Maraton Panorama Literară 2024, ianuarie
19. experiment (poezie)
Variantă/continuare la ... MANSARDA de Corneliu Neagu pe februarie 18, 2024 la 3:18 în poezie
Mansarda batantă
Prin mansarda uitată de lumina zilei,
răsfoiesc amintiri, tăcute file gri,
sub praful vechi al uitării stelare,
se ascund povestiri, subțiri ca o ață.
Cu pași ușori pe scările trecutului,
pe punți de umbre și visuri pierdute,
la etajul cel mai înalt al regretelor,
în mansarda vremii, doruri ascunse mute.
Canapeaua mea e un tablou uitat,
pe pânza minții, istorii se desprind,
chipuri vechi, ca flori în aburul serii,
pe tăcute rânduri, amintirile răspund.
Muzica din taverna veche răsare,
din corzi de vioară, se leagă un freamăt,
în falsa gamă a timpului ce trece,
dragostea se plimbă, o dramă într-un cânt.
Amante părăsite în umbre de seară,
pictura timpului se rupe și se zbate,
în clipe de tristețe și strigăte stinse,
mansarda devine scena unei drame batante.
În căutarea unei împăcări vechi,
cu mâinile tremurânde deschid cufărul,
al albumelelor cu scoarțe împăturite,
și amante străine își arată chipul.
Cu ochi ce adâncesc în altă eră,
înțeleg că timpul nu iartă nicio amintire,
și poveștile se încheie în tăcerea serii,
la ușă adunate, cu teama de a le deschide.
©Ioan Muntean, 2024
(alte variante/continuări/replici pe experiment HORS-CONCOURS)
text participant la Cronopediada - Maratonul Panorama Literară
Replica poeziei "Mansarda batantă":
RăspundețiȘtergerePodul cu umbre
Pe scări de ecou, urc spre podul vechi,
Unde umbrele șoaptei își țes povești,
Un cufăr cu secrete, cu zăvoare grele,
Păstrează amintiri, sub cerul tăcut, cenușii.
Prin ferestre obloane, lumina se strecoară,
Pe fotografii vechi, cu chipuri neclare,
Zâmbete uitate, lacrimi șterse,
O viață ce s-a scurs, ca un râu în mare.
Un vals trist se aude, din clavirul prăfuit,
Melodia iubirii, pierdută în timp,
Un parfum de lavandă, plutește în aer,
Fantome ale trecutului, vin cu un fior.
Rochii de bal, cu dantelă fină,
Atârnă tăcute, pe umerașe goale,
Martori ai unor nopți, de vis și lumină,
Acum doar umbre, în lumina lunii pale.
Pe un caiet vechi, cu pagini îngălbenite,
Sunt scrise poezii, cu cerneală estompată,
Versuri de iubire, cu inima zdrobită,
O poveste tristă, de mult apusă și uitată.
Închid cufărul greu, cu un oftat adânc,
Și las amintirile să doarmă în pace,
Podul cu umbre, un refugiu al tăcerii,
Un loc unde sufletul meu, găsește alinare.