Magica sucală (suveică)
(continuare cronopediană 1)
În oglindă râului, visele plutesc,
Cu mâini de lumină, amintiri se țes.
Licorni albaștri și frâie de mistere,
Pe aripa nopții, povești se pierd în văzduh.
Jurăminte uitate, ca raze de lună,
Își găsesc drum printre fire de grâu.
Magica sucală, în umbra unui gând,
Și-așterne tăcerea peste pământ.
Nagoda fragedă, în visul meu dansând,
Cu pas ușor trece prin timpul străbătut.
Șaua tripodă sub stele strălucește,
Pe drumul ce-și deschide întunericul.
Jugastrul veghează pe câmpul de frunze,
Iar vântul adie cu dulce-amar.
Acolo, în colțul de stea ferecat,
Licornul sălbăticește în lumea fermecată.
Nectarul se scurge din cupe de basm,
În răstavul frunzelor, timpul se schimbă.
Suspină în noapte, adâncul se deschide,
Și-n valul de vise, totul se strânge.
Magica sucală, o poveste veche,
Prin ochii râului, în eterul rece.
În lanul de grâu, jurăminte false,
Se sting în lumina zorilor, pătrunzând.
Așa că-ți spun povestea, continuându-ți visul,
Prin șirurile fiorilor, ca un imn nespus.
Cu ochi închise, privesc către stele,
Povestea magicei sucale să renască mereu.
În vălul amintirilor, clipele se deschid,
Și din nou, povestea noastră începe să zboare.
Cu aripi de vis, cu taine sărace,
Magica sucală, în suflet rămâne.
Nagoda fragedă și-așterne pași ușori,
Într-un dans de umbre, printre gânduri și flori.
Licorni albaștri prind aripi de vise,
În lumea fermecată, unde tăcerile șușotesc.
Jurăminte uitate, rătăcite în timp,
Se regăsesc în grâul ce le țese sublim.
Șaua tripodă, sub ceruri senine,
Urmărește stelele, cu priviri deschise.
Jugastrul veghează, iar vântul răspunde,
Cu ecouri de povești, pe malul unei lumi profunde.
În colțul de stea, timpul se oprește,
Când sufletele noastre în tandrețe se împletesc.
Nectarul iubirii se scurge cu tandrețe,
Pe frunzele răsturnate în patul din vise.
Suspinul nopții devine o melodie,
Și cântecul sucalei alunecă pe râu.
În noaptea siderală, sub cerul senin,
Povestea magicei sucale își țese destin.
Zorii își arată chipul, dar vraja persistă,
Căci sucală magică, în inimi rezistă.
Prin lanul de grâu, povestea se desfășoară,
Ca un fir de lumină, în amintiri de-a pururi să strălucească.
Prin aripi de vise, în zorii de rouă,
În paleta culorilor, să se deschidă vie, nouă.
©Ioan Muntean, 2024
În tăcerea deplină a nopții,
În brațele lor, timpul se oprește,
