Duminica Mare a Rusaliilor sau aPogorârii Sfântului Duh, este sărbătoarea creştină care încheie ciclul Pascal. Ea se suprapune cu sărbătoarea populară a Rusaliilor şi de aceea sunt foarte greu de diferenţiat obiceiurile si practicile creştine de cele precrestine. Foarte multe din datinile acestei zile sunt în legătura cu cele din ziua premergătoare, a Moşilor de vară, sau cu sărbătoarea de a doua zi, Rusaliile.
S-au păstrat până azi multe dintre obiceiurile şi tradiţiile populare legate de Duminica Mare. Am selectat pentru voi - din studiul “Sărbătorile de vară la români” publicat în anul 1910 de către marele etnolog şi folclorist roman Tudor Pamfile- descrierea câtorva dintre ele:
Poartă împodobită de Duminica mare
“De cu sâmbătă seara flăcăii se duc pe la vii sau pe la păduri, unde taie nuiele mari şi frumoase de tei. Aceste nuiele le duc acasă în spinare, pe greabănul cailor sau cu trăsurile (…). Cei care aduc pentru casa lor, cei ce cumpără sau dobândesc în dar, aceste ramuri,împodobesc întreaga gospodărie cu nuiele de tei. Rămurelele mici le pun pe la icoane şi pe la corzile caselor, iar afară le pun pe la ferestre (între geamuri şi zăbrele) şi pe sub streasină. Mai toţi pun şi prin garduri, dar mai ales pe la ţăruşii porţii. Teiul astfel pus, oriunde ar fi, rămâne acolo uitat.”
Împărţirea ramurilor de tei
Ramuri de tei se duc şi la biserici: “Rămurelele se aşează înaintea icoanei Maicei Domnului sau nafurarului. După serviciul dumnezeesc, preotul ia câte o mlădiţă mică şi o dă fiecărui creştin care se perindează la anafură. Aceste mlădiţe se păstrează apoi la icoanele din casă, întocmai ca salcia de Florii.”
Despre aceste crenguţe de tei aduse în ziua de Duminica Mare de la biserică se crede că au puteri protectoare:
“Teiul de Dumineca Mare este bun la multe. Când peste vară plouă cu piatră, este bine a se arunca afară câte o crenguţă de tei uscat, cu credinţa că făcând astfel, piatra încetează. Alteori, cu aceleaşi crenguţe, este destul numai să se ameninţe înspre partea de cer de unde vine ploaia cu piatră, ca aceasta să se risipească îndată.”
În Ţara Românescă femeile duceau la biserică în Duminica Mare frunze de tei, de mure, de soc şi de jaleş. Acestea erau lăsate acolo timp de trei săptămâni şi erau aduse acasă în a treia duminică:
“Aceste buruieni, cred şi spun, că sunt bune pentru multe leacuri. Din ele se fac mai cu seama ceaiuri împotriva răguşelii şi a junghiului provenit din răceală. Cu aceste plante se descântă şi la boli, dar mai ales slujesc la vrăjile de dragoste.”
“Ca să fii ferit de futişaguri şi pierderi peste an, este bine ca cea dintâi plăcintă pe care o faci sâmbăta pentru a doua zi, pentru Duminica Mare ca s’o dai de pomană ori s’o mănânci în casă, să o pui la cuptor întâi şi să o scoţi pe urmă, să o rupi în trei părţi şi să o împarţi la săraci. Astfel nu vei fi păgubit cu nimic”.
Cunună
O altă credinţă populară legată de această zi este aceea că: “spre Duminica Mare, comorile bune, care ard numai pe la zile mari, îşi arată flacăra.”
O tradiţie care se mai păstrează prin unele sate din Transilvania este aceea de a se face în ziua de Duminica Mare cununi de cununie “din spice de grâu curat şi din felurite flori de câmp”. Acestea se duc la biserică “unde se păstreaza apoi la icoane, pentru toate cununiile de peste an.”
Un obicei întâlnit prin părţile Muscelului era acela al “prinsului suratelor”: Cele două fete care vor “să se prindă surate” taie o ramură de măr dulce şi apoi merg la o fântână împreună cu un flăcău. “Acolo, una se aşează într’o parte şi cealaltă în faţa ei. Flăcăul le întreabă şi ele răspund de trei ori:
La fântână...
- Daţi surate pân’la moarte ?
- Dăm surate pân’la moarte !
