Maraton Panorama Literară 2024, martie
03. (poezie, cyberpoem)
ciclul „fost-ai lele"
baba dochia [3]
#cyberpoem
în vălul fumului
dochia dansează
prin labirinturi de timp visează
coji de nuferi plutind în neant
superstiții în rădăcini de pământ
prin zări de gheață
ea umblă sfâșiată
mituri se nasc
din umbrele ei căzute
legende cresc
ca visele unui cer bizar
în care timpul e un labirint nesfârșit de-a rostogolul
baba dochia
strălucind în cerul desfăcut
mitologii curg
ca apelor unui râu nemuritor
superstiții îngemănate cu adevăruri sfâșiate
într-un vals cosmic
ea plutește sfidând cerurile
legende se contopesc
cu visuri eterice
ca un clopot de sticlă
spart în eternitate
prin haos ea deslușește simboluri
în derivă
baba dochia
o siluetă absurdă în amurg
pe câmpiile memoriei
se conturează
mituri distorsionate
umbrele pământului
în lumea ei
realitatea se răsucește
superstiții ca fluturii în vânt se ridică
baba dochia străbate mirajele
într-un văl de ceață
timpul o înconjoară
miturile îi însoțesc pașii pământului
superstițiile
ecouri în adâncurile ființei
legende sculptate în stânca uitării
pe ruinele timpului se înalță
un labirint de iluzii se desfășoară
baba dochia
călătoare prin neanturi
în calea ei
visele devin mituri
superstițiile se desprind
ca petale de flori
prin cosmos ea plutește
într-un vals nesfârșit
baba dochia
povestea e fără sfârșit
©Ioan Muntean, 2024
text participant la Cronopediada - Maratonul Panorama Literară
copacul babei dochia
RăspundețiȘtergere#cyberpoem
în adâncul pădurii
unde lumina soarelui abia pătrunde
stă un copac bătrân
cu rădăcinile adânc înfipte în pământ
frunzele lui dansează în vânt
și coroana lui se întinde spre cer
ca o mână deschisă
acest copac
a văzut multe primăveri
și multe ierni
a supraviețuit furtunilor
și secetelor
a cunoscut bucuria
și durerea
dar el nu se plânge
nu regretă nimic
pentru că știe că fiecare ciclu al vieții
e şi o babă dochia necesară
fost-a lele frumoasă
înțelege că frunzele care cad în toamnă
precum cojoacele în primăvară
că ploaia care îl udă
în zilele de vară
îi dă viață
și că soarele care îl încălzește
iar în zilele de iarnă îi dă speranță
așa stă copacul babei
în adâncul pădurii înțelept
și puternic
un martor al trecerii timpului
dochia fuge aruncând cojoace
el este mereu parte din pădure
parte din natură
parte din univers