Doină şi lumină
Ca SĂ-ŞI REFACĂ RENUME
În Biblii-Evanghelii sunt morale principii-primăveri, -Doină şi lumină, bred de Românie-omenie, duh de adevăr simetrie, roadă de grădină
cu nimb şi aură, primăvară
în hazna, folosul şi rostu neamului nost,
duh de cuvânt şi duh de viață
Biblia-iinspirație dumezăiască, artă şi ecuație-conştiință,
deşi: unii deşepți vin cu: trimiteri, interpetări, traduceri,
deşi cuvintelor biblice, se zice, că nu s-ar aduce schimbări,
adausuri la exprimări cu interpelări, ambilicări,
nu s-ar adăuga, aduce, nu s-ar face,
aşa ceva nu se face,
că trebuie să credeți: "Eu sunt Calea, Adevărul şi Viața, lumina şi conştiința,
doina, ştiința prin care ziua e desluşită dimineața
pentru omenire-n iubire cu drept de a candida la fericire
în ceea mai mare conştiință
care a trăit vreodată
în Carpații vatră, inimă de piatră,
cu munții trăind ca frații tot la plaltă:
pâine şi sare, pâine şi pace,
dulce minune-liturghie-n spice, acoperământ de pâine, maică preacurată,
artă în drag şi sfânt, ca un curcubeu-Dumnezeu-
brend în of şi greu,
ca o năframă văgată peste mare aruncată,
trasă diversitate peste pământ,
trasă în mâine: iubire-drept la înviere,
deschidere de binecuvântare întru răsă răsărit de soare, sub cer caracter de fer,
că Dumnezeu ne dă, dar nu ne bagă-nstraiță, după cum zice şi Prof. Univ.Sabin Gherman
la look plus t.v., ca neoş transilvan
mai presus şi bonus Iisus,
că nu-i om culme să nu fi spus o vorbă-n plus,
ca să-şi facă renume pentru fi pe everest culme,
că prieten a tuturor în drum spre propriu-mi viitor,
că nu scuipi sâmbure de floare întru răsărit de soare
să răsare un întreg lan de floarea soarelui
la curți de dragoste cu dor pe Altarul Soarelui,
pe imensa tablă de şah al pământului dându-mi şah-mat, ca un inconştient ce sunt imens în iubire cu drept Iisus pe pământ,
candidat la fericire, la înviere-
preț de omenie la veşnicie.
PAVEL RĂTUNDEANU-FERGHETE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu