Maraton Panorama Literară 2024
Ioan Muntean - Panorama literară, martie
04. (eseu)
Limbi artificiale - limbi construite [4]
[…]
1.2. Europanto
Această limbă auxiliară este un concept lingvistic macaronic care răspunde nevoilor utilizatorului, având un vocabular ce îmbină mai multe limbi europene. A fost concepută în anul 1996, de către Diego Marani (jurnalist, autor și traducător în cadrul Consiliului European de Miniștri de la Bruxelles) și a fost inspirată de obiceiul de a împrumuta cuvinte între limbile europene. Marani a creat această limbă pentru a concura cu limba engleză, care părea să domine spațiul european, deși era nevoie de eforturi mari pentru vorbitorii nenativi ca să o învețe. De aceea limba europanto conținea cuvinte și expresii asemănătoare celor din limbile lor materne, pentru a fi capabili să-și exprime ușor și clar ideile.
Conceptul europanto este asociat cu lipsa unor reguli exacte, existând doar câteva sugestii simple. Acest lucru însemnă că oricine poate începe să vorbească această limbă, de îndată ce însușește vocabularul europanto. Marani a scris o serie de articole de ziar despre această limbă și a publicat chiar și un roman. Însă după anul 2005 a încetat să mai probeze acest concept.
1.3. Romanșă
Limba romanșă (în original: „Rumantsch grischun”) este o formă scrisă unificată a dialectelor retoromanei din Graubünden, standardizată de lingvistul Heinrich Schmid în 1982. Este deci o limbă artificială, de tip limbă-acoperiș. Limba astfel standardizată are un nivel de acceptanță relativ scăzut, ceea ce face ca adesea vorbitorii diferitelor dialecte să se adreseze unul altuia în germană, accelerând astfel declinul dialectelor retoromane. Organizația care acoperă toate asociațiile literare retoromane este Liga Romanșă (Lia Rumantscha). Începând din 2001 romanșa este folosită de administrația întregului canton.
1.4. Solresol
Solresol a fost prima limbă care a câștigat recunoaștere internațională. Ceea ce a făcut-o cu adevarat unică au fost principiile sale muzicale: aceasta conține un total de doar șapte silabe, create prin combinarea numelor notelor muzicale ( do, re, mi, fa, sol, la, şi ). Solresol este o limba planificată și simplificată intenționat, creată cu scopul de a face comunicarea internatională mai usoara. A fost inventată de către François Sudre, în 1827. Opera lui - Limba muzicală universală - a fost publicată abia după moartea lui, în 1866. Solresol s-a bucurat de o scurtă perioadă de popularitate, atingând apogeul odată cu publicația lui Boleslas Gajewski din 1902 – Gramatica limbii Solresol – după moartea acestuia.
Predarea limbajului semnelor pentru surzi a fost descurajat în Franța între anii 1880 și 1991, ducând la afundarea limbii solresol în întuneric. După doar câțiva ani de popularitate, această limbă aproape că s-a dizolvat în fața unor limbi mai reușite, cum a fost Volapük sau Esperanto. Încă mai există în lume o comunitate mică d epersoane entuziasmate de solresol, care reușesc să comunice mai eficient acum decât în trecut datorită internetului.
Cuvintele în limba solresol sunt alcătuite din 1-5 silabe sau note. Fiecare poate fi una din cele 7 foneme de bază, care, la rândul lor, pot fi accentuate sau lungite. Mai există un fonem silențios, care se utilizează pentru a separa cuvintele: ele un pot fi amestecate ca în Engleză, de exemplu. Fiecare notă din solresol este reprezentată de un simbol.
Cuvintele sunt formate unind simbolurile în ordinea în care acestea apar în cuvânt, iar ordinea cuvintelor este destul de strictă.
Alfabetul latin solresol este cel mai mic, conținând doar 10 litere (a, d, e, f, i, l, m, o, r, s).
În morfologia acestei limbi cele mai lungi cuvinte sunt împărțite în două categorii de sens: după prima silabă, sau notă. Cuvintele care încep cu sol se referă la arte și științe. Dacă încep cu solsol – ţine de boli și medicamente (de exemplu: solresol – „limbă"; solsolredo –„migrenă”). Una din problemele cu care s-a confruntat solresol a fost concretizarea categoriilor din care fac parte anumite lucruri, de exemplu ultima silabă dintr-un cuvânt, care să facă deosebirea între măr și pară. Totuși, cuvintele de gen feminin se formează prin accentuarea ultimei silabe, iar pluralul – prin lungirea silabei. O trăsătură interesantă și specifică acestei limbi este formarea negațiilor, prin inversarea ordinii silabelor în cuvânt. De exemplu: fala – bun, lafa – rău. Însă un întotdeauna funcționează.
[…]
©Ioan Muntean, 2024
text participant la Cronopediada - Maratonul Panorama Literară
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu