Străjerul dealului (1)
Dealul se ridica mândru în mijlocul văii, ca o cetate de piatră ce privea cu măreție asupra lumii. Era locul unde timpul părea că își pierde însemnătatea, unde fiecare piatră și fiecare fir de iarbă păstrau secretele trecutului și speranțele viitorului. Pe vârful acestui deal, într-o cabană modestă, locuia un bătrân cunoscut de toți ca „Străjerul dealului.”
Străjerul era un bărbat în vârstă, cu părul alb ca zăpada și ochii săi adânci reflectau bogata sa experiență de viață. Trăise pe acest deal de când se putea apropia de vârful muntelui. Și-a dedicat întreaga viață să păstreze această oază de liniște, să ocrotească flora și fauna care o populau, și să păstreze tradițiile străvechi ale locului.
În fiecare dimineață, Străjerul se trezea devreme, chiar înainte de răsăritul soarelui, și contempla zorii în liniște. Se simțea parte din acest peisaj minunat, parte din ciclul nesfârșit al naturii. Cu fiecare zi care trecea, el devenea tot mai conectat cu dealul și cu tot ceea ce însemna el.
Oamenii din sat știau că pot conta întotdeauna pe Străjerul dealului. Acesta era un fel de oracol pentru ei, având răspunsuri la întrebările lor și sfaturi în momentele de nevoie. Însă, mai mult decât atât, el era un mentor tăcut pentru toți cei care doreau să învețe cum să respecte și să protejeze natura. Cu răbdare și înțelepciune, îi învăța pe cei tineri cum să aibă grijă de mediul înconjurător, cum să se împrietenească cu vântul care mângâia iarbă și cu păsările care ciripeau printre copaci.
În zilele senine, Străjerul privea adesea departe, către orizont, cu gândul la lumea dincolo de dealul său iubit. Știa că lumea se schimba, că tehnologia și urbanizarea avansau într-un ritm nesfârșit. Cu toate acestea, el rămânea un stâlp al tradiției și al conexiunii cu natura.
Cu trecerea anilor, mulți dintre cei din sat au ajuns să înțeleagă cât de valoros era Străjerul și ceea ce reprezenta el pentru comunitate. Nu doar o persoană, ci un simbol al respectului pentru mediul înconjurător și pentru trecutul lor. În cele din urmă, tinerii au început să-și dorească să preia această responsabilitate, să continue să aibă grijă de deal și să respecte toate învățăturile lui Străjerul.
Astfel, Străjerul dealului și-a liniștit inima, știind că moștenirea sa va fi păstrată. În cele din urmă, el s-a întors către dealul pe care îl iubea atât de mult și a înțeles că, asemenea naturii, el însuși făcea parte dintr-un ciclu etern de viață și învățare. Privind spre cer, cu un zâmbet împăcat pe buze, și-a continuat veghea asupra văii și a locuitorilor ei, din veșnicia dealului care părea să dureze pentru totdeauna.
©Ioan Muntean, 2023
Ioan Muntean - Panorama literară, octombrie 2023
04. (proză)
text participant la Cronopediada - Maratonul Panorama Literară
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu