Să bem mai întâi cafeaua...
(interviu imaginar)Unele lucruri în viaţă nu se mai schimbă, odată împlinite cumva. Sunt acele momente pe care nu le vrem pierdute pentru că şansa te priveşte şi dacă nu-i răspunzi, pleacă. Pleacă nepăsătoare. Şansa, pe care eu, Toamna, am avut-o, de a scrie un interviu imaginar despre cum să-ţi bei cafeua este un astfel de moment.
Toamna: – Bem o cafea, împreună?
Doamna cu ochelari de soare: – Mai ales acum, pe vremea ta, dimineţile petrecute cu o cafea aburindă, băută uneori la o poveste în familie, alteori pe fugă, îmi energizează zilele. – Eşti băutoare înrăită de cafea?
– Sunt băutoare de cafea, dar înrăită, nu. Că m-a descoperit ea, că am descoperit-o eu, nu mai ştiu. Evident că ne-am îndrăgostit reciproc şi iremediabil. N-aş putea refuza nicicând o ceaşcă cu licoarea magică ce-mi înviorează ziua.
– Ţi-a schimbat cumva destinul o banală ceaşcă de cafea?– Eram, acum vreo 10 ani, parcă, undeva, pe-o plajă la mare, dis-de-dimineaţă, de foarte dimineaţă şi aşteptam să vină omul cu şezlongurile. Un miros profund de cafea nu-mi dădea pace.
– Ţi-a venit o poftă nebună de-o cafea, nu?
– La bar, un tip, frumuşel, cu ţinută, degajat măcina nişte boabe de cafea. Luase o pungă mare de cafea (2, 3 kg?) fusese deşertată în aparatul de cafea şi aşa, dintr-o dată mă întrebă: „Bei o cafea?” Acum nu ştiu ce aşteptasem mai mult: întrebarea despre cafea sau pur şi simplu glasul lui.
– Şi ce-ai răspuns? Sau te-ai blocat?
– „Ooo.. Daaaa!!!” – chiar aşa mi-a ieşit îndată pe gură! Şi mi-a dat o cană mare, portocalie plină cu licoarea neagră. După care s-a aşezat în faţa mea, cu o cană identică şi mă privea cumva, aşa, prin mine. „Să bem mai întâi cafeaua” spusese... Aveam impresia că el mă vede undeva pe plajă, lângă mare...
– Numai te privea?
– Am vorbit vrute şi nevrute, despre cafea, despre soare, despre amor... Peste zi de tot programul de plajă s-a ocupat el. Apoi a urmat seara, pe faleză... Şi noaptea. A fost o noapte ca o ceaşcă de cafea!
– Păi astea-s aventuri de-o zi sau de-o noapte la mare. Care-i substratul?
– Tocmai asta e, n-a fost numai o zi, n-a fost numai o noapte. Au fost câţiva ani! De la El am învăţat ce e cafeaua dar şi ce e Amorul. Orice cafea preparată de el avea un nume: Cafea cu amor de zi, Cafea cu Amor de femeie, Cafea cu Amor nebun. Toate cafelele lui erau cafele cu amor...
– „Erau”... vorbeşti la trecut. S-a întâmplat ceva?
– După ce-am învăţat pe-ndelete cum să-mi beau cafeaua în orice moment al vieţii, al zilei, cum să fac amor între două cafele?... Mi-au rămas numai lecţiile. El mă priveşte din altă dimensiune şi nu mă lasă deloc să irosesc în zadar vreo ceaşcă de cafea... De fiecare dată când am ceva important de făcut, îndemnul lui vine implacabil: „Să bem mai întâi cafeaua”
Arome. Gusturi. Culori. Întâmplări. Destine. Eu, Toamna, am trăit un interviu imaginar cu Primăvara mea, undeva, pe-o plajă, aşteptând omul cu şezlonguri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu