Cum a apărut primul acatist din istoria Bisericii noastre?
sursa: doxologia.ro
În plan liturgic, sărbătoarea Bunei Vestiri a fost cinstită de-a lungul timpului prin cântări și imne alese, dintre care o importanță deosebită o are Acatistul Bunei Vestiri – prototip al tuturor acatistelor pe care le cunoaşte Biserica noastră.
Acatistul Bunei Vestiri este un splendid imn de laudă la adresa Sfintei Fecioare, alcătuit din 13 condace şi 12 icoase care descriu şi preamăresc diferitele episoade din viața Maicii Domnului, începând cu momentul Bunei Vestiri.
Deși compunerea lui este atribuită patriarhului Serghie al Constantinopolului, se pare că el a fost alcătuit, de fapt, de Sfântul Cuvios Roman Melodul, fiind închinat Maicii Domnului ca laudă și mulțumire pentru eliberarea miraculoasă a Constantinopolului în urma unei invazii a perșilor și avarilor.
Au stat o noapte în picioare și au cântat Imnul Acatist
În data de 7 august 626, cetatea Constantinopolului a fost asediată de perşi şi de avari, împăratul Heraclie fiind atunci cu armata sa departe, în Orient. Patriarhul Serghie i-a adunat pe toţi credincioşii, a scos lemnul Sfintei Cruci, icoana nefăcută a lui Hristos şi veşmântul Maicii Domnului şi a pornit în procesiune pe străzile cetăţii. Râvna locuitorilor a fost atât de intensă, încât au reuşit să respingă inamicul, sprijinind astfel decisiv contraatacul lui Heraclie, care avea să meargă din victorie în victorie, până la recucerirea tuturor provinciilor luate de perşi. În noaptea respectivă, ca semn de mulţumire, toţi credincioşii au participat la slujba acatistului în Biserica Maicii Domnului din Vlaherne şi au cântat slujba acatistului stând în picioare.
De altfel, însăși denumirea de akatistos (ακαθιστος) vine din limba greacă, fiind rezultat prin adăugarea negației a la verbul καθιξω, care înseamnă a sta jos, pentru a se arăta că în timpul acestei cântări nu se stă jos, ci în picioare, precum au stat, odinioară, credincioșii din Constantinopol.
Un acatist care îmbracă pereții mănăstirilor din Moldova
În iconografia ortodoxă, Imnul Acatist constituie o temă principală atât în pictura pronaosului cât, mai cu seamă, în cea exterioară.
După cum arată părintele Ene Braniște, în Moldova, ansamblul Imnului Acatist este compus din 24 de scene (tablouri) aşezate pe registre orizontale, despărţite prin linii de culori, fiecare registru cuprinzând câteva scene. Pe Iângă evenimente legate direct de viaţa Sfintei Fecioare şi de istoria mântuirii, aceste scene redau şi motive laice, precum: asediul Constantinopolului de către avari şi perşi (prima jumătate a secolului al VII-lea) sau turci (a doua jumătate a secolului al VII-lea), după cum deducem din costumaţia personajelor pictate.
Istoricul Sorin Ulea, cel care a expus ideologia picturii exterioare și este bine cunoscut pentru cercetările sale în domeniul artei medievale moldovenești, a consemnat faptul că, la Moldovița, „zugravii lui Rareş au transformat întregul Acatist, potrivit nevoilor domnului, într-o rugăciune românească de război, rugăciune prin care Rareş şi poporul Moldovei cereau Fecioarei victoria împotriva turcilor”.
În amintirea izbândei din cetatea Constantinopolului și a altora care au fost câștigate prin mijlocirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a fost stabilită o sărbătoare anuală în sâmbăta a cincea a Postului Mare (Sâmbăta Imnului Acatist al Maicii Domnului). Prima prăznuire a avut loc în Biserica din Vlaherne, Constantinopol. În secolul al IX-lea, sărbătoarea a fost inclusă în Tipicul cel Mare al Sfântului Sava cel Sfințit de la Mănăstirea Studion. Mai târziu, această sărbătoare a fost introdusă și în Triod, devenind astfel universală pentru Biserica Ortodoxă.
