Sfântul Petru ca un sfânt,
Dete o ploaie cu vânt
Și ne culcă la pământ!
Sărbătoarea creștină din 29 iunie, zi de pomenire a Sfinţilor Slăviţilor şi întru tot lăudaţilor şi mai-marilor Apostoli Petru şi Pavel, este numită în popor simplu Sân-Petru (sau Sâmpietru). Sărbătoarea este precedată de o perioadă de post, postul Sâmpietrului, numit în trecut și “Postul Cincizecimii” datorită darurilor Sfântului Duh, care s-au pogorât peste Sfinții Apostoli. Acest post “se ține pentru foamete, grindină și sănătate la oameni și la vite. În ziua dintâi a postului Sf. Petru și Pavel, româncele nu lucrează nimic în casă, dearece în această zi zcred că trec ‹‹Frumoasele›› care ar strâmba trupul femeii găsite lucrând. Tot în această zi, femeile leagă copilelor la grumaz usturoi sau pelin, sau le pun la tălpi aceste plante, ca trecând ‹‹Frumoasele›› să nu le poată face nimic. Prin unele părți din Țara Românească se crede că cine se scoală în fiecare zi din acest post ca să privească răsăritul constelațiunii Cloșca, nu va duce lipsă de nimica și-și va putea săvârși toate treburile.” (1)
Sf. Petru ocupă un loc important în credințele populare românești. Despre el se crede că “ține cheile raiului și numai el este în putere să primească în acest locaș de veșnică odihnă pe cei drepți”. Tot despre Sf. Petru credințele populare spun că “îl însoțește pe Dumnezeu la scaunul de judecată, dar adesea judecă și el singur, și mai ales pe bețivi, de la care a pătimit multe în călătoriile sale prin lume.”
Dintre numerosele credințe și superstiții legate de sărbătoarea de Sâmpetru câteva au fost culese la începutul secolului trecut de etnologul Artur Gorovei și menționate în studiul“Credinți și superstiții ale poporului român” (editura “Librările Socec” – 1915):
- “când cântă cucul, el cântă numai până aproape de Sf. Petru și apoi stâmpește de a mai cânta, că Sf. Petrea caută să-l prindă, căci cucul i-a furat calul lui Sf. Petrea”;
- “femeile măritate nu mănâncă mere până la Sf. Petru, când împart de sufletul morților”;
- “dacă va fulgera în ziua de Sf. Petru și Pavăl, nucile nu se vor lega, și vor rămânea tot cu muci”;
- “a doua și a treia zi după Sf. Petru o serbează sătenii, ca să fie feriți de zloată și grindină”;
- “despre cuc se crede că erau doi băieți la Sf. Petru. și din cauză că au tăiat un bou și l-au mâncat s’au prefăcut în cuci”. (1)
Un alt mare etnolog român, Tudor Pamfile, inventaria de asemenea o suită de “datine și credinți” legate de sărbătoarea Sfinților Petru și Pavel:
- “cucul care a început să cânte la Buna-Vestire, cântă neîntrerupt, de îndată ce i s’a deslegat limba, până la Sân-Petru, când limba i se leagă din nou”; legendele românilor spuneau că în ziua de Sâmpetru cucul “se îneacă cu orz și de aceea nu mai poate cânta; în acea zi el se preface în uliu și rămâne astfel până la Bună-Vestirea din anul următor, când se preface din nou în cuc”;
- “dacă va tuna sau va fulgera în această zi, nucile nu vor prinde în anul acela miez, nu vor fecunda, ci vor rămânea sterpe, sau, cum se mai zice cu nuci, numindu-se fulgerate”;
- prin unele zone din Moldova (Tecuci) “în această zi se duc la biserică mere, zarzăre, colivă de grâu, iar cine are, și cât de puțină miere de faguri; după biserică, când iese preotul, femeile merg la cimitir; acolo preotul cetește morților, iar femeile bocesc și tămâiază”;
- “în această zi se împărțesc mere, adică se dau de pomană; nici o femeie nu trebuie să mănânce mere până în această zi, fără a face un mare păcat, fără a supăra pe morți; femeia măritată, dată la casa ei, trebuie să aibă gija morților ce i-au fost neamuri, și deci trebuie să păzească această zi”;
- în această zi mare prin mai toate satele mai mari se țineau bâlciuri și iarmaroace; dintre acestea, cel mai renumit era “târgul ce se face la Găina”, în Munții Apuseni (citește și: “Căsătorii încheiate aproape de cer”);
- “prin unele părți din Țara Românescă, precum în jud. Muscel, a doua zi după Sf. Petru și Pavel, se serbează ‹‹ Stoborul Sâmpietrului ››, pentru pază de lupi și de pagube”. (2)
Surse:
(1) Artur Gorovei -“Credinți și superstiții ale poporului român” - Editura “Librările Socec” – 1915;
(2) Tudor Pamfile - "Sărbătorile de vară la români" - Editura “Librările Socec&Comp., C. Sfetea” – 1910
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu