Plouă cu bani
– Vezi că aluneci, Anabela. Lasă euro ăia, poate că-s falși.
– Zău, Octavian? De când mi-am dorit să am banii mei, să călătoresc și acum când cad din cer, tu-mi spui să nu-i... culeg?
– Hai, fii productiv, ia și tu. Nu-ți trebuie mi-i dai mie.
Haos s-a creat în fața cabanei. Toți turiștii au bancnote de cincizeci de euro în mâini. Numărul acestora depinde de ingeniozitatea fiecăruia de a „valsa” prin zăpadă, căci ninge cu fulgi albi și liniștiți, și plouă cu euro. Orice meteorolog ar fi încântat să transmită această știre extremă, însă noi, cei cazați aici, cred că vom ascunde acest aspect. Declarații la poliție. Numerar confiscat. Și câte și mai câte impedimente în calea fericirii cum că peste noapte am devenit bogați.
Pe zăpada răvășită de pașii disperării n-a mai rămas nici o bancnotă.
Visele femeii intră în impas, când vecinul lor de cameră susține c-ar fi bine totuși să anunțe poliția despre acest eveniment ciudat. Majoritatea simpatizează cu gândurile Anabelei, dar omul pare înverșunat în a nu-și însușii ceva pe nedrept.
– Să supunem la vot, susține o blondină în timp ce-și etalează mândră teancul gros de valută.
Toți cei prezenți, cam vreo zece persoane, au fost de acord cu votul democratic. Anabela radia de fericire. Majoritatea a decis păstrarea sumelor de bani culese din zăpadă și... tăcere. Grupuri, grupulețe, mulțimea prezentă la pomana din cer s-a retras în camere, până la cină probabil.
Spre seară, pădurarul însoțit de trei jandarmi analizează împrejurimile cabanei. Recepționerul, participant activ la acțiunea demarată cu câteva ore-n urmă, îi întâmpină la intrarea în cabană, încercând să obțină informații.
– Intrați, vă rog. Vă pot oferi o cană de vin fiert, e cam răcoare în zonă.
– Lasă-ne cu vinul tău fiert. Mai bine spune-ne dac-ai văzut azi ceva suspect, afirmă un jandarm în timp ce pătrund cu toții în interior.
– Eu? Ce înțelegeți prin „ceva suspect”?
– Ia uite la el ce obraznic este. Adică noi am venit să cercetăm un caz de dublu asasinat și el se face că... plouă? tună și fulgeră alt jandarm.
Tăcerea și groaza se așterne în zona recepției. Sus, în camere, s-a auzit tot. Fiecare grup, pe cont propriu încearcă să depășească situația creată. Unii-și fac bagajul și ies din cabană tiptil, pe ușa laterală. Alții tremură în camere, nefiind capabili de nici o inițiativă. Doar recepționerul, încurcat de tonul jandarmului nervos, se trezește vorbind, cu calm, dar convingător.
– Acum nu mai plouă, aveți dreptate, dar azi chiar a plouat. Și ce ploaie bogată...
– Ai înebunit? șoptește pădurarul neștiind la ce se face aluzie.
– Nu, sunt perfect normal, afirmă în timp ce flutura spre oamenii legii recolta lui de valută. Ăștia au căzut din cer, despre crime nu știu ce să vă spun, căci eu sunt un om cinstit...
Peste două zile, știrea că doi pasageri ai unui avion, probabil neînțelegându-se în afacerile lor dubioase, au căzut accidental din avion, cu o valiză de valută, vuia în tot internetul. Cei doi și-au pierdut viața prin cădere, iar marea majoritate a banilor probabil zace pe fundul lacului din apropierea cabanei Zorile.
Telefonul de la recepția cabanei are firul roșu, căci programări peste programări aglomerează zona destul de liniștită până la ploaia cu bani.
©Dorina Pop
el a fost toate cicatricile