- De azi înainte sunteţi surori ?
- Suntem !
- De azi înainte să ştiţi: nu vă mai ziceţi pe nume ci surate.
Apoi flăcăul le dă în mână crăcana de măr dulce, şi apucând una de o ramură şi alta de cealaltă, trag s’o spintece.”
Tot în Duminica Mare, pentru că a doua zi încep Rusaliile, era obiceiul ca seara să se ungă tocurile ferestrelor şi al uşilor cu usturoi şi cu leuştean “spre a feri gospodăriile de duhurile necurate”. Pentru că începând de a doua zi “aceste duhuri se vor război în văzduh cu duhurile bune şi din lupta lor va curge ploaie; de aceea se zice că Duminica Mare vine întotdeauna cu ploaie”.
Sursa informaţiilor şi a citatelor: studiul etnografic “Sărbătorile de vară la români” semnat de Tudor Pamfile – publicat de Librariile Socec&Co. în anul 1910.
Zilele de Rusalii sunt sărbătorile care încheie ciclul marilor sărbători domnești începute odată cu Duminica Floriilor. Sunt trei zile de sărbătoare, fiecare dintre ele cu o altă semnificaţie:
- Sâmbăta de dinaintea Duminicii Mari a Rusaliilor – numită Sâmbăta morților, Moşii cei mari, Moşii Rusaliior sau Moşii de vară – este una dintre cele mai importante zile dedicate pomenirii morţilor din calendarul nostru popular;
- Duminica de Rusalii, numită şi Duminica cinzecimii (fiind sărbătorită la 50 de zile dupa Paşti) sau a Pogorârii Sfântului Duh, este ziua în care comunitatea creştină sărbătoreşte Pogorârea Sfântului Duh și este celebrată ca fiind ziua de naştere a bisericii.
- Lunea de după Duminica Mare a Rusaliilor este consacrată proslăvirii Sfintei Treimi; această zi are de asemenea o semnificație aparte în calendarul popular: conform credințelor populare în această zi ielele sau rusaliile “joacă pe la puţuri, fântâni, cruci, răspântii, poiene” şi “fac răutăţi de tot felul pe lume”.
MOŞII DE VARĂ
Conform rânduielilor creştine, în zilele de sâmbătă “se dă pretutindeni de pomană pentru sufletele morţilor, care pomană poate consta din mâncare, băutură, haine de purtat şi altele (…). Rugăciuni pentru mântuirea sufletelor lor de păcate se pot face şi în alte zile, dar pomana cea mai bine primită de Dumnezeu este cea făcută în ziua sâmbetei.” Dintre toate zilele de sâmbătă de peste an “ziua cea mai nimerită pentru facerea pomenilor şi pomenirilor este Sâmbăta Duminicii Mari, numită şi Moşii Duminicii Mari, Moşii Rusaliilor, Moşii de Rusalii sau, mai peste tot locul, Moşii cei mari sau Moşii de vară.”
În aproape toate regiunile ţării se mai păstrează încă obiceiul de a se da de pomană vase de lut sau de porţelan, căni sau străchini de lemn împodobite cu flori şi umplute cu fructe, lapte, vin sau apă. “Oalele, ulcelele, cănile şi sticlele se dau de obicei pline cu vin, iar cine n’are le poate umplea şi cu apă. Cofele şi toate celelalte vase sunt împodobite pe la gură cu cununi de flori, de trandafiri mai ales, dacă sunt înfloriţi în această vreme. Printre florile înşirate pe aţă se pun şi roşcove, smochine, covrigi şi altele cumpărate toate din târg. Străchinile, talgerile, castroanele şi farfuriile se dau pline cu bucate. Aceste bucate sunt de obicei felurite soiuri de zamă sau zeamă de pasăre, purcel sau miel, cu tăieţei, orez şi altele. Farfuriile late sau întinse sunt mai ales duse umplute cu meşniţă sau orez fiert în lapte. Toate aceste lucruri care se duc a fi împărţite se numesc moşi. O gospodină duce moşi pe la toate neamurile şi toţi vecinii, şi primeşte iarăși moşi de la toţi aceştia. Cu acest prilej, se strâng atât de multe vase încât rar gospodar care îşi mai cumpără altele din târg pentru nevoile casei.” Cel care dădea de pomană spunea: ‹‹Pe lumea asta ţie, pe cealaltă, mie!››. Cel care primea răspundea: ‹‹Bogdaproste!›› sau ‹‹Domnul primească!››.
Prin Oltenia, în sâmbăta Moşiilor de vară, era obiceiul ca femeile să meargă în cimitir şi să îşi plângă morţii, pentru că în această zi “păcătoşii se trimit din nou în munca iadului”. Prin Bucovina exista credinţa “că nu e bine ca cineva să mănânce până ce nu dă mai întâi de pomană, pentru că în această zi se împărtăşesc cu sfintele taine toţi morţii şi dacă unul din neamul celor morţi mănâncă, atunci cei morţi din neamul lui nu se pot cuminica”. Prin zona Câmpulungului (Argeş) era “datina ca nănaşii să trimită finilor și mai ales celor de botez, încă şi câte o junincă dimpreună cu toate ce e nevoie la o vacă de lapte precum doniţă, satişcă şi strecurătoare.” Un alt obicei interesant se întâlnea prin unele părţi din Moldova: “cei care în toamna trecută s’au îngrijit şi au dat de pomană între altele şi o masă încărcată cu tot soiul de bucate şi colaci, acum, la moşii aceştia, ei se duc să umple acea masă. Această datină se numeşte umplutul meselor. Gospodina care a dat de pomană o masă plină cu vase, merge acum cu bucate şi umple acele vase, tot pe masa dată.”
Prin Ţara Românească în această perioadă se ţinea Târgul Moşilor, “care se începe luni şi durează până sâmbăta înainte de Rusalii, adică o săptămână întreagă”. Târgul moşilor, cel mai important prilej pentru târguieli şi pentru distracţii de tot felul, “s’a născut din târgul unde se desfăceau odată numai cele trebuincioase pentru Moşii Rusaliilor”. Cel mai cunoscut dintre aceste târguri organizate de Moşi a fost în perioada interbelică cel care se ţinea în Bucureşti. În celebrul bâlci organizat în săptămâna Rusaliilor mergeau mai ales mahalagi şi târgoveţi – dar şi burghezi - pentru a colinda vestitele “ţuicării cu adevărata zeamă de prune adusă de la munte”- numită şi „zăpăceală”. Era locul în care copiii mâncau floricele şi “îşi sglâmboiau ochi în toate părţile şi nu se mai săturau privind la „Vasilache” sau la diferiţi comedianţi care se arătau la circuri cu „renume mondiale” şi în special la panorama lui Braun care avea toate minunăţiile pământului.” (citeşte şi “Piticul din Bâlciul Moşilor”)
Sursa informaţiilor şi a citatelor: studiul etnografic “Sărbătorile de vară la români” semnat de folcloristul Tudor Pamfile – publicat de Librariile Socec&Co. în anul 1910.
DANDU BRIEL - Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE! - proză, poveşti. Reeditare electronică cu acceptul direct al autorului DANDU BRIEL şi al Bibliotecii Cronopedia, realizată de Ioan Muntean.
Acrostihul (din greacă ἀϰρόστιχον [akrostichon] < akros – extrem, dinafară, stichos – vers) este o formă de poezie „cu țintă/ estinație ascunsă, mascată“, ale cărei versuri au „în cap“ (dar și pe altă coloană, pentru posesorii de „cheie“) literele dintr-un nume de persoană („adorată“/„ironizată“) scris (citit) „pe verticală“ („de sus în jos, ca la japonezi“), ori dintr-o propoziție-replică, sau dintr-o lozincă.
Vă provoc (aici în CLUBUL DE POEZIE) la un mini-concurs cu tema triplu Acrostih literar, după modelul de mai jos):
RODICA
(Triplu acrostih)
Prima literă de la fiecare vers citită de sus în jos, a doua literă de la fiecare vers citită de jos în sus şi a treia literă de la fiecare vers citită, din nou, de sus în jos, dau de fiecare dată cuvântul RODICA
Rar îmi e dat să simt că nu sunt singur,
ocolit de lume şi de timp. E adevărul pur,
didactic, poate, prezentat dar real. Ce-i dacă pare
idilic, ca-n poeziile cu clipa când încep să zboare
cocorii, plecând din calea noastră, pe-nalte căi senine?
Arareori mi-e dat să nu fiu singur. Atuncea sunt cu tine.
1974 - Miehs
Fiecare poezie-acrostih va fi publicată în acest club de poezie, ca însemnare independentă, cu menţionarea în titlu (triplu acrostih). În principiu nu există o limită fixă a datei până la care se desfăşoară miniconcursul, am fixat data de 1 iunie ora 0.00 ca final al postărilor.
Aprecierea propunerilor din miniconcurs se va face după: numărul de vizualizări, numărul de aprecieri, numărul de comentarii mai mari de 140 de caractere şi după numărul de emoticoane înserate astfel:
- - aprecieri (puncte pozitive, maxim 10)
Premiul concursului va consta în acordarea unei diplome (tipărite), publicarea autorului într-un număr al revistei Taifas literar (la rubrica taifasuri - 2 pagini) şi acordarea (gratis) a 2 exemplare din acel număr.
Participanţii clasaţi pe următoarele locuri vor beneficia de publicarea în pagibile revistelor Taifas literar sau Cronos a lucrărilor participante. Aprecierea, comentarea lucrărilor se face din momentul postării pe site a creaţiei participante până la data de 10.06.2018 ora 23.00, urmând ca până la 15 iunie să se desemneze câştigătorul. La o lucrare participantă un membru (autor sau nu) poate face oricâte comentarii, dar doar o singură dată poate acorda aprecieri cu emoticoane (în caz că apar mai multe se iau în considerare primele). Un concurent poate participa cu mai multe lucrări.
NOTE: 1. cuvântul din acrostih este la alegere, să aibă însă minim 5 litere, de preferinţă fără diacritice.
2. În comentarii puteţi veni cu completări despre tehnica acrostihului, exemple clasice sau contemporane.
3. Pentru a adăuca un acrostih în CLUBUL DE POEZIE, faceţi clic pe CLUBURI, apoi alegeţi prima opţiune CLUBUL DE POEZIE şi în pagina afişată faceţi clic pe +Adaugă odiscuţie, scrieţi titlu cu menţiunea (triplu acrostih), apoi scrieţi conţinutul acrostihului şi apăsaţi Publicare.
Constantin şi Elena ne spune povestea de dragoste fără vârstă a unui cuplu căsătorit de peste jumatate de secol, care trăieste într-un sat pitoresc din nord-estul României (lângă Piatra Neamţ). Documentarul observaţional porneşte de la activităţile cotidiene ale celor două personaje, urmarite de-a lungul unui an, pentru a ajunge la semnificaţii profunde, prezentându-ne o lume a spiritului şi a înţelepciunii ancestrale.
Filmul de debut al tânărului cineast Andrei Dăscălescu, „Constantin şi Elena” (România/Spania 2008, 103 min.), a fost deja prezentat şi premiat în festivaluri internaţionale de prestigiu: TIFF (Sibiu), IDFA (Amsterdam), EBS (Seoul), iar in perioada aprilie-mai 2010 reuşeşte perfomanţa de a fi prezent la zece festivaluri internaţionale: în afară de Tel Aviv, la Bruxelles, Bratislava, Buenos Aires, Los Angeles, Wiesbaden, Edinburgh, Minneapolis/St. Paul, San Francisco, Cracovia.
Filmul prezintă viaţa de zi cu zi a unui cuplu de vârstnici, care încă se iubesc după o viaţă întreagă împreună. Realizat în maniera documentarului observaţional, filmul dezvăluie, prin gesturi, dialoguri şi detalii aparent banale, puternica legătură sufletească dintre cele două personaje principale ale filmului. O poveste de dragoste dulce-amară – dulce e dragostea (şi după 55 de ani de la căsătorie), amară e lipsa de timp pentru dulce (bătrâneţea), iar povestea e viaţa de zi cu zi. Un film despre a trăi şi a iubi, altfel.
Gen: Documentar Familie
Regia: Andrei Dăscălescu
Scenariul: Andrei Dascalescu
Durata: 103 minute
Premiera SUA: 23 Apr 2010
Premiera Romania:
Companie producatoare: Filmlab / Chello Multicanal
colecţia "Vieţile Sfinţilor" a Bibliotecii Cronopedia
Reeditare electronică necomercială după cele 12 volume „Vieţile Sfinţilor” apărute între anii 1991 şi 1998 la Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor (volumele consacrate lunilor septembrie-aprilie) şi apoi la Editura Episcopiei Romanului (volumele consacrate lunilor mai-august),
Revista nr. 3 (38), martie 2018. Revista - izvor de cultură, peniţa de aur - revistă de cultură, fondată la Constanța, martie 2013, Anul V, serie nouă. ISSN 2286 – 1963. ISSN-L 2286 – 1963.
Înălţarea Domnului (Joia săptămânii a şasea după Paşti) - colecţia "Vieţile sfinţilor" a bibliotecii - Reeditare electronică necomercială după cele 12 volume „Vieţile Sfinţilor” apărute între anii 1991 şi 1998 la Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor (volumele consacrate lunilor septembrie-aprilie) şi apoi la Editura Episcopiei Romanului (volumele consacrate lunilor mai-august), precum şi după articole prelucrate de pe internet realizată de Ioan Muntean. Lucrarea conţine cu icoane, biserici şi/sau opere de artă referitoare la sfântul/momentul evocat, coleţionate şi prelucrate de pe internet.
~autor necunoscut, material prelucrat de pe mail ~
...
Nişte tipi de clasa a XII-a au scăpat o cutie goală de Coca-Cola sub bănci. Evident că nimeni nu s-a aplecat s-o ridice. M-am aplecat, ei au zâmbit, şi înainte de-a o arunca la coş i-am provocat la un studiu biblic. Pe pielea lor.
„Avem două cuti de Coca-Cola. Una e plină şi alta e goală. Dacă bat cu degetul în ele care sună mai tare?”. „Cea goală”, au răspuns corect elevii după ce au auzit zgomotul ciudat al acesteia. „Dacă le dau câte un bobârnac uşor, dacă suflu cât pot înspre ele, care cutie pică?”. „Tot cea goală”, spun ei în timp ce văd experimentul. Apoi am luat cutia goală în mână şi am strâns-o. „Care se turteşte?”. „Cutia goală”, au răspuns la unison.
Le-am spus de ce majoritatea tinerilor României sunt gălăgioşi. De ce ţipă în tramvaie, în autobuze, în parcuri şi pe holurile şcolii. De ce ţipă la profesorii, la părinţi sau pe… facebook. Le-am spus şi de ce unii adulţi urlă la neveste deşi sunt la un pas de ele, se răţoiesc la bătrâna ce intră-n faţă la rând la pâine, ameninţă şoferiţa ce-a intrat aiurea-n intersecţie, blesteamă copiii… Pentru că sunt goi!
Butoaiele goale fac mare gălăgie. Zornăie. Hodorogesc. Imediat cum le atingi se duc de colo-colo. Pierd echilibrul. Se clatină ca Hopa-Mitică. Şi când cad, se fac zob. Cele pline nu se clintesc din loc. Şi rămân mute, chiar dacă le loveşti.
În viaţa de „butoi gol” orice vântuleţ ne dărâmă. Cum vine puţin încercarea ajungem jos. Tăvăliţi. Stresaţi. Bulversaţi. Făcuţi grămadă. Iar dacă cumva ne strânge menghina vieţii ne mototolim. Ne turtim. Dacă suntem plini însă, rămânem în picioare.
Prima jumătate a secolului trecut a fost cu siguranţă epoca în care femeia şi-a cucerit definitiv dreptul de a participa activ la viaţa socială. În aceşti ani doamnele au trecut de la rolul domestic de “femeie de casă” la acela de “doamnă în societate”. Au cucerit o multitudine de drepturi: de a purta pantaloni, de a purta părul tuns scurt, de a face sport, de a se plimba pe bicicletă în public, de a participa la consursuri de frumuseţe…Profesarea de către femei a meseriilor rezervate până atunci exclusiv bărbaţilor constituie o etapă importantă în această “luptă pentru emancipare a femeilor”. Nu era doar un moft această aspiraţie a femeilor. În lipsa unei independenţe financiare, femeile ar fi rămas dependente de veniturile soţilor lor. Ori independenţa financiară nu se putea câştiga decât prin munca proprie. Femeile medic, avocat, inginer, taximetrist sau… paraşutist încep să devină o prezenţă obişnuită în societate.
O victorie în lupta de emancipare a femeilor: dreptul de a purta părul tuns scurt
Bineînţeles însă că această schimbare de rol în societate a avut parte de opoziţia puternică a “celeilate părţi” a societăţii. Bărbaţii nu erau întotdeauna de acord cu noul loc şi rol al femeii. Cei mai cârcotaşi dintre ei au formulat chiar un “decalog” destinat femeilor. Doamnele au răspuns imediat cu 10 porunci destinate sexului masculin. Pentru că şi bărbaţii trebuiau să îşi schimbe obiceiurile, nu-i aşa? Mă îndoiesc însă că aceste “porunci” au fost în totalitate respectate. Nu au fost nici atunci – şi nu sunt nici astăzi:
I. Nu vorbi numai tu tot timpul, căci, se poate întâmpla ca şi bărbatul sa dorească din când în când, să spună câte ceva.
II. Dacă e cu putinţă, iubeşte-ţi bărbatul şi pregăteşte pentru dânsul hrana (pe care în definitiv din munca lui o ai) şi pregateşte-o aşa fel, ca să fie gata la vreme si să nu sufere papilele (nervii gustului).
III. Nu te amesteca în treburile bărbatului tău.
IV. Nu sta ceasuri întregi la telefon, vorbind fleacuri, căci prea bine se poate întâmpla ca cineva sa aibe nevoie de firul pe care-l ocupi, pentru afaceri mai importante, şi nici nu repeta pălăvrăgelile vecinilor.
VIII. Nu-ţi preface bărbatul în servitoare, decât în împrejurări cu totul excepţionale. Adă-ţi aminte că ai bărbat pentru alte scopuri, decât acela de a fi bucătar sau spălător de vase.
IX. Nu-ţi îndrepta toate gândurile numai la podoabă şi îmbrăcăminte şi nu exagera importanţa obligaţiunilor sociale, căci prima ta datorie este casa si familia.
X. Adă-ţi aminte că…, din când în când, e bine să laşi pe bărbat în pace. În aceste timpuri nu-ţi turbura soţul, când dânsul e cel care asudă sub povara vieţii.
DECALOGUL PENTRU BĂBAȚI
I. Arată femeii tale totdeauna aceeaşi curtenie, pe care ai arătat-o în prima zi a căsătoriei.
II. Arată mulţumire, fie prin cuvânt, fie prin zâmbet, pentru bucatele care ţi-se pun înainte, căci acestea nu s'au făcut singure.
III. Aminteşte-ţi totdeauna de soţia ta, sfătuieşte-te cu dânsa, împărtăşeşte-ţi cu dânsa plăcerile, cum ar fi bunăoară mersul la circ, la cinematograf, la expoziţie sau la teatru.
IV. Fereşte-te întotdeauna de bănuiala răului, căci lumea dispreţuieşte pe omul pe care-l suspectă în privinţa moralei şi poartă-te tu însuţi la fel, cum vrei să se poarte femeea ta.
V. Nu minţi în ceea ce priveşte veniturile pe care le ai, căci Dumnezeu nu va lăsa nepedepsit pe acela care-şi ține femeea în neştiinţă asupra finanţelor domestice; decepţia în această privinţă e cauza tuturor relelor.
VI. Nu uita zilele onomastice: ziua de naştere a femeii tale şi a copiilor tăi, precum si aniversarea căsătoriei şi ţine-le minte, cel puţin tot atât de bine, cum ţii minte zilele în care au loc championate de box sau matchuri de footbal importante.
VII. Nu te încinge în discuţii aprinse cu femeea ta căci bine ştii că ultimul cuvânt tot ei îi aparţine; de asemenea nu încerca niciodată să-ţi impui voinţa, în ceea ce priveşte viaţa domestică, căci casa ta trebuie să fie zidită pe dragoste şi nu să stea rezemată pe dominaţia fără rost a vre'unuia dintre membrii ei.
La patinaj în Cișmigiu
VIII. Ia-ţi partea care ţi-se cuvine în creşterea copiilor tăi, căci o bună parte din însuşirile lor îţi aparţin ţie.
IX. Arată-te cu interes faţă de afacerile sociale ale soţiei tale, tot astfel cum aştepţi de la dânsa ca să se intereseze de treburile tale zilnice. Dânsa s'a căsătorit cu tine ca să-ţi fie tovarăşe, si nu numai să te hrănească de trei ori pe zi.
X. Însoţeşte pe femeia şi copii tăi la biserică în fiecare Duminecă şi nu admite ca aceasta s'o facă alţii.
Sursa: articolul “Un nou decalog” – publicat în “Realitatea ilustrată” din 8 ianuarie 1928
Nicu Doftoreanu - Tangouri zglobii despre copii şi nu numai. Reeditare electronică cu acceptul direct al autorului Nicu Doftoreanu şi al Bibliotecii Cronopedia, realizată de Ioan Muntean.
- aprecieri (puncte pozitive, maxim 10)
