Ioan Muntean - Panorama literară, noiembrie 2023
29. (eseu,povestire-eseu)
Speranţa și Pesimismul
Într-o lume a contrastelor, unde lumina și întunericul se luptă pentru supremație, trăiau două personaje diametral opuse: Speranța și Pesimismul.
Speranța era o ființă luminoasă, plină de optimism și nădejde. Ea credea mereu în binele oamenilor și în viitorul luminos al lumii. Pesimismul, pe de altă parte, era o ființă întunecată, plină de neîncredere și de frică. El credea că oamenii sunt răi și că viitorul lumii este sumbru.
Într-o zi, cele două personaje se întâlniră în pădure. Speranța era pe drum spre un sat sărac, unde voia să ajute oamenii. Pesimismul, pe de altă parte, se plimba prin pădure, în căutarea de noi motive să fie nefericit.
Când se întâlniră, cele două personaje se priveau cu suspiciune. Speranța era uimită de negativitatea lui Pesimism, iar Pesimismul era dezgustată de optimismul lui Speranță.
„Ce faci aici?” întrebă Speranța.
„Mă plimb”, răspunse Pesimismul. „Și tu?”
„Mă duc să ajut oamenii din sat”, spuse Speranța.
„De ce să-ți pierzi timpul? Oamenii sunt răi”, spuse Pesimismul.
„Nu sunt toți răi”, spuse Speranța. „Există și oameni buni în lume.”
„Da, dar sunt puțini”, spuse Pesimismul. „Majoritatea oamenilor sunt răi și egoisți.”
„Nu cred”, spuse Speranța. „Cred că oamenii sunt buni la suflet, dar au nevoie de ajutor pentru a-și depăși răul.”
„Ești naivă”, spuse Pesimismul. „Oamenii nu se pot schimba.”
„Eu nu renunț la speranța mea”, spuse Speranța. „Cred că lumea poate fi un loc mai bun.”
„Eu cred că lumea este un loc pierdut”, spuse Pesimismul.
Cele două personaje se priviră în ochi pentru o clipă lungă. Apoi, Speranța își întoarse privirea și plecă spre sat. Pesimismul o urmări cu privirea, apoi își continuă drumul prin pădure.
– De ce ești atât de negativ? – se făcu auzită Speranţa.
– Pentru că lumea este un loc rău. Oamenii sunt răi și egoisți.
– Nu sunt toți răi. Există și oameni buni în lume.
– Da, dar sunt puțini. Majoritatea oamenilor sunt răi.
– Nu cred asta. Cred că oamenii sunt buni la suflet, dar au nevoie de ajutor pentru a-și depăși răul.
Ești naivă. Oamenii nu se pot schimba.
– Eu nu renunț la speranța mea. Cred că lumea poate fi un loc mai bun.
– Eu cred că lumea este un loc pierdut.
– Nu cred asta. Eu cred că lumea are un viitor luminos.
– Atunci ești o visătoare.
– Poate că sunt. Dar eu cred că visurile pot deveni realitate.
– Eu nu cred asta. Dar dacă tu crezi, atunci înseamnă că ai o șansă – concluzionă Pesimism.
– Mulțumesc. Asta înseamnă mult pentru mine.
– Te rog. Și eu sper că ai dreptate.
©Ioan Muntean, 2023
text participant la Cronopediada - Maratonul Panorama Literară
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu