Secretele vindecării din vremea lui Zamolxis

Secretele vindecării din vremea lui Zamolxis

Satenii din Poieni au mostenit o indeletnicire care-i apara de boli si-i fereste de efectele devastatoare ale crizei economice.Buruienari, asa le spun oamenii din celelalte sate. Descantecele si ritualurile din jurul plantelor de leac coboara de undeva din negura vremurilor laolalta cu toata intelepciunea vracilor lui Zamolxis. “Nu poti trata trupul fara a tine seama de suflet”, spuneau inaintasii nostri daci, scrie crisana.ro.

Criza ce bantuie lumea n-a apucat sa intre pe ulitele asfaltate ale culegatorilor de plante medicinale din satul Poieni. “N-avem timp sa ne gandim la criza”, spun localnicii. Pentru ei timpul se invarte in jurul plantelor. Anul incepe cu ciubotica-cucului, vara se incheie cu pedicuta, iar toamna se termina cu radacinile untului-pamantului. Doar iarna, satenii-s in repaus, ca si plantele pe care le culeg. Satul se intinde ca un sirag de margele la poalele Muntilor Apuseni, in partea de nord-est a Depresiunii Beiusului.

Ziua-n amiaza mare, ulitele-s pustii. Nici tipenie de om. Din poarta-n poarta, si pe-o parte si pe alta a drumului, stau parcate autoturisme si dubite de transport marfa. Toata suflarea satului este ocupata cu culesul, sortatul, uscatul plantelor medicinale si preparatul leacurilor. De la rasaritul soarelui si pana la apus. Atat. Dupa ce se lasa umbrele nimeni nu mai pune mana pe nicio floare. Plantele sunt lasate sa se odihneasca pana a doua zi, dupa ce se ia roua.

Ca si ierburile lor de leac, oamenii par misteriosi la inceput, apoi, pe masura ce te apropii de ei, se deschid ca petalele florilor in razele soarelui de vara. La prima vedere, satul culegatorilor de plante pare o asezare de oameni avuti. Si asa si este, doar ca averea lor nu sta in puterea banului, nu se masoara in numarul camerelor de la strada sau al marcilor masinilor straine de la poarta. Avutia lor de pret o poarta cu ei, in suflet. Au un har divin si o invatatura de mare pret mostenite si transmise cu sfintenie din tata-n fiu inca din cele mai vechi timpuri.

“Fiule, mi-a spus tatal meu, baga bine de seama, plantele astea de leac nu se culeg oricum. Ai mare grija cand te duci sa le culegi sa ai sufletul curat. Nu care cumva sa mergi ursuz. Sa pui gandurile rele deoparte si sa ai inima deschisa tot timpul. Fii increzator in ceea ce faci, gandeste-te tot timpul ca munca ta o sa aduca bucurie in casele altor oameni.

loading...

Asa m-a invatat tatal meu, iara eu cred cu tarie ca, daca nu pui suflet in ceea ce faci si nu ai iubire fata de plante, atunci mai bine te apuci de altceva”, povesteste Mihaita, mezinul familiei Albut. La cei optsprezece ani ai sai, baiatul dovedeste o sensibilitate aparte pentru lumea plantelor. A absolvit liceul la sectia stiintele naturii, vrea sa-si continue studiile la facultatea de electronica si pare decis ca, in paralel, sa duca mai departe traditia inaintasilor sai.

“Pana acum am fost prea ocupat cu scoala, nu cunosc decat vreo 75% din plantele pe care le folosea bunicul. Tatal meu nu mi-a aratat inca nici locurile alea din munti unde cresc plantele celea de leac, nici scrierile lui. Probabil, a considerat ca nu sunt inca pregatit. De un lucru sunt insa absolut convins. Dragostea, asta-i secretul in tot ceea ce facem noi aici. Plantele sunt niste fiinte vii, trebuie sa le iubesti, sa le vorbesti… Mi-am propus sa experimentez lucrul acesta si asta cat de curand”, ne marturiseste tanarul, privindu-ne cu ochii senini ca albastrelele din lanul de grau.

Tainele vindecarii

De la parintele sau Mihaita stie ca toate plantele medicinale au putere maxima si sunt bune de leac doar daca sunt culese sub stralucirea razelor de soare. “Pufulita se culege doar intre orele 14.00 si 15.00, menta, care-i planta mea de suflet, este bine sa fie recoltata cand razele soarelui se afla chiar deasupra capului, iar galbenele se culeg dupa ce se ia roua si pana se lasa umbrele. Acestea sunt lucruri pe care trebuie sa le cunoasca orice culegator de plante”, explica Mihaita. “Nu-ti trebuie mai mare placere pe lumea asta decat sa vezi ca un om care nu credea in plante vine la tine si-ti multumeste pentru miracolul pe care l-a produs puterea lor de vindecare”, adauga tanarul.

Desi toti locuitorii satului, de la mic la mare, au in sange culesul plantelor medicinale, retetele ceaiurilor difera de la o familie la alta. Fiecare culegator de plante detine propria taina a vindecarii pe care nu o divulga strainilor nici in ruptul capului. Secretul puterii plantelor si a ingredientelor necesare prepararii leacurilor este pastrat cu sfintenie din generatie in generatie si sunt lasate cu limba de moarte doar acelui urmas care dovedeste intelepciune, curatenie sufleteasca si dragoste de plante. “Noi am fost trei frati, insa tata mi-a transmis doar mie aceasta invatatura pentru ca am fost oleaca mai aplecat spre carte”, spune Alexandru Albut.

Ca majoritatea barbatilor din sat, Alexandru Albut e plecat si el saptamani la rand prin tara. Vinde ceaiuri, tincturi si alifii.

Ritualul plantelor de leac

Alexandru Albut a deprins mestesugul leacurilor in timp, vazand si facand totul sub indrumarea directa a batranului sau parinte. „Acum mi-am mai imbogatit si eu retetele, ascultand pe unul si pe altul si vorbind cu oamenii de prin tara, dar retetele de baza tot de la tatal meu le stiu. Astea-s sfinte, cum la fel de sfanta este si rugaciunea pe care trebuie s-o spun inainte sa ma apuc de culesul florilor si curatenia sufleteasca pe care trebuie s-o am pe tot timpul manuirii lor. Asa ca oriunde oi fi, in tarina, in padure sau in varful muntelui, inainte sa pun mana pe prima planta, ma intorc catre rasarit, imi fac semnul sfintei cruci si zic:

Doamne, Tata Creator,

Te rog sa-mi vii in ajutor.

Doamne, Tu ma-nvredniceste

Mainile mi le sfinteste,

Orice flori culeg cu ele,

Papadie, soc, sulfina

Plante din a Ta gradina,

Da-le leac si vindecare

Pentru toti oamenii care

Au un suflet bun, curat

Ca floarea ce-am capatat.

Indeparta tot ce-i rau

Cand va bea din ceaiul meu.

Corpul lor il lumineaza,

Gura le-o indesclesteaza,

Boala piara in pustie,

In loc lasa bucurie.

Amin.

„Inaintasii nostri aveau cate un descantec pentru fiecare planta si-l rosteau la prepararea leacului si tamaduirea celui in suferinta. Dar… s-au pierdut si astea odata cu orbirea banului. E mare pacat sa dai omului un leac de vindecare numai de dragul banului. Trebuie sa pui acolo macar un gand bun, daca altceva nu ai. Dumnezeu a lasat cate o planta pentru vindecarea fiecarei boli. Plantele fac jumatate, sufletul omului face partea cealalta”. Alexandru isi aminteste si azi de cateva ritualuri la care apucase sa asiste pe vremea cand era copil. „Mi-amintesc de culegerea matragunei. Ritualul se facea in functie de ceea ce voiai sa faci cu planta: sa desfaci o casnicie sau sa faci de dragoste ori sa vindeci vreo boala grea. La aceasta planta se mergea in pielea goala si trebuia culeasa numai la miezul noptii, pe luna noua si dintr-un loc atat de indepartat de sat de unde sa nu se auda nici cainii latrand, nici cocosii cantand. Apoi mai era un ritual al untului-pamantului. Nu-mi amintesc prea bine, dar stiu ca la scoaterea radacinii nu trebuia sa vorbesti cu nimeni pentru ca puterea negativa a plantei sa nu se intoarca asupra celui care o sapa. De aceea la unele plante se practica si un ritual de aparare. Luna are o influenta enorm de mare asupra puterii plantelor. Daca tii cont de fazele si evolutia astrului noptii, ai leac pentru toate bolile. Astea nu erau vraciuri, cum s-ar putea crede, era modul de a trai si a gandi al oamenilor din aceste locuri”, ne explica Alexandru, cu atitudinea aceea demna, ca adevarat urmas al lui Zamolxis.

Satul Poieni este situat pe DN 76, la 20 km de Beius. Din cele 180 de familii, peste 100 se ocupa cu culesul, preparatul si vanzarea plantelor de leac. “Pe vremea Mariei Tereza, principele Imperiului austro-ungar suferea de o boala grava de piele. Doua femei de la Poieni, din familia Albut si Avramut, au mers la principe si l-au vindecat cu plante. Atunci locuitorii din satul nostru au primit imputernicire sa vanda plante in tot imperiul”, spune Alexandru Albut.