Limbi imaginare
Ștefan Cazimir, România literară nr. 30/2021
Oarecare surpriză sau doar curiozitate au trezit la apariție poemele în limba „spargă“ ale Ninei Cassian (Lotopoeme, 1972).
Poeta declară că a încercat „caricatura unor deformări (de spirit, de atitudine, de morală, de limbaj“). „Caricatura unor deformări“ este o expresie pleonastică, întrucît însăși caricatura constituie o deformare. Sau ar trebui să înțelegem că se urmărește o deformare la pătrat. Sub acest sigiliu se plasează cele patru poeme în limba spargă.
Unul dintre ele se intitulează Sonet: „Au înmorit drumatice miloave/sub rocul catinat de niturași./Atîția venizei de bori mărgași…/Atîtea alne strămătînd, estrave.//Nicicînd guluiul arfic, bunurași,/n-a tofărit atîtea nerucoave./Era, pe cînd cu veli și alibave,/Cozimiream pe-o șaită de gopași.//Dar azi mai tumnărie-mi pare stena/cu care goltul feric m-a clăuns/și zura-i nedă, mult nelenteena…//Doar vit și astrichie-n telehuns./Îmi zurnuie, sub noafe, melidena/Și linful zurnuie, rămas, prăuns…“.
Un începător în studiul limbii române, convins că are în față un text în această limbă, ar deschide iute dicționarul și ar începe să caute : înmoi, drumatic, miloavă … Gest firesc, cîtă vreme textul sună românește și conține multe cuvinte românești : sub, de, atîția, atîtea, nicicînd, era, pe cînd, cu, și, dar, azi, mai, pare, care, mult, doar. O analiză a cuvintelor născocite de Nina Cassian le plasează de asemenea în tiparele limbii române :
au înmorit – verb, conj. IV, perfect compus, pers. III plural;
drumatice – adjectiv, feminin, plural;
miloave – substantiv, feminin, plural;
roc – substantiv, neutru, singular;
catinat – verb, conj. I, participiu;
niturași – substantiv, masculin, plural;
venizei – substantiv, masculin, plural.
Analiza ar putea continua, dar concluziile vor rămîne aceleași. Poemele în limba spargă au „o fonologie românească sută la sută“.
Dar parcă numai fonologia ? Enunțuri sau vocabule ca „era pe cînd“, „Dar azi“, „Doar“ dau textului o aură nostalgică, intrînd în rezonanță cu „Era pe cînd nu s-a zărit“, „Căci azi le semeni tuturor“, „Doar toamna glas să dea“. Cel mai poetic e, desigur, „dar“. Sartre îi semnala prezența în versul final din Brise marine („Mais, ô mon coeur, entends le chant des matelots!“) și îl situa între cuvintele apte să imprime frazei o tonalitate specifică, impregnînd-o cu „savorile iritante ale obiecțiunii, rezervei și disjuncției“.
Am ilustrat cîndva această idee (în Tensiunea lirică, 1971, p. 40 sqq.) cu numeroase exemple, extrase din Michelangelo, Pușkin, Eminescu, Macedonski, Rilke, Ion Barbu, Camil Baltazar, Arghezi, Ion Pillat, Emil Botta, M. Beniuc, G. Călinescu, A.E. Baconsky, Nichita Stănescu. Și iată că nici Nina Cassian nu s-a putut sustrage, deși scria în limba spargă.
Problema ce trebuie lămurită este statutul lingvistic al idiomului inventat de poetă. Identitatea unei limbi se definește prin fondul principal de cuvinte și prin structura gramaticală. La Nina Cassian, structura gramaticală este aceea a limbii române. Distinct, parțial, este doar vocabularul. Ne putem deci imagina un grup de naufragiați români, ajunși pe o insulă pustie, care la a treia generație și-au schimbat în mare parte lexicul, spre a corespunde noului peisaj; nuturașii, de pildă, ar fi niște fluturi albaștri, iar alnele niște văi adînci… Dar regulile morfologiei și ale sintaxei s-au păstrat intacte. Așadar, limba spargă este doar un dialect.
Nu-i ușor să construiești o limbă imaginară. Reușita doctorului Zamenhof, creatorul limbii esperanto, decurge din faptul că a aglutinat cuvinte de origine romanică, germanică și slavă, plus neologisme de circulație internațională, în felul acesta toți aderenții regăsind ceva din vocabularul lor nativ. Limba esperanto dăinuie și astăzi, dispunînd chiar de o literatură proprie. La București, într-o adunare a esperantiștilor, am putut auzi poezia Somnoroase păsărele tradusă în esperanto: „Dormitantes pasarelos“… Înduioșător?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu