Ioan Muntean - Panorama literară, octombrie 2023
05. (proză)
Ghimpele Singuratic al Dealului (2)
În mijlocul văii, un ghimpe înalt se înălța mândru, păzind locul cu o vigilență nemaiîntâlnită. Era o figură solitară, cunoscută drept Ghimpele Singuratic al Dealului.
Acest bărbat în vârstă pășea pe pământul dealului de când își putea aminti. Părea că s-a contopit cu peisajul, iar părul său alb ca zăpada și ochii adânci reflectau secretele locului. Timpul părea să se estompeze în prezența lui, iar ghimpele se bucura de liniștea ce domnea în jurul său.
În fiecare dimineață, înainte de răsărit, Ghimpele Singuratic se trezea și privea cum soarele răsare în liniște. Simțea că face parte din această panoramă minunată, iar legătura sa cu natura era mai puternică decât cu oricare alt aspect al vieții sale.
Localnicii din sat știau că pot conta mereu pe Ghimpele Singuratic. El era un fel de oracol pentru ei, oferind răspunsuri și îndrumări în momentele de îndoială. Cu toate acestea, era și un mentor tăcut pentru cei interesați să învețe să respecte și să protejeze mediul înconjurător. Cu răbdare și înțelepciune, îi învăța pe tineri cum să aibă grijă de frumusețea naturală, cum să se conecteze cu vântul ce mângâia iarbă și cu ciripitul păsărilor printre copaci.
În zilele senine, Ghimpele Singuratic privea departe, către orizont, reflectând asupra schimbărilor din lumea dincolo de dealul său iubit. Știa că tehnologia și urbanizarea avansau într-un ritm alert, dar el rămânea un simbol al tradiției și al legăturii cu natura.
Cu trecerea anilor, locuitorii satului au ajuns să înțeleagă cât de valoros era Ghimpele și ce reprezenta el pentru comunitate. Nu era doar o persoană, ci un simbol al respectului pentru natură și pentru trecutul lor. În cele din urmă, tinerii au început să dorească să preia această responsabilitate, să continue să aibă grijă de deal și să respecte învățăturile lui Ghimpele Singuratic.
Astfel, Ghimpele Singuratic și-a liniștit inima, știind că moștenirea sa va fi păstrată. Privind spre cer, cu un zâmbet împăcat pe buze, și-a continuat veghea asupra văii și a locuitorilor ei, de pe vârful ghimpei singuratice care părea să atingă cerul.
©Ioan Muntean, 2023
text participant la Cronopediada - Maratonul Panorama Literară
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu