Ion Ionescu : EMINESCU
M-am întânlit cu Eminescu în adolescența mea într-o noapte de primăvară. L-am visat că venise lângă mine, se așezase pe buza patului și m-a întrebat : - Ce faci tu, tinere ?
Am privit la figura lui și nu-mi venea să cred. Era chiar el, Eminescu. Avea un corp atletic, ochii mari, o față luminată de o lumină lăuntrică, îmbrăcat într-un costum alb, cu chica lui cu părul corb.
-Ce să fac ? Fac bine, maestre !-i-am răspuns.
-Am venit la tine pentru că știu că mă iubești!- mi-a zis el, zâmbindu-mi. Ce-ai vrea să știi despre mine ?! m-a mai întrebat.
-Tot ! i-am răspuns și l-am sărutat.
-Eu am fost tot om, am trăit, am iubit, am cunoscut lumea și apoi m-am stins.
-Spune-mi ce e viața, ce e femeia, ce e iubirea, cum ai scris tu poeziile ?
-Cu sânge le-am scris…Viața e vis, femeia e fum, iubirea e speranță.
Fără iubire lumea nu poate trăi. Atât mi-a spus și apoi a dispărut.
De atunci, îl caut mereu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu