru domn, Coco, frumos un bilet pentru copil ! Coco, frumos, frumos, frumos ... Până ce inteligentul Coco scotea, în vârful ciocului încovoiat ca o secere, cu îndemânarea unui adevărat scamator, biletul miraculos...

Am privit multă vreme papagalul în jurul căruia ochii copiilor și ai unui impozant număr de gură cască iradiau lumini de bucurie...

-     Coco, și mie unul ! spuse o fetiță ca de cinci anișori, cu glasul rugător.

Coco o privi nedumerit cu ochiul său aproape imobil, negru, mic și  lucios, ca o mărgea de sticlă neagră; își privi apoi stăpânul, fără de care nu făcea o mișcare; și când acesta îi porunci din gâtlejul răgușit să „servească” mica domnișoară, papagalul îi scoase un bilet alb, prăfuit... Fetița desfăcu biletul, îl citi cu atenți; apoi încruntându-și sprâncenele, scoase un țipăt de indignare.

-     Mincinosule ! Ăsta-i bilet pentru domn...
Papagalul Coco
Fetița,  flașnetarul și...
papagalul Coco

Copiii isbucniră într'un râs sgomotos, prelung, batând din palme și urlând:

-      Coco mincinosul! Coco mincinosul...

Stăpânul papagalului - un flașnetar vagabond deprins cu surprizele meseriei – nu’și pierdu cumpătul... Așteptă să se risipească minuscula furtună pe care o deslănțuise ceata copiilor înebunită de veselia unei asemenea întâmplări apoi se adresă fetiței care rămăsese singură, stupefiată, cu biletul în mână:


-    Ai făcut ceva drăcușorule...
-    N'am făcut nimic...
-    De ce nu porți cercei la ureche ?
-    Fiindcă nu mă lasă tăticul...
-    Atunci cu siguranță că te-ai îmbrăcat vreodată băiețește...
Un vals de demult...

Fetița se înroși până în vârful unghiilor. Aplecă capul rușinată răspunzând cu gura pe jumătate...

-     Da, adevărat. Dar de unde știe Coco ? M'am îmbrăcat... o singură dată cu pantalonii fratelui meu...

O nouă furtună de râsete, țipete, aplauze. Copiii, în culmea fericirei, aclamă pasărea cu pene verzi, care stă mândră deasupra cutiei cu bilete...

-     Bravo Coco! Bravo, bravo, bravo! Tu ești cel mai mare ghicitor din România...

Bilete, bilete, bilete...

Câte minți n'ați încălzit voi, cu vraja minciunilor voastre, pe care naivii drumului le cumpără și le savurează; câte fericiri momentane n’ați  încropit în sufletele care cred în minunea ghicitului; câte iluzii n'ași aprins pentru a le stinge!”


(articolul „Bilete de papagal” – semnat „T.” – „Ilustrațiunea română” din 15 iunie 1932 citit în Biblioteca Digitală a Bucureştilor)

Evenimentele zilei...