duminică, 4 februarie 2018

Parfum de violete: Murind pe dinăuntru

Parfum de violete: Murind pe dinăuntru:  





Murind pe dinăuntru



 
bărbatul cu suflet alb
își căuta culoarea inimii
și-a scos la vânzare visele puse pe tarabă
scormonind avid
după inima ce i-a rămas captivă
în sufletele chinuite atâtor femei


de la o vreme
bărbatul cu suflet alb și chinuit
a învățat
să vorbescă fluent tăcerea
aruncând literele cu ochii însângerați
în poemele ce i-au rămas nescrise

oare își mai amintea cineva de el?
cine mai știe?
acum
doar timpul și tăcerea îi mai silabiseau numele
încet și fără sens

pe bărbatul cu suflet alb
moartea îl curta cu zâmbet de mireasă
în straie de catifea cu ochii arzâd în verde
îi cresta cuvintele de iubire uitate
pe carnea încă vie
împietrindu-i pleopele
ce i-au rămas gratii inimii

atunci
a murit pe dinăuntru
pentru totdeauna
răsucit în jurul unei dureri nespuse

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Evenimentele zilei...