Colinda

De sărbătorile Crăciunului, cel mai frumos obicei este colinda. Colindele sunt acele cântece cu care copiii, tinerii, sau vârstnicii întâmpina venirea lui Mântuitorului Iisus Hristos pe pământ. Aceste tradiţii s-au păstrat de pe timpul romanilor. Vechile petreceri păgâne de la începutul lui ianuarie, aşa-numitele calendae, s-au preschimbat, cu timpul, în sărbători creştine. Colindele de Crăciun povestesc întâmplări din viaţa zbuciumată a Mântuitorului, de la naştere şi până la răstignire.
Filologii sunt cu toţii de acord în privinţa etimologiei cuvântului: latinescul calendae, nume dat sărbătorilor păgâne de Anul Nou, când romanii le urau noroc şi fericire prietenilor lor, cu ocazia anului care începea. În timpul Calendelor lui Januariu, copiii romanilor umblau din casă în casă şi cântau imnuri. Datina latină a trecut, mai apoi, nu numai la romani, ci şi la celelalte naţii de sorginte romanică, precum şi la slavi. Se pune întrebarea următoare: cine a zămislit aceste nestemate, care au străbătut mileniile şi şi-au păstrat farmecul atâta timp?
Cele religioase de nuanţa creştină au fost create, desigur, de preoţii şi cântăreţii bisericeşti. Există o strânsă legătură între colindele cantate de Crăciun, Anul Nou, Florii sau Paşti şi muzică religioasă gregoriană ori bizantină. Muzica liturgica a influenţat colindele şi le-a desăvârşit.
Specialiştii în domeniu afirma că nici un popor din lume nu posedă o colecţie mai frumoasă şi variată de colinde precum poporul roman. Colindele interpretate de Corul Madrigal au uimit întreaga lume de la Apus la Răsărit.
În Franţa colindele se numesc „Chans de guete” sau „Noels”, în Italia – „Cantico di Natale”; în Spania – „Vilancieo de Noche buena”; în Portugalia – „Vilancico”, la aromani – „Culinda”, la vechii slavi – „Koleda”; la albanezi – „Colandra”, la lituanieni – „Kalendo”, la germani – „Kalende”.

[…]