Muntean Ioan - Limbi artificiale - limbi construite [7]

Muntean Ioan - Limbi artificiale - limbi construite [7] - Cronopediada grup - Cronopedia

Maraton Panorama Literară 2024

Ioan Muntean - Panorama literară, martie

07. (eseu)

Limbi artificiale - limbi construite [7]

[…]

CONCLUZII

[text reprelucrat]

 

Efectuând o scurtă incursiune în istoria lingvisticii putem afirma că lingvistica normativă şi cea prescriptivă pot afecta doar natura propriu-zisă a limbii, fără a atinge statutul social al acesteia. Acest lucru i-a determinat pe unii cercetătorii secolului al XIX-lea că lingvistica descriptivă s-a izolat de societate. Astfel, cercetările lingvistice din acel secol şi din prima jumătate a secolului al XX-lea, deşi profunde, erau lipsite de utilitate socială.

Însă un momento radical în sporirea utilităţii sociale a limbii s-a produs odată cu apariţia sociolingvisticii. Rolul lingviştilor a crescut: de la analiza schimbărilor comportamentului verbal şi instruirea vorbitorilor, la influențarea opiniei publice şi vegherea asupra codificării acestor schimbări Astfel, lingviştilor le revine un rol aparte în menţinerea şi revitalizarea limbilor minoritare care începuseră să degradeze. Cu alte cuvinte, sociolingvistica a extins domeniile de cercetare ale lingvisticii normative şi prescriptive, integrând în aria investigaţiilor sale şi funcţiile sociale ale limbii în condiţiile plurilingvismului. Astfel, lingvistica s-a implicat în mod direct în planificarea limbii, aceasta din urmă fiind considerată mai degrabă un tip de comportament decât un cod.

Prin urmare, lingvistica a parcurs o cale destul de lungă până când cercetătorii au realizat cu adevărat că acţiunile de politică lingvistică necesită o cunoaştere minuţioasă a contextului social de funcţionare a limbii. Or, tocmai acest context nonlingvistic era omis de lingvistica tradiţională. De aceea, contribuţia lingvisticii normative şi prescriptive la procesul de planificare a limbii era destul de limitată. Drept dovadă a acestui pesimism poate servi eşecul limbilor artificiale, printre care şi esperanto, care era menită să devină limbă internaţională capabilă să servească drept limbă de comunicare între savanţi. Însă, în pofida faptului că 12 milioane de oameni din lumea întreagă au învăţat-o, că în această limbă s-au publicat vreo 20.000 de cărţi, printre care Biblia, operele lui Molière, Balzac, Schiller şi Tolstoi şi că a fost recunoscută de UNESCO, acest program de planificare lingvistică a eşuat şi poate fi considerat un exemplu de soluţionare exclusiv lingvistică a unei probleme concrete de comunicare fără a se ţine cont de aspectele sociale ale situaţiei.

Într-adevăr, este imposibil să se ignore diversele variabile ale comportamentului lingvistic, importanţa simbolică şi prestigiul unei limbi în alegerea acesteia ca instrument de comunicare. Neutră din punct de vedere lingvistic, esperanto nu poate fi neutră şi din punct de vedere sociolingvistic, întrucât inegalităţile sociale afectează comunicarea. Neputinţa idiomului respectiv de a ţine cont de aspectele nonlingvistice ale comunicării constituie motivul eşecului acestuia.

O altă limbă artificială care un a rezistat a fost bengali din Bangladesh, locuitorii căruia s-au confruntat cu problema îmbogăţirii limbii materne, care a preluat funcţiile limbii engleze. În vederea promovării limbii bengali, factorii de decizie au dispus crearea unor comisii oficiale din care făceau parte şi reprezentanţii domeniului tehnico-ştiinţific, care erau conştienţi de necesitatea elaborării unei terminologii tehnice şi ştiinţifice pentru activitatea lor cotidiană. Drept rezultat, comisia a optat pentru utilizarea limbii engleze ca sursă esenţială de creare a neologismelor, însă gradul de acceptabilitate¹² a inovaţiilor lexicale de către vorbitori a fost mediocru.

Limba română din Republica Moldova s-a confruntat cu aceeaşi problemă după declararea independenţei statale în 1991. De fapt, în cazul nostru, nu era vorba de elaborarea unei terminologii noi, ci de introducerea în circuitul lingvistic din acest spaţiu a terminologiei utilizate în România. Un rol considerabil în realizarea acestei sarcini îi revine Centrului Naţional de Terminologie. Contribuţia lingviştilor la această etapă trebuie să fie importantă. Ei sunt în măsură să clarifice obiectivele şi rolul unui program de planificare lingvistică, pot prevedea interacţiunea dintre atitudinile lingvistice ale populaţiei şi măsurile de intervenţie asupra limbii prevăzute de factorii de decizie. Consultaţiile lingviştilor pot fi utile pentru a ajuta politicienii să opereze o distincţie între atitudinile lor lingvistice în calitate de vorbitori ai limbii şi deciziile care urmează să fie adoptate de către ei în privinţa aceleiaşi limbi

Cu regret, lingviştii îndeplinesc, de cele mai multe ori, un rol minor în programele de planificare lingvistică. Cu toate acestea, întrucât limba este obiectul principal al oricărui program de acest gen, implicarea directă a lingviştilor în procesul de planificare lingvistică este necesară şi benefică. Cu atât mai mult, cu cât limba este examinată într-un context sociocultural mai vast.

Pentru a nu se crea impresia că lingvistica se identifică cu planificarea lingvistică sau că aceasta din urmă presupune doar implicarea lingviştilor, vom menţiona, în concluzie, că lingvistica este necesară, dar nu şi suficientă. În măsura în care planificarea lingvistică este un fel de politică lingvistică, constatările ştiinţelor politice privind modalităţile de soluţionare a conflictelor şi arta de a câştiga consensul celor guvernaţi sunt, de asemenea, importante. Se poate afirma, deci, că planificarea lingvistică reprezintă o activitate complexă care necesită o colaborare pluridisciplinară în vederea realizării unei acţiuni eficiente asupra limbii (limbilor) în societate.

Ține de natura umană să încerci să îmbunătățești lucrurile, cu un rezultat mai bun sau mai rău. Acest lucru se întâmplă la nivel politic, tehnic și chiar biologic, creând frumusețe, dar provocând și dezastre. Unul dintre domeniile de manipulare preferate, este limba. Limba oferă diferite viziuni ale realității și reprezintă un purtător esențial al identității sociale. Este un mijloc puternic și un mijloc al puterii. Politicienii, lingviștii, filosofii și scriitorii au încercat întotdeauna să dicteze evoluția limbilor, mai mult decât să lase să-şi urmeze cursul lor, să suprime o limbă, favorizând-o pe alta, să reglementeze ortografia sau să introducă eufemisme noi pentru concepte negative.

Nu se poate generaliza utilitatea limbilor artificiale luate la un loc. Însă aparte, cele auxiliare, menite să devină limbi internaționale oarecum simplificate, ar fi fost de mare folos întregii societăți, dacă ar fi avut succes până la urmă. Limbile secrete, de asemenea, sunt utile, deși numai în domenii destul de restrânse. Pe când cele fictive, experimentale și cele inventate pentru amuzament, sunt nici utile, nici inutile. Ele vin ca un soi de „glume”, să zicem. Adică aşa cum bancurile nu sunt necesare, dar creează un efect plăcut, așa și limbile din aceste categorii – au un efect artistic aparte, se rețin ca niște impresii de lungă durată, însă doar atât. Iar dacă pentru ele se depune o muncă enormă, atunci analizând raportul efort-rezultat, chiar consider că sunt inutile.

 

©Ioan Muntean, 2024

 

text participant la Cronopediada - Maratonul Panorama Literară