luni, 10 februarie 2014

Literatura popoarelor: CE FERICIȚI AM FI-MPREUNĂ - de Al. Vlahuță



CE FERICIȚI AM FI-MPREUNĂ - de Al. Vlahuță



  

CE  FERICIȚI  AM  FI-MPREUNĂ !

de Al. Vlahuță


Noi nu ne-am spus-o, dar vezi bine
Că ne iubim; și ochii tăi
De mult așteaptă de la mine
Să spun cuvântul greu dintâi.


Când ne-ntâlnim, e-o fericire,
Ce-am fost dorit-o amândoi;
Nu-i limbă-n stare să înșire
Din ochi câte ne spunem noi !...


Se sorb, adânci și însetate,
A noastre lacome priviri,
Același gând și dor ne-abate,
Aceleași tainice porniri.


Ș-atâta ți-i de înțeleasă
Cerșirea ochilor mei triști,
Că te roșești, ca o mireasă,
Clipești, nervos buzele-ți miști...


Și dulce-mi cați o dezmierdare,
Pe-ascuns un zâmbet îmi trimeți:
În noi, întunecat, tresare
Misterul veșnicei vieți.


O, ne-nțelegem de minune,
Cu cât ne întâlnim mai des,
Și, totuși, ne sfiim a spune
Ce fiecare-am înțeles.


De rămânem singuri vrodată,
Stăm muți, cu ochii în pământ.
Tu parc-aștepți înfiorată,
Eu în deșert mintea-mi frământ...


De ce nu vrei ?...Mai lesne-ți vine
Să-mi faci tu cale la-nceput:
Apropie-te blând de mine
Și-ntinde-mi mâna s-o sărut.


Din vraja dulcilor ispite
Nemaicătând să te abați,
Ne-om pomeni, pe negândite,
Ca de când lumea-mbrățișați.


La ce vrei să se risipească
Atâtea visuri în zadar ?
La ce comoara ta firească
Să ți-o îngropi, ca un avar ?...


Acum ți-i inima fierbinte,
Frumoasă ești, iubită ești...
Ce mai aștepți, așa cuminte,
Și-n taină singură tânjești ?


Nu simți cum prinde să te-mbete
Tăria-nfrântelor dorinți ?
Nu vezi cum arzi de sfânta sete
A sărutărilor fierbinți ?...


Îndemnul tinereții tale
Ascultă-l - cât e de-nțelept !
Cu-atâta dor îți cat în cale !
E-atâta timp de când te-aștept !...


Ce fericiți am fi-mpreună !...
Ne-am alinta, ca doi copii.
Acu ni-i vremea, numai bună,
De dezmierdări, de nebunii !...


O, vino, fă ce vrei din mine,
Stăpâna vieții mele fii,
Rentoarce-mi vremile senine,
Comoara de copilării !





joi, 30 ianuarie 2014

Legendele Brasovului: „Si de-atunci i-a ramas numele Timpa“ - Brasov Romania

reblog: Legendele Brasovului: „Si de-atunci i-a ramas numele Timpa“ - Brasov Romania







Legendele Braşovului: „Şi de-atunci i-a rămas numele Tîmpa“

Simbol al Braşovului, Muntele Tîmpa are şi el o legendă.



Se zice că, pe vremea cînd pămîntul României de azi era un fund de mare, au venit dinspre Răsărit nişte uriaşi. Călcînd din munte în munte, s-au oprit pe Piatra Mare.
Pînă în Făgăraş, oricît de mare le-ar fi fost pasul, nu puteau ajunge, aşa că au ridicat o movilă ca să aibă unde pune piciorul. Au scobit piatra din zona Timişului şi au aruncat-o în mare, pe locul unde este acum Tîmpa, pînă ce s-a ridicat deasupra apei muntele pe care îl vedem acum.


Aşa s-a născut muntele braşovenilor.
Uriaşii s-au implicat şi în geneza piramidelor de la Şona.
„Tîmpa era scuţită atunci. Cel dintîi uriaş, cînd a pus pasul în vîrful ascuţit al Tîmpei, de greutate, el s-a tîmpit şi de-atunci i-a rămas numele Tîmpa“, spune legenda publicată în Gazeta Transilvaniei din anul 1902.
Legenda ar confirma şi ipoteza că în interiorul Tîmpei ar fi un lac imens. Dar de ce acest nume?
O legendă povesteşte că namilele, după ce au trecut Oltul, şi-au scuturat încălţările de noroi şi astfel au luat naştere cele opt enigmatice movile.
piramidele-de-la-sona-fagaras
Şi astăzi, localnici continuă să creadă în uriaşi şi transmit mai departe poveţele moştenite cum că nu e bine să facem săpături în zonă, ca să nu-i deranjăm pe giganţii care îşi au sălaşul sub piramide.
Colinele de la Cristian ar fi opera unui copil de uriaş, care, jucîndu-se, a scăpat pămîntul adunat în poală şi astfel s-au înălţat dealurile de azi.
O altă legendă spune că denumirile Corona şi Braşov ar veni de la păţania regelui maghiar Solomon, care şi-a îngropat coroana lîngă un brad, ca urmăritorii să nu-i recunoască rangul. În timp, termenii coroană şi brad au devenit Corona şi Braşov.

luni, 27 ianuarie 2014

Viorela Codreanu Tiron: ERNESTO CORTAZAR - Nights of silk and tears

Viorela Codreanu Tiron: ERNESTO CORTAZAR - Nights of silk and tears



Îmbrăţişarea nopţii de mătase

Noaptea albă, de mătase, dacă ne-ar învălui
Ochii i-aş lăsa să-ţi soarbă toată vraja inimii!
Buzele-aş pune pecete, frunţii tale ne-ndoios
Şi-aş lăsa, să mă îmbete roua ei, miraculos!
Mâinile mi te-ar cuprinde într-o lungă-mbrăţişare
Şi în noapte aş aprinde cel mai sfânt dintre altare!
Flacără-fiinţă vie m-aş prelinge-n focul său
Descriind, o vâlvătae către cerul panaceu.


Evenimentele zilei...