dar zburătorului i s-a ridicatvrând să-şi încheie drumul
cu talpa piciorului stâng
pe sabie cu capul
atuuI orei nenăscute
cu stropii deîmpărţit cu vederea doar
nu trebuie să înteleagă lumea
neatinsă într-o baltă fără fund
şi scoarţa trunchiului tău
să se adune în vremi trecute
un vis de săptămâni
încurcat şi cârtit
din mâzgăleli pe geamul autobuzului
alese de oameni ai iubitei
cu un verde potir
ca o floare de pictor
©Ioan Muntean
Pe zi ce trece aceste poeme mă ademenesc. ;)
RăspundețiȘtergereAu atâta simțire în ele, chiar dacă rimele le lipsesc. :)
Felicitări domnule Muntean!