Obișnuiau să pună muzică ușoară, pentru a crea o ambianță plăcută și de asta se ocupa una din fete. Într-una din zile se oprește muzica și aud după un timp discuții pe ton mai ridicat. Ridic privirea, una din fete era certată de cineva, părea un șef. Arăta spre combina muzicală și-i reproșa pe ton ridicat că o s-o coste pe ea reparația, dar cu cuvinte nu prea frumoase. Am așteptat să plece acel șef și m-am dus să vorbesc cu fata.
Din sesiune
E vreme urâtă, așa că intru, ca de obicei, în Postăvaru, vizavi de corpul N al universității și mă uit după loc'șorul meu: o masă tocmai în fundul sălii, la geam. Era un colțișor liniștit în timpul săptămânii. Mă duc bucuros, întind cursurile și mă pregătesc de învățat.
- Bună dimineața, domnul Ionel, ca de obicei?
- Aș dori, dacă se poate și un zâmbet micuț, acolo - am spus eu privind-o frumos.
- Cum să nu, e din partea casei, pentru clientul nostru favorit - spuse fata înflorind în obrăjori.
Stăteam acolo și învățam trei, patru ore, apoi mergeam și luam masa la cantina liceului Unirea. Aveam ceva bani pentru că reparam radio, casetofoane, televizoare în timpul anului și puneam deoparte pentru acest mic lux din timpul sesiunii.
- Ce-ai pățit de ești tristă? Te-a certat șeful?
Fetei i-au dat lacrimile, s-a întors cu spatele s-a șters discret la ochi și a spus:
- Da, s-a stricat combina asta prăpădită, a prins banda și cine știe cât mă costă s-o repar, iar nesim..., pardon, șefu' îmi ia din salariu ca s-o repare! După ce că am un salariu amărât...
- Uite, eu repar de mult timp aparate din astea, nu mă lași să încerc să te ajut?
S-a întors cu privirea plină de speranță, dar a lăsat privirea în pământ.
- Ar fi bine, dar acuma chiar n-am bani, n-am cu ce să vă plătesc! - și iar i-au dat lacrimile și s-a întors cu spatele.
- Dacă nu-s piese de cumpărat, nu vă cer nimic, doar să-mi oferiți cele mai frumoase zâmbete când vin pe aici!
Se uita neîncrezătoare, așa, peste umăr. Mi-am adus mini-trusa de scule care nu-mi lipsea din dotare și m-am apucat să văd ce se întâmplase. Fetele mi-au făcut loc, mi-au pus o lumină să văd mai bine și mi-au supravegheat masa cu hârtii, cursuri și ce mai era pe acolo. A trebuit să desfac spatele combinei, să dau înapoi manual motorașul ca să se desfășoare banda și... am reușit să scot banda și caseta din combină. Am încercat restul, funcționa, dar ceva nu era în regulă la mecanismul casetei. Am tot căutat până am găsit că înăuntru mai erau resturi de bandă, de cine știe când, înfășurate pe unde nu trebuie. În mai puțin de o jumătate de oră, problema era rezolvată! Între timp, apăruse și șeful și se uita curios la ce fac. I-am arătat, explicat, a înțeles și mă privea mulțumit!
- Mulțumim, domnul Ionel, cât ne costă? - întrebă uitându-se amenințător la fata cu pricina. Ea se uita temătoare la mine, cu mâinile împreunate, frecându-le nervos.
- Păi, pe dumneavoastră v-ar costa mai scump, că ați certat degeaba pe domnișoara, dar v-am ajutat pentru ele, că se poartă mereu frumos.
- Ei, eram și eu nervos, că mergea rău în ultimul timp combina, acuma am văzut și de ce. Dar nu-i făceam eu nimica Danielei, doar am zis așa... Totuși, pentru că mi-ați rezolvat problema așa frumos și rapid, permiteți-mi să vă ofer din partea casei ce ați consumat azi și mai aveți, pentru când mai veniți la noi, încă două cafele!
Am mulțumit, am mers la locul meu, muzica a început iar să cânte în surdină, iar eu am mai învățat ceva pentru examene.
A doua zi, am venit ca de obicei, pe masa mea era ceva pe care scria rezervat, și am vrut să mă așez alături.
Daniela a venit fuga și mi-a spus că șefu a rezervat masa pentru mine, pot sta acolo liniștit. Mi-a adus apoi cafeaua, sucul și un pachețel.
- I-am povestit mamei ce om bun ați fost și ea v-a oferit o mică atenție! Știți, noi suntem oameni mai modești, mama are o infirmitate, ca și dumneavoastră, adică ceva mai rău, că merge în cârje, dar și ea are suflet bun și vă mulțumește! Pentru noi, salariul meu e singurul venit serios, ea are o pensie modestă... De-asta am fost așa îngrozită ieri, când m-a amenințat șeful că-mi taie din salariu! Mi-a spus mama că ea bănuiește că vă cunoaște, ați fost pe vremuri la sanatoriu, la Techirghiol, ea era mare și dumneavoastră mititel și nebunatic. Sunteți cumva din Săcele?
- Da, sunt din Săcele, dar spune, cum o cheamă, poate și eu o cunosc!
- Movileanu Ana. O știți?
- Nu sunt sigur... Era cumva educatoare acolo? Că am avut o educatoare cu cârje, care ne îngrijea așa frumos! Da, cred că ea trebuie să fie. O chema Ana, de restul numelui nu știam noi copii!
- O s-o întreb, nu știu nici eu - spuse fata plecând, că apăruseră deja clienți.
În altă zi, am găsit lângă masa ”mea” o doamnă care mă privea insistent, toată numai zâmbete. Plin de emoție, am recunoscut acel zâmbet și acea educatoare care ne mângâiase zilele cât am stat la băi. Doar că apăruseră ceva urme pe obraji și în jurul ochilor. Dar căldura din priviri, acea blândețe pe care puțini oameni știu să o transmită, era inconfundabilă.
M-am dus, i-am sărutat mâna, ea m-a pupat pe obraji și am depănat amintiri, plini de emoție. Iar fata ei, Daniela, radia de bucurie...
N-am învățat mult în acea zi, dar am plecat acasă parcă mai bogat în suflet! Nu degeaba se spune: cu cât mai mult dai, cu atât mai mult primești! Doamna Ana ne-a dăruit din suflet, ne-a făcut frumoși pe dinăuntru, a primit înapoi prin mine ce puteam oferi, priceperea mea, iar eu am primit înapoi emoție, bucuria revederii, căldura sufletului ei....
