Despre moarte, povestire în 3D
Uliţa ce urcă pieptul dealului pare pustie. Deşi a fost la toţi morţii, stând într-un colţ să analizeze cum au venit îmbrăcaţi oamenii, ce vorbe spun ai casei, cum îl bocesc copiii, iar la momentul potrivit a tras giulgiul să vadă dacă sunt făcuţi pantofii mortului şi dacă sunt noi, pe ea au încuiat-o două nopţii, fiindcă nu s-a obosit nimeni străin să piardă ultimele orele de somn stând în cameră cu un cadavru care a început să miroasă.
Astăzi s-a înnorat. Cancerul a chinuit-o atât de tare, încât nu cred că-i pare rău, după cum se spune, dar vine toamna cea nemiloasă, cu ceaţă, cu ploi, cu frunze uscate... Ea pleacă spre necunoscut.
- Nu-mi plângeţi de milă! Toată viaţa am fost condamnată la locul de muncă, în sfârşit am şi eu vacanţă! Vacă, grădini, 60 de păsări, casa curată, nu se ţin aşa uşor la 71 de ani! Am crescut copilul alteia pentru care m-am sacrificat, iar el spunea ieri tuturor că nu las nimic în urmă. Păcat că nu vreţi să mă auziţi!
O mână de oameni se adună pentru înmormântare. Patru coroane din plastic, una din crizanteme zdrenţuite, o mână de flori. În curte stau 20 de oameni, ea singură pe masă, în cameră.
- Vezi? Spuneai de mine că mă duceam să spionez la morţi, dar tu, scriitoarea lui Peşte, ce faci? Îmi numeri coroanele şi oamenii care au venit să mă ducă la groapă, de parcă asta m-ar interesa pe mine acum...Aşa, oameni buni! Înfigeţi mâna în biscuiţi săraţi, mâncaţi fursecuri, beţi, că nu vă costă nimic! Uitaţi-vă bine la leşul acesta care miroase îngrozitor şi care m-a chinuit până în ultima clipă! Şi voi veţi ajunge la fel. Mă arătaţi cu degetul că mai intram şi eu pe vâlcele cu Neluţu când lucram la colectiv. Bărbatul meu nu avea nicio pretenţie, iar voi m-aţi fi dat afară din comună dacă aţi fi putut. Ruşine să vă fie! Toţi faceţi la fel, dar vă ascundeţi, lupi moralişti! V-aţi uitat în toate părţile să nu vă vadă nimeni când intraţi cu cineva străin într-un loc, iar pe mine mă sfâşiaţi fiindcă am fost mai puţin prevăzătoare!
Marcel anunţă că doreşte să citească un necrolog. Un bătrânel uscat şi mic la minte, cere să vadă el ce a scris despre moartă:
- Nu se cade să o lăudăm excesiv, nici să spunem lucruri neadevărate, că lumea ştie, spune important în timp ce îşi aşază ochelarii pe nas!
- Am o poftă nebună să te dau afară din curte, chiar dacă aţi venit puţini şi vă va număra lumea pe drum! Nici moartă nu vrei să fiu lăudată, măi papă-lapte? După umila ta părere, Dumnezeu mă aruncă în fundul Iadului acum. Ce să-ţi spus! Aşa înţelepciune mai rar, mă mir că nu-ţi face capul explozie!
În curte, îmbrăcată în doliu marţial intră Nora, nepoata care lucrează în Italia. I-a trimis ieri o coroană, iar astăzi a trecut şi i-a dat grijă sorei mari să nu mai vină cu capul descoperit la mort, că o bârfeşte lumea. Muncă în zadar, deoarece încăpăţânata nu stătuse degeaba cu bigudiurile în cap.
- Ai venit, neruşinato?Ia-ţi dracului coroana înapoi, că mi-ai făcut numai rele! Ţi s-a părut că stăpânesc o grădină prea mare şi m-ai dat în judecată intrând în spatele casei peste mine, deşi de patru ani partea ta de teren a rămas nelucrată. Am vechime la tribunal din cauza ta. De ce nu mă aude nimeni? De ce nu iese piaza asta rea din curtea mea? Costel mă plânge sincer, în hohote. Nu mai are la cine se împrumuta. El şi cei care m-au ajutat la muncă plâng mai mult decât băiatul meu vitreg! Şi ăştia întârzie. Vreau să mă văd mai repede în pământ lângă omul meu. Eu l-am îngrijit, iar dacă m-am iubit cu altul nu s-a făcut gaură în cer. Bine că se vor îmbarca toţi în maşini, să nu se mai uite tot satul la câţiva bărzăuni care vin după mine! Ruşine, ruşine să le fie! La câţi morţi am fost eu! A, cei după care am fost au murit! Acum îmi dau seama. La înmormântare nu este ca la nuntă! Până la urmă, înmormântarea tot se va face!
A sosit timpul. Oamenii importanţi au venit, moarta va fi scoasă pe masă în curte, se va face slujba, apoi plecarea spre cele veşnice. Băiatul plânge cu sughiţuri. Cineva spune să se aducă oţetul.
- Nu vă alarmaţi, oameni buni, că nu leşină! Păcat că nu mai are cine-i creşte porcul şi viţelul, iar găinile şi raţele va trebui să le taie! Lixandre, mamă, nu juca teatru prost! Până acum ai glumit cu oamenii, ai mâncat cu ei...Dacă mă uit bine, eu plec pe ultimul drum înconjurată de străin. Rudele mele nu au fost anunţate sau nu au vrut să vină!
- Oameni buni, puneţi-i capacul, spune sora cea mare a Norei!
- Mulţumesc! Te-ai gândit bine, dragă şi-aşa au spus toţi că sunt de nerecunoscut, slabă, verde, cu nasul mare şi miros îngrozitor. Dar sufletului meu nu-i puteţi pune capacul. Bine că ai încetat, Lixandre că erai penibil! Costele, vezi că ai probleme, ai plâns prea mult, ajunge! Nu am mai avut timp să-ţi las ceva, deşi văd acum că ai fi meritat. Doar tu mângâi capacul rece şi lucios şi vorbeşti cu mine! Eu zic să plecăm, oameni buni! Vă rog să nu claxonaţi prea mult, că nu-mi place circul, fie el chiar şi la înmormântare. Până la urmă este mai bine să pleci discret. Într-un sfert de oră suntem la cimitir, în altul va fi pământ peste mine! Marcele, a fost frumos necrologul. Te-ai descurcat mai bine ca pastorul care a vorbit despre rugăciune la înmormântare. Drept este că ai alergat mult pentru mine şi îţi mulţumesc. Sper ca şi la înmormântarea ta să fie cineva activ şi energic...Eşti un tată bun, şi pentru copilul tău şi pentru copilul altuia, pe care-l creşti! Ţi-a făcut mai multe probleme copilul cel străin, iar tu ai grijă mare şi de copii lui acum. Când se îmbolnăvesc îi duci cu maşina la spital, le iei medicamente din banii tăi, îi aprovizionezi cu tot ce le trebuie. Oameni buni, iubiţi, distraţi-vă, faceţi ordine în viaţă, că moartea tot vine! Nici haine elegante nu am avut, nici de plimbat nu m-am plimbat, am muncit ca robul pe dealurile astea!
- Nu i-am făcut niciun pod din scânduri mamei, îi explică Lixandru unei bătrâne.
- La ce-mi trebuie pod? Am intrat deja în putrefacţie. Vreau să plecaţi acasă şi să mă lăsaţi liniştită!
- Uitaţi-vă, lume bună, pantofii lui tata sunt întregi şi fâşii din costumul de haine! Dinţii la fel.
- Măi, Lixandre, dantura lui bună stă în pământ, iar eu am dat o căciulă de bani şi am stat ore întregi să mă chinuiască dentistul, să am şi eu dinţi, spune Marcel. Dreptate-i asta?
- Vedeţi, lume bună, lui tată-su i-a făcut pod din scânduri de stejar, iar mie nu! Tot mamă vitregă mă consideră şi în ultimul ceas. Dar nu are importanţă. Nu vă faceţi pod! Este oribil să găseşti crâmpeie dintr-un om, să nu putrezească omogen! Nu vreau să mai găsiţi nimic din trupul meu! Bateţi capacul în cuie! Sufletul a scăpat, a zburat, s-a mântuit.
- Măcar de-şi mântuia sufletul, spune cel care a cenzurat necrologul. Dar a făcut de toate şi nu cred că o primeşte Dumnezeu!
- Măi, nenorocitule, ce păcat că nu pot să mai scot limba la tine şi să-ţi arăt un semn! Ce-ţi pasă ţie ce am făcut şi cum am trăit? De ce te bagi între mine şi Dumnezeu? Hai, Costele, fii bărbat! Nu poţi să stai toată noaptea cu mine. Îmi pare rău că nu am nimic să-ţi dau! Ai fi meritat să-ţi dau tot ce am avut, că tu m-ai plâns sincer! Ce muzică sinistră! Bolovani peste cutia din lemn, într-o groapă...Vă mulţumesc că aţi venit, oameni buni! Sper că aţi învăţat de la mine lecţia vieţii, că nu vă veţi irosi clipele efemere de fericire, că vă veţi uita în toate părţile când intraţi cu un bărbat străin pe vâlcele şi că nu vă veţi băga niciodată între Dumnezeu şi sufletul pe care Acesta îl iartă după ce îl judecă!!!
Astăzi s-a înnorat. Cancerul a chinuit-o atât de tare, încât nu cred că-i pare rău, după cum se spune, dar vine toamna cea nemiloasă, cu ceaţă, cu ploi, cu frunze uscate... Ea pleacă spre necunoscut.
- Nu-mi plângeţi de milă! Toată viaţa am fost condamnată la locul de muncă, în sfârşit am şi eu vacanţă! Vacă, grădini, 60 de păsări, casa curată, nu se ţin aşa uşor la 71 de ani! Am crescut copilul alteia pentru care m-am sacrificat, iar el spunea ieri tuturor că nu las nimic în urmă. Păcat că nu vreţi să mă auziţi!
O mână de oameni se adună pentru înmormântare. Patru coroane din plastic, una din crizanteme zdrenţuite, o mână de flori. În curte stau 20 de oameni, ea singură pe masă, în cameră.
- Vezi? Spuneai de mine că mă duceam să spionez la morţi, dar tu, scriitoarea lui Peşte, ce faci? Îmi numeri coroanele şi oamenii care au venit să mă ducă la groapă, de parcă asta m-ar interesa pe mine acum...Aşa, oameni buni! Înfigeţi mâna în biscuiţi săraţi, mâncaţi fursecuri, beţi, că nu vă costă nimic! Uitaţi-vă bine la leşul acesta care miroase îngrozitor şi care m-a chinuit până în ultima clipă! Şi voi veţi ajunge la fel. Mă arătaţi cu degetul că mai intram şi eu pe vâlcele cu Neluţu când lucram la colectiv. Bărbatul meu nu avea nicio pretenţie, iar voi m-aţi fi dat afară din comună dacă aţi fi putut. Ruşine să vă fie! Toţi faceţi la fel, dar vă ascundeţi, lupi moralişti! V-aţi uitat în toate părţile să nu vă vadă nimeni când intraţi cu cineva străin într-un loc, iar pe mine mă sfâşiaţi fiindcă am fost mai puţin prevăzătoare!
Marcel anunţă că doreşte să citească un necrolog. Un bătrânel uscat şi mic la minte, cere să vadă el ce a scris despre moartă:
- Nu se cade să o lăudăm excesiv, nici să spunem lucruri neadevărate, că lumea ştie, spune important în timp ce îşi aşază ochelarii pe nas!
- Am o poftă nebună să te dau afară din curte, chiar dacă aţi venit puţini şi vă va număra lumea pe drum! Nici moartă nu vrei să fiu lăudată, măi papă-lapte? După umila ta părere, Dumnezeu mă aruncă în fundul Iadului acum. Ce să-ţi spus! Aşa înţelepciune mai rar, mă mir că nu-ţi face capul explozie!
În curte, îmbrăcată în doliu marţial intră Nora, nepoata care lucrează în Italia. I-a trimis ieri o coroană, iar astăzi a trecut şi i-a dat grijă sorei mari să nu mai vină cu capul descoperit la mort, că o bârfeşte lumea. Muncă în zadar, deoarece încăpăţânata nu stătuse degeaba cu bigudiurile în cap.
- Ai venit, neruşinato?Ia-ţi dracului coroana înapoi, că mi-ai făcut numai rele! Ţi s-a părut că stăpânesc o grădină prea mare şi m-ai dat în judecată intrând în spatele casei peste mine, deşi de patru ani partea ta de teren a rămas nelucrată. Am vechime la tribunal din cauza ta. De ce nu mă aude nimeni? De ce nu iese piaza asta rea din curtea mea? Costel mă plânge sincer, în hohote. Nu mai are la cine se împrumuta. El şi cei care m-au ajutat la muncă plâng mai mult decât băiatul meu vitreg! Şi ăştia întârzie. Vreau să mă văd mai repede în pământ lângă omul meu. Eu l-am îngrijit, iar dacă m-am iubit cu altul nu s-a făcut gaură în cer. Bine că se vor îmbarca toţi în maşini, să nu se mai uite tot satul la câţiva bărzăuni care vin după mine! Ruşine, ruşine să le fie! La câţi morţi am fost eu! A, cei după care am fost au murit! Acum îmi dau seama. La înmormântare nu este ca la nuntă! Până la urmă, înmormântarea tot se va face!
A sosit timpul. Oamenii importanţi au venit, moarta va fi scoasă pe masă în curte, se va face slujba, apoi plecarea spre cele veşnice. Băiatul plânge cu sughiţuri. Cineva spune să se aducă oţetul.
- Nu vă alarmaţi, oameni buni, că nu leşină! Păcat că nu mai are cine-i creşte porcul şi viţelul, iar găinile şi raţele va trebui să le taie! Lixandre, mamă, nu juca teatru prost! Până acum ai glumit cu oamenii, ai mâncat cu ei...Dacă mă uit bine, eu plec pe ultimul drum înconjurată de străin. Rudele mele nu au fost anunţate sau nu au vrut să vină!
- Oameni buni, puneţi-i capacul, spune sora cea mare a Norei!
- Mulţumesc! Te-ai gândit bine, dragă şi-aşa au spus toţi că sunt de nerecunoscut, slabă, verde, cu nasul mare şi miros îngrozitor. Dar sufletului meu nu-i puteţi pune capacul. Bine că ai încetat, Lixandre că erai penibil! Costele, vezi că ai probleme, ai plâns prea mult, ajunge! Nu am mai avut timp să-ţi las ceva, deşi văd acum că ai fi meritat. Doar tu mângâi capacul rece şi lucios şi vorbeşti cu mine! Eu zic să plecăm, oameni buni! Vă rog să nu claxonaţi prea mult, că nu-mi place circul, fie el chiar şi la înmormântare. Până la urmă este mai bine să pleci discret. Într-un sfert de oră suntem la cimitir, în altul va fi pământ peste mine! Marcele, a fost frumos necrologul. Te-ai descurcat mai bine ca pastorul care a vorbit despre rugăciune la înmormântare. Drept este că ai alergat mult pentru mine şi îţi mulţumesc. Sper ca şi la înmormântarea ta să fie cineva activ şi energic...Eşti un tată bun, şi pentru copilul tău şi pentru copilul altuia, pe care-l creşti! Ţi-a făcut mai multe probleme copilul cel străin, iar tu ai grijă mare şi de copii lui acum. Când se îmbolnăvesc îi duci cu maşina la spital, le iei medicamente din banii tăi, îi aprovizionezi cu tot ce le trebuie. Oameni buni, iubiţi, distraţi-vă, faceţi ordine în viaţă, că moartea tot vine! Nici haine elegante nu am avut, nici de plimbat nu m-am plimbat, am muncit ca robul pe dealurile astea!
- Nu i-am făcut niciun pod din scânduri mamei, îi explică Lixandru unei bătrâne.
- La ce-mi trebuie pod? Am intrat deja în putrefacţie. Vreau să plecaţi acasă şi să mă lăsaţi liniştită!
- Uitaţi-vă, lume bună, pantofii lui tata sunt întregi şi fâşii din costumul de haine! Dinţii la fel.
- Măi, Lixandre, dantura lui bună stă în pământ, iar eu am dat o căciulă de bani şi am stat ore întregi să mă chinuiască dentistul, să am şi eu dinţi, spune Marcel. Dreptate-i asta?
- Vedeţi, lume bună, lui tată-su i-a făcut pod din scânduri de stejar, iar mie nu! Tot mamă vitregă mă consideră şi în ultimul ceas. Dar nu are importanţă. Nu vă faceţi pod! Este oribil să găseşti crâmpeie dintr-un om, să nu putrezească omogen! Nu vreau să mai găsiţi nimic din trupul meu! Bateţi capacul în cuie! Sufletul a scăpat, a zburat, s-a mântuit.
- Măcar de-şi mântuia sufletul, spune cel care a cenzurat necrologul. Dar a făcut de toate şi nu cred că o primeşte Dumnezeu!
- Măi, nenorocitule, ce păcat că nu pot să mai scot limba la tine şi să-ţi arăt un semn! Ce-ţi pasă ţie ce am făcut şi cum am trăit? De ce te bagi între mine şi Dumnezeu? Hai, Costele, fii bărbat! Nu poţi să stai toată noaptea cu mine. Îmi pare rău că nu am nimic să-ţi dau! Ai fi meritat să-ţi dau tot ce am avut, că tu m-ai plâns sincer! Ce muzică sinistră! Bolovani peste cutia din lemn, într-o groapă...Vă mulţumesc că aţi venit, oameni buni! Sper că aţi învăţat de la mine lecţia vieţii, că nu vă veţi irosi clipele efemere de fericire, că vă veţi uita în toate părţile când intraţi cu un bărbat străin pe vâlcele şi că nu vă veţi băga niciodată între Dumnezeu şi sufletul pe care Acesta îl iartă după ce îl judecă!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu