A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Mă tem ca n-am să te mai vad, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.
Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare.
Şuier luna şi o răsar şi o prefac
într-o dragoste mare.
~ O viziune a sentimentelor (1964) ~
Aceasta poezie cred ca o stiu pe de rost , desii Nichita Stanescu este considerat de unii profesori de romana ahtiat al bauturii, nu stiu in ce masura poti judeca un om in prizma acestui fapt.
RăspundețiȘtergere