Ioana Negoescu
în fiecare miercuri mă îmbrac în violet
golesc timpul de conţinut îl sug savurându-l ca pe un os plin de măduvă
apoi mă cuprinde o lehamite scurtă de care mă scutur evitând clipele nesărate
în fiecare miercuri mă îmbrac în violet aşa cum mi-ai spus
mă închid în culorea lui sfântă
ca într-o mănăstire
postesc de cuvintele ce au carnea roşie
am voie să plâng.îmi interzic visele
mai ales cele cu noi
cele cu străzi fără soţ
cele în care mă aştepţi şi tot nu mai ajung
am voie să plâng.
timpul se prelinge pe buzele mele rămase întredeschise
(aşa cum le-ai lăsat)
nu-l mai opresc cu forţa în trup
nu-l mai înfig în colţul subconştientului meu agresiv
mă întorc pe cealaltă parte în care visul e doar la început
deci îl pot derula repede înainte înapoi înspre şi dinspre
sau îl pot colora în tempera intrauterin
în fiecare miercuri mă îmbrac în violet aşa cum mi-ai spus
am voie să plâng.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu