diane.ro: Cele mai frumoase citate din scrisori de dragoste

diane.ro: Cele mai frumoase citate din scrisori de dragoste:

Cele mai frumoase citate din scrisori de dragoste

Am adunat pentru voi o parte din cele mai frumoase citate din scrisori de dragoste ale unor oameni celebri, care ne dezvăluie felul cum iubirea poate pună uneori întru totul stăpânire peste suflete, purtându-le fie spre înălţimi ameţitoare, fie către prăpăstii înspăimântător de adânci. Nu întâmplător, poetul John Donne mărturisea, "Mai mult decât sărutările, scrisorile întrepătrund sufletele." Iar Samuel Butler ne spunea, "Scrisorile sunt ca vinul; dacă sunt bune, se desăvârşesc odată cu timpul. Oamenii ar trebui să păstreze scrisorile la fel cum fac cu vinurile din pivniţe." 

"Dragostea m-a făcut egoist. Nu pot există fără tine, nu-mi pasă de nimic altceva decât să te văd din nou. Viaţa mea pare să se oprească aici, nu pot zări ce va fi mai departe. M-ai absorbit cu totul. Am senzaţia, în clipa de acum, că mă dizolv, că sunt pe de-a întregul nenorocit fără speranţa de a te vedea curând. Îmi este frică să fiu separat prea departe de tine..."
John Keats către Fanny Brawne

"Dacă ai putea să-ţi laşi inima să cadă în mine, nu ai auzi niciodată când ea va atinge străfundurile mele."
Katherine Mansfield

"Îmi lipseşti pur şi simplu, în cel mai simplu, mai disperat mod omenesc. Îmi lipseşti chiar mai mult decât mi-ar veni să cred; şi am fost pregătită să îmi lipseşti o mulţime. Aşa că această scrisoare este, de fapt, doar un strigăt de durere."
Vita Sackville - West

"Aş putea deveni martor pentru religia mea - dragostea este religia mea - aş putea muri pentru ea, aş putea muri pentru tine. Credinţa mea este dragostea şi tu eşti singura sa dogmă. M-ai răvăşit cu o putere căreia nu pot să îi rezist."
John Keats către Fanny Brawne

"Deschide-ţi larg viaţa şi ia-mă în ea pentru totdeauna. Nu mă voi sătura nicicând. Nu voi fi niciodată gălăgioasă atunci când tu vei dori să ai linişte... nimeni altcineva nu mă va vedea decât tine, dar asta îmi este îndeajuns, nu-mi voi mai dori nimic altceva."
Emily Dickinson

"Înaintăm în vârstă şi ne obişnuim unul cu celălalt. Gândim la fel. Ne citim mintea unul altuia. Ştim ce vrea celălalt fără să întrebăm. Uneori, ne irităm unul pe altul. Câteodată, poate că suntem singuri unul faţă de celălalt. Dar, din când în când, precum astăzi, mă gândesc la asta şi îmi dau seama cât de norocos sunt pentru că îmi împart viaţăa cu cea mai minunată femeie pe care am întâlnit-o vreodată. Continui să mă fascinezi şi să mă inspiri. Mă influenţezi în bine. Eşti obiectul dorinţei mele, motivul numărul unu de a trăi pe pământ. Te iubesc foarte mult."
Johnny Cash către Carter Cash

"Nu îţi cer să mă iubeşti mereu aşa, dar îţi cer să-ţi aminteşti. Undeva, înăuntrul meu, va exista întotdeauna persoana care sunt în noaptea asta."
F. Scott Fitzgerald

"Dacă ar fi să fac o pictură a inimii mele, ar fi una despre ceea ce sper că iubeşti; căci ea nu ar conţine nimic nou; posesiunea pe care ai obţinut-o deja aici; şi puterea absolută pe care ai menţinut-o asupra sa; nu ai lăsat nici cel mai mic loc din inima mea neocupat. Privesc în urmă către primele zile când ne-am cunoscut; către prietenia din zilele dragostei şi inocenţei; şi, cu o plăcere indescriptibilă, am văzut mulţi ani trecând peste capetele noastre, cu o afecţiune tot mai înalta şi mai îmbunătăţită de timp. Întunecaţii ani de absenţă nu mi-au şters deloc din minte imaginea dragului, merituosului bărbat căruia i-am dăruit inima mea."
Abigail Adams către John Adams

"Te iubesc mai mult decât pe oricine altcineva din lume... Te iubesc pentru milioane şi milioane de lucruri, ceasuri şi vampiri şi unghii murdare şi picturi mâzgălite şi părul tău frumos şi pentru că mă simt ameţit şi pentru visuri destrămate."
Dylan Thomas

50 de citate despre dragoste ale unor scriitori celebri

"Cât de mult te-am iubit înainte să te ştiu, înainte să am afecţiunea ta! Văd dragostea ta ceva ce rezistă când tot ce poate pieri va pieri - deşi încrederea mea este uneori amestecată cu frică, pentru că mă simt nedemn de iubirea ta. Dar, dacă sunt demn de tine iubindu-mă mereu, şi dacă există în mine ceva bun şi pur, voi dovedi-o iubindu-te întotdeauna."
Nathaniel Hawthorne către Sophia Peabody

"Nu vreau să trăiesc. Vreau, în primul rând, să iubesc, şi abia mai apoi să trăiesc."
Zelda Fitzgerald

"Nici un fel de cuvinte scrise nu pot exprima potrivit dragostea noastră adâncă. Noi, copiii şi tata, ştim cât de măreaţă eşti şi vom încerca să fim la fel de puternici ca şi tine. Credinţa în tine şi în Dumnezeu ne îmbărbătează. Îţi vom fi alături mereu cu iubirea noastră pentru o mamă minunată."
Gerald Ford către Betty Ford

"Există mai multe feluri de dragoste. Una este egoistă, rea, acaparatoare, care foloseşte iubirea pentru a da importanţă sinelui. Aceasta este cea mai urâtă şi mai schiloadă. Cealaltă este o revărsare a tot ce este mai bun în tine - bunătate, apreciere şi respect - nu numai respectul manierelor sociale, ci respectul mai mare care este recunoaşterea unei persoane ca unică şi valoroasă. Primul tip de dragoste poate îmbolnăvi, micşora şi slăbi, pe când cel de-al doilea îţi poate elibera puterea, curajul şi bunătatea, ba chiar şi înţelepciunea pe care nu ştiai că o posezi."
John Steinbeck

Citate, aforisme, maxime, expresii despre dragoste în limba latină

"Readucându-mi în minte conţinutul ultimelor tale scrisori, mi-am provocat o mare agonie, neştiind cum să le interpretez, dacă sunt în dezvantajul meu, aşa cum arăţi pe alocuri, sau în avantajul meu, precum înţeleg în alte părţi; aşa că te implor din toată inima să mă laşi să aflu întru totul ce gândeşti despre dragostea dintre noi. Este absolut necesar pentru mine să-mi răspunzi, fiind de mai mult de un an lovit de săgeata iubirii şi neştiind cu siguranţă totuşi dacă am eşuat să-mi găsesc un loc în inima şi afecţiunea ta."
Regele Henric al VII-lea către Anne Boleyn

"Dragostea mea pentru tine este atât de adâncă şi tandră încât pare să existe de la sine, în afara mea."
Katherine Mansfield

"De când am plecat de lângă tine, mă simt mereu deprimat. Fericirea mea este să fiu aproape de tine. Trăiesc neîncetat în minte mângâierile tale, lacrimile tale, dăruirea ta afectivă. Farmecele incomparabilei Josephine aprind continuu o flacără strălucitoare în inima mea... Credeam că te iubesc cu luni în urmă dar, de când m-am despărţit de tine, simt că te iubesc de o mie de ori mai mult. În fiecare zi de când te ştiu te-am adorat tot mai mult, şi mai mult."
Napoleon către Josephine de Beauharnais

"Îţi răspund la una din scrisori, apoi mă întind în pat aparent calm, dar inima mea îmi bate prin întreg corpul şi este conştientă numai de tine. Aparţin ţie, nu există cu adevărat altă cale de a exprima asta şi nici acest lucru nu este îndeajuns de sugestiv."
Franz Kafka

"Vreau să fac lucruri atât de sălbatice încât nu ştiu cum să le exprim."
Anais Nin către Henry Miller

"Cuvântul tău călătoreşte prin întreg spaţiul şi ajunge la celulele mele, care sunt stelele mele, apoi merge spre tine, care eşti lumina mea."
Frida Kahlo

"Fericirea este inlăuntrul tău... aşa că dezleagă-ţi lanţurile din inimă şi permite-ţi să creşti, asemeni florii dulci care eşti. Ştiu răspunsul - întinde-ţi doar aripile şi eliberează-te pe tine însăţi."
Jimmy Hendrix

"Ca întotdeauna, un milion de mulţumiri din toată inima pentru că ai adus atâta bucurie în viaţa unei fete."
Prinţesă Diana către Dodi

"Deşi stau în pat, gândurile mele se îndreaptă către tine, iubita mea nemuritoare. Fii senină - iubeşte-mă - azi - ieri - ce doruri înlăcrimate de tine - tu-tu-viaţa mea- totul meu- rămas bun. Ah, continuă să mă iubeşti - nu judeca greşit niciodată cea mai credincioasă inima faţă de tine, iubito. În veci al tău. În veci a mea. În veci unul altuia."
Beethoven către a sa "iubită nemuritoare"

"Am sosit la şapte şi jumătate. De atunci, stau într-un fotoliu ca un nebun. Nu pot face nimic. Nu aud nimic altceva decât vocea ta. Simt că o iau razna când te aud spunându-mi "Dragă." Astăzi am ofensat doi oameni părăsindu-i cu răceală. Voiam să aud vocea ta, nu a lor. Când sunt împreună cu tine îmi dau deoparte natura dispreţuitoare, suspicioasă. Aş vrea să simt capul tău pe umărul meu."
James Joyce

"De ce nu ne-ar inspira scrisorile? Ele au suflete, ele pot vorbi. Au în ele toată acea forţă care exprimă simţămintele inimii."
Heloise către Abelard

"Nu crezi că am fost făcută pentru tine? Mă simt că şi cum m-ai fi comandat - şi am fost livrată ţie - pentru a fi purtată. Vreau să mă porţi asemeni unui ceas sau a unui buchet de flori la butonieră."
Zelda Sayre către F. Scott Fitzgerald

Maxime, cugetări, aforisme despre dragoste

"Din adâncurile inimii mele fericite izvorăşte un rău îmbelşugat de dragoste şi recunoştiinţă pentru această comoară preţioasă care mi-a fost încredinţată pentru toată viaţă. Nu-i poţi vedea valurile în vreme ce se-ndreaptă către tine, dragă, dar în aceste rânduri îl vei auzi... murmurul distant al talazului său."
Mark Twain către Olivia Langdon

"Îţi şterg fotografia în fiecare dimineaţă, căci acest lucru îmi dă simţământul plăcut că te mângâi precum în zilele de demult. Îţi ating chiar nasul cu al meu pentru a regăsi fiorul electrizant care obişnuia să-mi străbată sângele ori de câte ori făceam asta."
Nelson Mandela către soţia lui, Winny

BIBLIOTECA scriitori ROMÂNI: Ana Blandiana - O continuă pierdere

BIBLIOTECA scriitori ROMÂNI: Ana Blandiana - O continuă pierdere:

Ana Blandiana - O continuă pierdere

Nu e greu să pierzi, 
Poate fi chiar o plăcere întoarsă în sine, 
Jenată de inexplicabila bucurie 
Pe care-o ascunde, 
Un fel de a descoperi că poţi trăi 
Fără obiectul pierdut 
Şi, chiar dacă e vorba de o fiinţă, 
Durerea cuprinde şi o infimă 
Fărâmă de libertate, 
Atât de mică încât poate fi o sămânţă 
Din care, dincolo de lacrimi, 
Poţi să aştepţi să răsară ceva. 
Nu e greu să pierzi, 
De fapt, înălţarea nu e 
Decât o continuă pierdere, 
Lestul obiectelor şi fiinţelor căzute 
Te ajută să urci, 
Te propulsează în haos, 
Acolo unde singurătatea 
Devine materie primă 
Pentru demult visate palate 
Pe care nu mai are cine să le locuiască.

~ Odine ~ Carte de Iubire~: ~ Fă-mă o formă, satisfăcătoare ție ~

~ Odine ~ Carte de Iubire~: ~ Fă-mă o formă, satisfăcătoare ție ~:

~ Fă-mă o formă, satisfăcătoare ție ~

~ Rupe-mi pielea, așa cum rupi o coală de hârtie,

Oricum îți scrii povestea pe ea cu fiecare atingere,

Decupeaz-o și fă-mă origami, copia ta,

După forma corpului tău și a mâinilor tale.

Împățurește-mă, divizează-mă, anulează-i faldurile,

Marchează-mi pielea, în centru, la capete,

Pune-ți amprenta pe tot ceea ce atingi

Și fă-mă o formă, satisfăcătoare ție.

Fă-mă o pasăre să zbor, apretează-mă,

Dar înmoaie-mi părțile dureroase,

Reinventează-mă într-o floare de lotus, sau fluture,

Sau fă-mă o barcă de hârtie și dă-mi drumul în marea sălbatică de oameni.

În mâinile tale, pielea mea este ca turnată și se mulează,

Iar cu ea poți forma o mie și una de modele, de forme,

Răsucește-mă înainte și înapoi, în așa fel încât să mă mulez pe sufletul tău,

Chiar dacă pe al meu o să îl rupi într-o mie de bucățele.

Nu contează.....

Căci palmele tale mă vor recompune și mă  vor face mult mai frumoasă.

Apoi cu atenție, dezbracă-mă și admiră-ți capodopera,

În garderoba nopților mele și privește-mă cum zâmbesc,

O femeie aproape total nouă, căci sunt proiectul tău

Neterminat, dar care nu are sfârșit. ~

~ Odine ~

Revista AG pe RIME, nr. 30/2016

Revista AG pe RIME, nr. 30/2016

Revista AG pe Rime nr. 30/2016 - revistă de umor pe rime, anul XII, nr. 30, 2016; redactor şef Constantin Mîndruţă, tehnoredactor Ioan Muntean.

La mulţi ani de Sfântul Ştefan!

La mulţi ani de Sfântul Ştefan!

Craciun Fericit si An Nou fericit! La multi ani, 2017 !!!

Colinde bizantine psaltice

Arta de a IUBI...Arta de a face Dragoste: Sexualitatea plina de iubire

Arta de a IUBI... Arta de a face Dragoste: Sexualitatea plina de iubire.

Gabriela Mihaita David - "albastru de...colind" - poem desen

~ Odine ~ Carte de Iubire~: ~ Tu ești păcatul, iar eu păcătoasa ~

~ Odine ~ Carte de Iubire~: ~ Tu ești păcatul, iar eu păcătoasa ~:

~ Tu ești păcatul, iar eu păcătoasa ~

~ În noaptea asta vreau să mă pierd în brațele tale

Și să-mi pui foc în toți porii pielii mele

Să uit de timp și să ard sub căldura atingerilor tale.

Mă seduci cu buzele tale umede,

Care degustă mierea de pe pielea mea,

Mă provoci, mă invadezi cu gura ta însetată,

Și mă faci să mă îndrăgostesc și mai rău de tine.

Când te las să mă iubești, mă sfârteci în gânduri care alunecă pe hârtie,

Se pare că sunt sortită pierzaniei și simt cum mă prăbușesc

În palmele tale împăturite care mă ard.

Te vreau aici între foile ce acoperă pielea mea

Cea care mă ajută să te simt atât de bine,

Te vreau aici între brațele mele, să le acoperi cu ale tale

Să construim drumuri noi,

Te vreau să-ți simt focul pe piele, sub luna plină ca prima oară,

Hămesită de foamea pielii cu gust de cafea

Să mă dezbraci, de suflet, de trup și de inimă,

Să mă dezbraci de esență și păcat.

Pune-mi în ordine gândurile, unul câte unul,

Așează-mă într-un sertar de vise și praf de stele,

Căci sunt un secret în tăcerea astrală și mă ascunzi,

Știu că mă ascunzi, dar nu știu dacă mă ascunzi de alții sau de tine,

De teama că te vei pierde de tot, prin inima mea.

O să ne păstrăm secretul, nu pentru a îi convinge pe alții,

Pentru că nu avem nevoie de Paradis să gustăm mărul,

Căci tu ești păcatul, iar eu păcătoasa, noi suntem Iad și Rai în același timp. ~

~ Odine ~

Cine ești TU și pe cine reprezinți, de mă acuzi pe mine că sunt... ROMÂN?

Colindele copiilor

De ieri şi de azi: Supersitiții (oglinda, foarfecele și pieptenele)

De ieri şi de azi: Supersitiții (oglinda, foarfecele și pieptenele):

Supersitiții (oglinda, foarfecele și pieptenele)

Noi românii suntem prin firea noastră un popor superstiţios. Foarte mulţi dintre noi credem în “semne” care ne influenţeză viaţa sau care ne prevestesc viitorul. Suntem supersţioşi, dar fără să devenim fanatici. Dacă lucrurile prevestite de semnele citite în jurul nostru se împlinesc, povestim aceste lucruri cu voluptate celor din preajma noastră. Am să vă spun în cele ce urmează câteva superstiţii referitoare la trei obiecte care ne stau mereu prin preajmă – oglinda, foarfecele și pieptenele – culese acum mai bine de un secol de doi dintre marii etnografi români: Artur Gorovei și George S. Ioneanu:

OGLINDA

- să nu pui oglinda pe peretele de la răsărit pentru că atrage necazuri;

- dacă cineva visează că așază oglinda se zice că în curând va plânge;

- copilul mic nu trebuie să se arate în oglindă până ce nu împlinește anul pentru că se deoache singur văzându-și chipul; de asemenea există credința că dacă copilul se va uita în oglindă înainte de a împlinii un an îi vor ieși dinții anevoie sau că va deveni afemeiat atunci când se va face mare;

- înainte de a se duce la joc, fetele trebuie să spele oglinda și cu apa aceea să se spele și ele, zicând: ‹‹Cum nu poate nimenea să se gătească fără oglindă, așa să nu poată nici flăcăii să joace făr’ de mine!››;

- se crede că mireasa care merge la cununie trebuie să ia în sân o oglindă și o bucățică de zahăr și să pună zahărul în bucatele mâncate de soacră pentru ca “să fie văzută bine” de aceasta;

- nu e bine ca femeia care a născut de curând să se uite în oglindă pentru că va face copii curând;

- seara nu e bine să te uiți în oglindă pentru că îmbătrânești;

- noaptea nu te uita în oglindă pentru că “îți faci de urât” și „îți pier vederile”;

- să nu te uiți după un bubos în oglindă, imediat, ci mai târziu, pentru că altfel îi iei bubele;

- nu este bine a mânca uitându-te în oglindă, pentru că astfel îți mănânci norocul;

- când cade oglinda din cui și se strică, e semn de moarte;

- oglinda din casa în care este așezat un mort se acoperă cu un tulpan negru “ca să nu mai urmeze și alți morți în acea casă”.

PIEPTENELE

- seara, când se apropie de ferestre, îngerii nu trebuie să găsească pe pervaz nici pieptene nici lulea, pentru că sunt necurate;

- să nu dai cu mâna de pe pieptene pe la nas, ca să nu faci bube la nări;

- dacă îi cade cuiva, pe când se piaptănă, pieptenele cel rar din mână, se crede că are să-i vie un oaspete care vine rar; dacă îi cade pieptenele des, atunci îi va sosi un oaspete care vine des;

- dacă îți cade din mână pieptenele în timp ce te piepteni e semn că vei păți ceva rău; dacă însă îl vei șterge imediat cu o “petică”, nu vei păți nimic;

- să nu lași copii mici să se joace cu pieptenele pentru că altfel fac “limbariță”;

- dacă se piaptănă o femeie și își împletește părul, dacă îi rămâne din greșeală o viță de păr neîmpletită, „apoi îi stă înainte o călătorie lungă”;

- în perioada “Sfinților surghinați” – 11-23 noiembrie – nimeni nu trebuie să se pieptene pe cap, pentru că “fiind părul încâlcit, lupii se vor încurca prin păduri, se vor pierde prin ele și astfel nu vor putea da de urma locurilor prin care pasc turmele”;

- când se pierde o vacă la pășune trebuie să iei doi piepteni și să bagi dinții unuia în dinții celuilalt; “astfel cum stau dinții pieptenilor încleștați unii de alții, așa vor sta și gurile lupilor la vederea vacii”;

- cel ce va umbla cu pieptenele în ziua de Sf. Andrei va fi mâncat de lup; de aceea, mai cu seamă femeile, trebuie să se ferească a umbla cu pieptenele și nici nu trebuie să îi rostească numele;

- în perna care se pune sub capul unui mort trebuie să se pună săpunul cu care a fost spălat, pieptenele cu care s’a pieptănat și acul cu care i s’au cusut hainele, “ca să aibă și pe ceea lume săpun de spălat, pieptene de pieptănat și ac cu care să coase”.

FOARFECA

- pentru ca un copil să nu fie furat din leagăn atunci când femeile sunt silite să iasă din casă, acestea lasă de pază pe lângă copii o mătură și un foafece;

- dacă vei da cuiva o foafecă cu vârful îndreptat către dânsul, atunci te vei certa în curând cu acea persoană;

- dacă îți scapă o foafecă în apă în timp ce tai cu ea, e semn că vei primi oaspeți pe care nu i-ai văzut de mult timp:

- celei dintâi cămeși care i se face unui copil trebuie “să i se treacă prin gură de trei ori foafecele cu care a fost croită, ca să fie copilul tare ca foarfecele”; de asemenea înainte de a te îmbrăca cu o cămașă nouă, “să dai cu foafecele de trei ori prin ea, că e bine pentru sănătate”;

- când tai ceva cu foarfecele și le uiți deschise sau dacă pui foarfeca deschisă pe masă e semn de certă în casă;

- nu folosi foafecele în ziua de Anul Nou dacă vrei să ai un an îmbelșugat:

- în seara de Sf. Alexie se leagă foarfecele cu ață pentru ca “gurile jivinelor să fie întreg anul legate și asfel să nu se poată atinge de vite”;

- se crede că norocul oilor este pe frunte; de aceea “se și încep a fi tunse de la frunte, unde se face cu foarfecele semnul crucii”.

Citește și:  Fugi deochi, dintre ochi…

Surse:

- Artur Gorovei – “Credinți și superstiții ale poporului român” – Editura Librările Socec&Comp. – 1915;

- George S. Ioneanu – “Mică colecțiune de superstiții ale poporului român” – Editura Modernă A. Davidescu – 1888.

A cui sunt aieste curturi?

A cui sunt aieste curturi?

A cui sunt aieste curturi?

Aşa nante rădicate,

Pe tămălii aşăzate,

Cu termopan coperite,

Pe la fereşti podobite,

Pe dinuntru poleite?

Dar în curturi ce era?

Measă-ntinsă, belşugată.

Dar la measă cine şade?

E senatoru Gherase

Şi cu frac-su deputatu

Şi cu neamu-i de mătase

Care o nălţat palatu.

Stau la measă şi cinstesc;

Ei cinstesc, ei se măresc

Şi de-nvoieli vorovesc.

Că îi alese poporu

Să îi deie lui onoru,

Şi să robotească tare

Pentru-a Ţării-mbălşugare.

Robotit-au robotit

Bănet mult au isprăvit.

Li se primbră sara-n casă

Muiere ca o crăiasă,

În straiţă de mătasă,

Cu veşmânt de preuteasă.

Iară mândri-ai lor copchii

Au bemveuri jucării,

Galbeni mulţi au gonisit,

Ăstfel Ţara au slăvit!

Dară cine bate-n poartă

Vineri sara ca bolându?

- Dă-te prins, Gherase, tată!

Îs mascaţii cu colându!

E nănaşu uncheşel

Gata să te sorcovască,

C-aşe-i datina de fel

La ograda rumânească.

Bei, mănânci, numeri bănetul

Da mai şi plăteşti o dată.

Ia-ţi stilou şi caietu

C-ai de scris operă lată!

Las' să fie sănătate

Că-i mai bună dăcât toate,

Stai puţân ş-apoi la anu

Faci Crăciun la tine-n castă.

Nu-ţi ia nime gologanu

Nici blana de pe nevastă!

Nu-ţi ia nime-a tale curturi,

Nici căşile sau domnia;

Ocnele la noi îs scurturi,

Să trăiască Rumânia!

Deşi...

Deși...

M-am sinucis cu-o altă poezie,
Cu-o suferință-n plus m-am procopsit,
Pot spune, totuși, că sunt încă vie
Deși... în mine iarăși am murit.
O nouă zi, o nouă agonie.
Absența ta de clipe s-a lipit!
Clepsidra frânge visele și știe
Că moartea dintre versuri a zâmbit.
Se răzvrătesc cuvintele și mie,
Mi-e dor de ora-n care te-am zărit;
Aș schilodi un veac, de nebunie,
Să șterg blestemul ce mi te-a răpit!
Mai vărs un gând pe coala de hârtie,
Mai beau otrava unui dor smintit,
Iubirea ta în mine-i încă vie
Deși... cu moartea ai plecat grăbit.
M-am sinucis cu-o altă poezie,
Cu-o suferință-n plus m-am procopsit,
Deși pe-afară par atât de vie,
Pot spune că în mine am murit...

de Gabriela Mimi Boroianu
02.12.2016

~ Odine ~ Carte de Iubire~: ~ În ochii altora suntem doi ghețari, dar împreună...

~ Odine ~ Carte de Iubire~: ~ În ochii altora suntem doi ghețari, dar împreună...:

~ În ochii altora suntem doi ghețari, dar împreună ne topim ~

~ Dragostea noastră e ciudată, altfel decât o dragoste normală...

În ochii altora suntem reci ca doi ghețari,

Dar împreună, amândoi ne topim unul în brațele celuilalt.

Nu ne facem promisiuni pe viitor, dar în ochi ni se vede dorința,

Ne privim discret, dar ne vorbim din priviri.

Dragostea noastră este vie în fiecare moment

Și-mi place povestea asta ascunsă, departe de ochii lumii.

Nu cer nici o dovadă, chiar dacă știu că trebuie să pleci,

Îmi ajunge cum mă răsfeți în toiul nopții, cu căldura ta,

Pentru că mă face să merg împotriva vântului, să fiu puternică,

Dar să mă prăbușesc în brațele tale.

Privește-mă în ochi și vezi acolo în adâncul sufletului

O iubire care mă inundă și nu se duce niciodată,

Căci nu știu să iubesc pe jumătate, nu sunt pentru toată lumea,

Iubirea mea e unică, plină de surprize și culori amestecate,

Uneori un cer senin și albastru, alteori furtună.

În interiorul meu trăiesc vise de toate dimensiunile,

Pentru că știu ce înseamnă dragostea și nu cer nimic în schimb,

Dragostea rămâne cu mine, mai puternică și mai profundă

Pentru că știu ce înseamnă să iubești.

Tu, să nu negi apa din mine care îți potolește setea,

Așa cum și eu vreau focul din tine, să-mi ardă sufletul,

Căci atunci când mă iubești, corpul meu nu-mi mai aparține,

Îl transformi într-o pană care se ridică, se transformă într-un Phoenix

Și se înalță mai sus și mai sus, deasupra lumii.

Iubirea mea e o poezie deasupra simțurilor,

O plăcere care te face să păcătuiești,

O nebunie care nu îți interzice nimic, dar te face să te bucuri de tot,

Fără condiții, timp, sau lanțuri care să te lege. ~

~ Odine ~

diane.ro: O mică fabulă - Povestire de Franz Kafka

diane.ro: O mică fabulă - Povestire de Franz Kafka:

O mică fabulă - Povestire de Franz Kafka

Povestirea "O mică fabulă" (în original, în limba germană, "Kleine Fabel") a fost scrisă de Franz Kafka între 1917 şi 1923. Cuprinzând doar un paragraf, dar plină de semnificaţii profunde, uimitoare prin şocul cu care ne cutremură mintea şi imaginaţia, această povestire nu a fost publicată în timpul vieţii lui Kafka, şi a apărut pentru prima dată în "Beim Bau der Chinesischen Mauer" (1931).

O mică fabulă - Povestire de Franz Kafka 

"Vai," spuse şoarecele, "intreaga lume devine tot mai mică zi de zi. La început, era atât de mare încât mă înfricoşa. Am fugit, şi tot fugit, şi mă simţeam bine când vedeam pereţii atât de îndepărtaţi în stânga şi în dreapta mea, dar aceşti pereţi lungi s-au îngustat atât de repede încât am ajuns deja în ultima cameră, iar în colţul său se află capcană către care alerg spre a fi prins." 

"Trebuie doar să-ţi schimbi direcţia," i-a zis pisica, şi l-a înghiţit pe dată. 

Această proză scurtă a lui Kafka poate fi o metaforă a goanei noastre din viaţă spre obiective mai mari sau mai mici, care ne face să pierdem noţiunea timpului, ajungând să ne trezim că am ajuns pe neaşteptate în faţa morţii. Ne îndreptăm inevitabil spre nefiinţă încă din clipă în care ne naştem şi poate chiar atunci când ne dăm ultima suflare ne dăm seama că am fi putut merge în "altă direcţie," mai împlinitoare în viaţă, atunci când aveam la dispoziţie o mai mare libertate de mişcare, mai multe opţiuni.

Visul unei pisici - O povestire de Osho

Un tangou numit dorimţă, de Nicu Doftoreanu

UN TANGOU NUMIT DORINŢĂ

Motto
mi-e dor şi din dorul meu, din privirea ta
iau naştere păsări ce zborul şi-l iau... .
în urma lor, rămân cu-ale mele gânduri,
schiţând un zâmbet în urma aripilor...
George Călin–Simfoniile viselor pierdute Editua RAFET 2014

Când amintirile ne cotropesc prezentul...
NU-I UŞOR!
Deoarece... DORINŢA ne cuprinde fiinţa
Şi face să ratăm momentul următor,
În care,
dacă ne înving definitiv,
Riscăm să pierdem efectiv,
DORINŢA de-a ne fi născut!
Şi,
ulterior,
să pronunţăm sentinţa de final:
Că nu mai vrem să ne desprindem de trecut... total!

DORINŢA este-n fiecare,
Oricât ar fi de mic sau mare,
Oricât ar fi de ne’nsemnat,
Oricât ar fi de important!
Chiar dacă nu am realizat:
DORINŢA ne-a marcat constant!
Dorinţa de a reuşi
Dorinţa de a parveni
Dorinţa de a reveni,
Dorinţa de a preveni,
Dorinţa de a nu muri!
Dorinţa de-a ne depăşi,
Dorinţa de-a fi ne’ntrecut,
Dorinţa de-a nu fi-ntrerupt,
Dorinţa de-a nu fi minţit,
Dorinţa de a fi iubit,
Dorinţa de a fi trăit
... Neocolit
... de importanţă şi noroc!
Ne-am pus multă speranţă-n joc,
Solicitând
... un troc pentru soroc,
Ca-n vremea primelor iubiri,...
Când viaţa n-avea amintiri
Crezând că totu-i cu putinţă,
Şi se numea simplu... DORINŢĂ!
Nicu Doftoreanu
Bucureşti 30.01.2016 - completat 03.02.2016

~ Odine ~ Carte de Iubire~: ~ Liniile din palma mea ~

~ Odine ~ Carte de Iubire~: ~ Liniile din palma mea ~:

~ Liniile din palma mea ~

~ Te iubesc și ești o parte din mine,

O parte fragmentată,

Dar o mare parte,

Fără de care, cealaltă nu ar mai fi o parte,

Completă,

Mereu acolo, nu în altă parte,

Pentru că acolo îi e locul,

A fi o parte din mine,

Din ceea ce sunt,

În liniile din palma mea,

Din destinul meu, din visele mele,

Împletit în dorințele mele

Toată ființa ta, o parte din mine.

Ești o dorință constantă,

Un fior, un vânt liniștit în inima mea,

O voință care nu trece, de fier,

O mângâiere îndrăzneață, care se joacă,

Un sărut care arde,

Tu, o parte din mine,

Iubitul meu, amantul meu,

Prietenul meu, bărbatul meu. ~

~ Odine ~

De ieri şi de azi: Poveștile mănăstirii Zamfira

De ieri şi de azi: Poveștile mănăstirii Zamfira:

Biserica jupâneselor Zamfira și Smaranda

Dacă urmezi Valea Teleajenului pe drumul care duce de la Ploiești către Vălenii de Munte merită să te abați pentru o jumătate de oră din drum pentru a vizita și pentru a afla câteva dintre poveștile mănăstirii de maici Zamfira. “Istoria acestei bisericuțe, menite unui sat de clăcași până la secularizare, este interesantă mai ales prin istoria ctitorilor ei. Pisania ne spune că această biserică cu hramul Sfintei Troițe s’a început cu osteneala și cheltuiala jupânesei Zamfira, soția lui Manuil Apostoli, în zilele lui Nicolae Vodă Mavrocordat. Dar murind Zamfira, s’a ostenit noru-sa Smaranda, fiica răposatului Ioan Bălăceanu - și ea văduvă cu un cocon anume Manoil - și a sfârșit-o în anul 1743, luna lui Iulie în 28 de zile”.(1)

Din păcate biserica devenită mănăstire de maici pe la jumătatea secolului al XIX-lea “a fost clădită pe loc umed și nepotrivit și cu timpul se strică cu totul, ceea ce făcu pe Mitropolitul Nifon să zidească în 1855 o alta”. O frumoasă legendă despre modul în care a fost ales locul în care urma să fie clădită “Biserica cea nouă” a mănăstirii este dezvăluită în anul 1937 reporterului interbelic Ion Tic de către “maica Nectaria, căreia i se spune pe drept cuvânt și maica Voie-bună pentru voia-bună pe care o arată tuturor credincioșilor”:

Maicuțe sub cireșul inflorit
Mănăstirea Zamfira - 1937

“- Dar, pare-mi-se, de zidirea bisericii Mitropolitului Nifon se leagă și o legendă…  Legenda unui stol de porumbei. Se spune că, jupâneasa Zamfira, întristată de paragina în care căzuse bisericuța ei, s'a arătat în vis unui bătrân călugăr. Călugărul, care a povestit visul mitropolitului, a fost însărcinat cu alegerea locului și cu zidirea bisericei. Noaptea următoare, Zamfira s'a arătat din nou în vis, spunând călugărului: Du-te la mănăstirea mea dragă. Un stol de porumbei albi îți va arăta locul unde să reclădești biserica. A doua zi, ajungând pe înserate la mănăstire, călugărul văzu cu uimire un stol de porumbei albi așezați pe locul unde se găsește astăzi biserica. Monahul merse la locul ales de ctitoare și înfipse o cruce de lemn, loc pe care se ridică mai târziu, biserica Mitropolitului Nifon.”(2)

Noua biserică este construită în perioada 1855 – 1877 sub “prin osârdia lui Eftimie, stareţ la Ghighiu. Mitropolitul Nifon ridică biserică nouă, lângă cea veche, între anii 1855-1857. Îi puse două hramuri, Înălţarea şi Sfântul Nifon. O intitulă oficial ‹‹Schitul Nifon›› şi lăsă biserica veche a Zamfirii ca biserică de cimitir a satului şi a călugăriţelor. Biserica lui Nifon este zidită, în stilul de încăpătoare hală ce se obişnuia prin 1850”.(1)

Biserica lui “Nicu Zugravul"

Nicolae Grigorescu tânar - 1856

Mitropolitul Nifon a însărcinat cu zugrăvirea noii biserici a mănăstirii “pe tânărul Nicu Grigorescu, a cărui faimă de zugrav bun şi cinstit ajunsese până la Domn”. Pictorul Nicolae Grigorescu avea în anul 1856 doar 17 ani: “Marele Nicolae Grigorescu a înfăptuit adevărate minuni de artă bisericească, într'o vreme în care nici vârsta - era doar un copilandru - nici pregătirea - nu plecase încă în străinătate - nu îndreptățeau o realizare de asemenea dimensiuni. Din vremea aceea (1866) se păstrează o scrisoare în care Grigorescu “tânărul zugrav, își plânge sărăcia, și-și spune dorul lui arzător de a merge la școala de pictură de la Roma". Contractul pe care l-a încheiat Nicu Grigorescu la 16 iulie 1856 cu Eftimie, starețul schitului Ghighiu, prevede în amânunt toate icoanele și zugrăvelile, precum și obligațiunile tânărului pictor: “Mă îndatorez ca lucrul de mai sus a-l lucra a la fresc, silindu-mă din cât voi putea a face lucru bun și sigur, precum și de a-l isprăvi în soroc de trei luni de zile, iar iconeria tâmplii în patru luni de la săvârșirea bisericii. Pentru care m'am învoit cu galbeni cinci sute”. A făcut, precum poate vedea orice drumeț care se abate pe la această mănăstire, nu numai “un lucru frumos și sigur”, ci o operăde artă nepieritoare, care ar putea sluji multor pictori bisericești de model. Îndeosebi tâmpla bisericii păstrează icoanele lui de o factură minunată, de un colorit impresionant, de o expresivitate fără asemănare. Icoana lui Crist, ca și icoanele celor doi arhangheli ce-l străjuiesc, sunt lucrări care depășesc multe din operele lui Grigorescu din vremea maturității.”(1)

Maica Marina, un martor din anii în care Nicolae Grigorescu zugrăvea mănăstirea, își amintea: “Eram copilă, adusă la mânăstire şi mi-au rămas în minte şi acum ochii negri ai lui Nicu Grigorescu. Nu te puteai uita mult la ei. Şi era bun la inimă. Seara, după ce înceta lucrul, ne învăţa - eram mai multe copile - surori - să citim cu literele noi. Fratele lui cânta din flaur.”

Cetind din cărțile sfinte
(în dreapta maica Nectaria)

Se pare că primul admirator al icoanelor a fost chiar creatorul acestora. Maica Nectaria Antonescu povestea în anul 1937 reporterului Ion Tic:

“- De mică copilă, Maica Marina care m’a crescut îmi vorbea adesea de “tânărul zugrav” adus de părintele Eftimie, starețul schitului Ghighiu. Spunea că “tânărul Nicu” – marele Grigorescu de mai târziu – înainte de uimi pe alții cu ceea ce realizase, aici, la Zamfira, rămase uimit el însuși... Ședea ore întregi privind chipurile fără asemănare ale sfinților pe care i-a realizat cu o profunzime, o frumusețe și o interpretare unică în istoria artei noastre bisericești. Când l-a pictat pe Sfântul Nicolae, a ținut“post negru” și multă vreme, sub impresia acestei icoane a trăit o mistică adâncă...”.2)

Mare majoritate dintre picturile lui Nicolae Grigorescu au fost acoperite de lucrările unui alt pictor bisericesc, la începutul secolului al XX-lea: “Căci în anul 1904, fostul mitropolit Ghenadie – din dorinţa de a fi socotit ctitor nou - a pus pe Toma Vintilescu să înoiască - adică să strice pictura lui Gngorescu. Au scăpat icoanele Impărătești cu semnătura lu ‹‹NICU››”.(1) Din fericire, în timpul lucrărilor de restaurare care au fost făcute în perioada 1986-1989, pictorul Ion Chiriac a înlăturat toate picturile ulterioare prin decupare și a scos la suprafață pictura originală a lui Nicolae Grigorescu.

Povestea surorii Elena

Aceiași maică Nectaria a dezvăluit reporterului Ion Tic și o altă poveste – poate banală - dar atât de plină de substanță. O poveste despre cele două lumi, care se aseamănă dar care se deosebesc atât de mult: "lumea noastră" și “lumea lor” – a măicuțelor:  

Biserica nouă a mănăstirii Zamfira
 în anul 1933

“- Cum vă spuneam, chiar atunci când cineva părăsește viața monahală, păstrează în suflet ceva din frumusețea și poate măreția vieții noastre închinate Domnului și numai Domnului Vă voi povesti o altă întâmplare petrecută aici la Zamfira:Într’o zi, sunt mulți ani de atunci, o maică aduse o copiliță frumoasă, ca un strop de soare. Un suflet stingher pe lume. Fiica unui ocnaș. Fetița crescu în mănăstire fără să știe ce se petrecuse cu tatăl sau cu mama sa, care murise împrejurări ciudate. Maicile ascunseseră eu grijă trecutul întunecat al părinților, pentru ca biata copilă să nu sufere la umbra amintirei. Așa crescu fiica ocnașului la noi. Se numea sora Elena, cea mai bună, mai blândă și mai frumoasă dintre surori. Când se făcu mai mare, un tânăr și bogat petrolist se îndrăgosti de frumoasa Elena. Maica Zenovia, cea care o crescuse,  consfinți s'o logodească cu acel tânăr către care sora manifesta o dragoste ascunsă. La logodnă participară câteva maici care o cunoșteau din anii copilăriei. În timpul logodnei, sora Elena veni în mijlocul maicilor, declarând că refuză să se mai logodească. Plângând, ea spuse maicilor s'o ducă înapoi la Mănăstire.

Sora Elena trăii câtva timp sbuciumul neînchipuit de mare între pornirea inimii și chemarea sfântului lăcaș. Greu să poatä înțelege cineva frământarea unui biet suflet între cele două lumi. În cele din urmă sora Elena se hotărî să se logodească. Se logodi, se casători, dar ani de-a rândul ea își păstră obiceiul rugăciunilor. Se înveșmânta în negru și își petrecea timpul între biserică și mănăstire. Soțul, înțelegător al sufletului care a mai păstrat în adâncuri frumusețea vieții de mănăstire, i-a respectat această pornire. Sunt mulți ani de atunci. Dar n'a trecut toamnă sau iarnă fără ca sora Elena să nu vină în mijlocul nostru și să nu ajute fiecărei maici în parte cu bani pentru lemne sau pentru merinde. Vine regulat, simțind cea mai mare mulțumire sufletească în mjlocul nostru, al maicilor.” (1)

Surse:

(1)        Articolul “Mânăstirea Zamfira” – semnat Pret Nic. M. Popescu – publicat în revista “Boabe de grâu” – numărul din luna februarie 1933

(2)        Articolul “Zamfira – mânăstirea zugravului Nicu” – semnat Ion Tic – publicat în revista “Ilustrațiunea Română” – numărul din 5 mai 1937

(3)        Articolul “Într’o zi la Zamfira” – semnat Ion Tic – publicatîn revista “Ilustrațiunea Română” – numărul din 28 aprilie 1937