luni, 26 ianuarie 2015
luni, 8 decembrie 2014
In Memoriam
In Memoriam.
Era pe 6 decembrie 2013, dimineața în jurul orelor 07.00, într-un salon alb din Târgu Mureș, când telefonul a sunat prelung. Cu o mișcare înceată am ridicat telfonul mobil prăfuit și am răspuns:
– Da!
– Salut Nicule, sunt eu Jan…Nu știu cum să încep. Hai ”LA MULȚI ANI!” de ziua ta și…a urmat o pauză lungă. S-a stins RELU! Am amuțit… bâjbâind ceva am spus,
– Dumnezeu sa-l ierte!
Nu ne cunoșteam din liceu (1971-1975). El era undeva pe la I, eu la B. Ne despărțea un platou mare, între cele două pavilioane în care aveam dormitoarele. Probabil ne-am întălnit de multe ori pe holurile liceului, dar eram mulți și nu ne cunoșteam personal toți. Eu eram un băiat cu o fire înclinată spre melancolie, nu prea sociabil și cu o timiditate pe care nu mi-am pierdut-o nici peste ani.
În 2005 ne-am întâlnit după 30 de ani. Un liceu cu internat, cu profesori de excepție, așa cum era acela, te leagă cu un fir nevăzut și peste ani. Pe noi întâlnirea de peste ani ne-a apropiat imediat. Era un bărbat puternic, cu o familie frumoasă. Relu a fost un model pentru mine. Sociabil, blând, dar în același timp neiertător cu cei ce greșeau, cu o imaginație creatoare, cu o cultură generală de invidiat, cunoscător al limbii engleze, om de afaceri, negociator, un tovarăș de arme, care nu te părăsea când îți era greu.Un PRIETEN adevărat.
În 2010 stabilisem sa mergem in toamnă în vacanță în Spania (Andaluzia), dar cu câteva săptămâni înainte de plecare, o boală grea l-a lovit. Nu a căzut. Era un adevărat ”soldat”. O rană nu doboară un luptător. A început tratamentul. La sfârșitul anului 2010 mi-a spus:
– Nicule aș vrea sa merg undeva departe. Undeva în Asia, unde este Raiul pe Pământ.
– Hai în Malaysia, paradisul verde, am spus eu.
– Da, sunt de acord, a venit decizia lui imediata.
Pe 23.03.2011 la orele după-amiezii eram la aeroportul Otopeni, pentru a pleca prin Amsterdam, cu o cursă regulată spre Kuala Lumpur (în anul 2014 avionul acestei curse a fost doborât deasupra Ucrainei).
La Kuala Lumpur am ajuns după 14 ore de zbor și am stat 6 zile. Intrasem în altă lume, eram pe alte coordonate, și geografice și sentimentale. Seara târziu, pe terasa hotelului unde eram cazați, amândoi umăr lângă umăr, gând lângă gând, depănam amintiri.
Ziua ne plimbam prin piețe, prin parcuri (Kuala Lumpur are unul din cele mai mari parcuri din lume -Lake Gardens), pe străzile supraaglomerate de motorete, am vizitat turnurile gemene Petronas, am vizitat Chinatown si Little India, am vizitat un parc de fluturi și amândoi ne-am fotografiat în fața unui panou cu mulți fluturi, ne-am distrat într-un parc de păsări (acolo Relu a hrănit câțiva păuni) și ne-am mângâiat simțurile într-un parc de orhidee. ”Carpe Diem” – erau cuvintele noastre. Ne bucuram de prezența persoanelor pe care le-am cunoscut acolo. Într-o după amiază, într-un restaurant german dintr-un cartier mai linistit, l-am cunoscut pe Mircea, cel care ne-a ținut câteva ore, în fața halbelor de bere (în Malaysia vinul este foarte scump) cu poveștile lumii de acolo. ”Știți că orașul Kuala Lumpur este înconjurat de junglă? Locuințele se învecinează cu jungla. Dar nici omul și nici animalele din junglă nu depășesc liziera junglei. Este un respect reciproc.” sau ”Despre Durian (celebrul fruct exotic) oamenii locului spun că are miros de iad și gust de rai”, etc. În altă zi am vizitat un templu indian – Batu Caves. Acolo Relu a urcat sprinten cele 272 de trepte ale templului. După Batu Caves a urmat un templu budist, după o oră de mers prin pădurea ecuatorială . Seara nu puteam rămâne în camere. In altă zi am mers într-un alt rai. Raiul electronicelor. Aproape toate mărcile de laptopuri de pe Pământ erau acolo prezente pe 4 etaje. Nu ne venea să credem ce vedeam. Și-a cumpărat un Toshiba la un preț foarte convenabil. I-am simțit bucuria unei achiziții performante pe care atunci și-a dorit-o.
După 6 zile (ce repede au trecut!) părăseam cu regret Kuala Lumpur și ne îndreptam spre insula Langkawi, la granița cu Thailanda. La intrarea in casutele pe care urma sa le ocupăm (căsuțe de lemn), echipate cu frigider, Tv, terasă, pe piloni, am rămas o clipă fără cuvinte. Era un loc ce te apropia de frumusețea intrinsecă a naturii, frumusețe divină, pe care o surprinzi pentru o fracțiune de secundă, irepetabilă. Acolo verdele pădurii se împletea cu albastrul oceanului. Eram inconjurați de macaci, de fel de fel de târâtoare și zburătoare. Un zgomot specific plutea în aer. Seara am petrecut-o la unul din restaurantele din zona receptiei. Am dansat.
Următoarea zi am inchiriat o masină cu șofer (costa 25 USD o zi de închiriat un taxi ) si am vizitat pe un traseu circular pe insulă, un acvariu, o livadă de fructe exotice, ne-am bucurat de o plimbare pe mare cu o barcă cu motor, pe lângă celebrele păduri de mangrove.
Dar poate cel mai inetersant este că Relu și-a dorit un pescuit pe mare. Dorința și-a împlinit-o într-o zi în care am cunoscut și soarele și ploaia. Cu un tânăr localnic ce conducea barca si avea uneltele de pescuit am pornit in zorii zilei pe mare, printre o multime de insulite. Am petrecut acolo 6 ore, 6 ore în care am uitat de lume, de noi. Eram in mijlocul mării (Andaman), nu auzeam dacât valuri și vânt. Veșnicia curgea în noi.
In urmatoarele zile am vizitat celebrul pod suspendat, am gustat din produsele locale si am trândăvit pe plaja superba.
Așa se sfârșește o poveste din Raiul verde de pe Pământ. La întoarcere, pe aeroportul din Amsterdam, așezați unul lângă altul pe o canapea, Relu mi-a spus:
– Nicu, a fost cea mai frumoasă vacanță a noastră (a mea și a soției mele)!
Am întors capul. O lacrimă se scurgea ușor pe obraz. Era lacrima care ne unea sufletele…
Era pe 6 decembrie 2013, dimineața în jurul orelor 07.00, într-un salon alb din Târgu Mureș, când telefonul a sunat prelung. Cu o mișcare înceată am ridicat telfonul mobil prăfuit și am răspuns:
– Da!
– Salut Nicule, sunt eu Jan…Nu știu cum să încep. Hai ”LA MULȚI ANI!” de ziua ta și…a urmat o pauză lungă. S-a stins RELU! Am amuțit… bâjbâind ceva am spus,
– Dumnezeu sa-l ierte!
Nu ne cunoșteam din liceu (1971-1975). El era undeva pe la I, eu la B. Ne despărțea un platou mare, între cele două pavilioane în care aveam dormitoarele. Probabil ne-am întălnit de multe ori pe holurile liceului, dar eram mulți și nu ne cunoșteam personal toți. Eu eram un băiat cu o fire înclinată spre melancolie, nu prea sociabil și cu o timiditate pe care nu mi-am pierdut-o nici peste ani.
În 2005 ne-am întâlnit după 30 de ani. Un liceu…
– Da!
– Salut Nicule, sunt eu Jan…Nu știu cum să încep. Hai ”LA MULȚI ANI!” de ziua ta și…a urmat o pauză lungă. S-a stins RELU! Am amuțit… bâjbâind ceva am spus,
– Dumnezeu sa-l ierte!
Nu ne cunoșteam din liceu (1971-1975). El era undeva pe la I, eu la B. Ne despărțea un platou mare, între cele două pavilioane în care aveam dormitoarele. Probabil ne-am întălnit de multe ori pe holurile liceului, dar eram mulți și nu ne cunoșteam personal toți. Eu eram un băiat cu o fire înclinată spre melancolie, nu prea sociabil și cu o timiditate pe care nu mi-am pierdut-o nici peste ani.
În 2005 ne-am întâlnit după 30 de ani. Un liceu…
View original 830 more words
luni, 3 noiembrie 2014
De ieri și de azi: Reţetele străbunicii
De ieri și de azi: Reţetele străbunicii: Costume elegante pentru plimbare Voi mai adăuga azi câteva file la cartea de bucate care începe să se „ adune” pe blog. Au fost până a...
Reţetele străbunicii
| Costume elegante pentru plimbare |
Voi mai adăuga azi câteva file la cartea de bucate care începe să se „adune” pe blog. Au fost până acum: Reţete (care distrug orice diete), Reţete şi rochii cochete, Reţete vegetariene a la… Furnica, Reţete şi deserturi uşoare de la … 1907.
Astăzi am selectat câteva reţete de deserturi uşoare culese din revista “Moda nouă ilustrată” – numere din timpul în care străbunicele noastre erau … domnişoare (1904). Cu regretul că în acei ani reţetele nu erau însoţite de fotografii ale creaţiilor culinare. Aşa că voi “asezona” reţetele, ca de obicei, cu câteva rochii şi pălării la modă în acelaşi an.
Iar ca să vă ajut în creaţiile voastre culinare am să vă dau şi câteva lămuriri în privinţa unităţilor de măsură folosite:
- Dram: 3.38 g.
- Oca: 1.272 kg.
- Litră: 318 g.
Cu aceste precizări, prepararea delicioaselor deserturi din vremea străbunicii ar trebui să fie relativ uşoară, nu-i aşa?
TORTĂ DE MIGDALE
Curăţă şi pisează 140 dramuri de migdale dulci şi 10 dramuri de migdale amare cu 150 dramuri de zahăr, rade sau taie subţire de tot coaja de la o jumătate de lamâie amestecă toate acestea cu 60 dramuri de făină, pune puţină sare, patru ouă întregi şi două gălbenuşuri, bate bine albuşurile de la cele două ouă şi amestecă-le cu totul. Unge o tavă, întinde acest aluat în ea şi pune la cuptor iute; nu trebuie mai mult de trei sferturi de oră ca să se coacă, cel mult o oră.
LAPTE DE PĂSĂRICĂ
| Rochii pentru vizite și oraș |
Pune o oca de lapte la foc cu vanilie şi o litră de zahăr. Când fierbe, pui în el cu lingura albuş de ou bătut bine şi laşi să fiarbă.
Iei 8 gălbenuşuri de ou, le freci başca cu o linguriţă de făină şi o linguriţă de lapte rece. Când albuşurile de ou sunt fierte, le scoţi din lapte cu o lingură găurită şi le pui pe taler.
Începi apoi a turna puţin câte puţin din acest lapte fiert cu gălbenuşurile de ou frecate, amestecate mereu ca să nu se taie; când ai turnat tot laptele pui la un foc potolit şi amesteci mereu până ce se îngroaşe laptele, apoi torni peste gogoşile făcute cu albuşurile. Laşi să se răcorească şi apoi dai la masă.
PESMEŢI PENTRU CEAI
Iată o mununată reţetă pentru pesmeţi:
Se dace un aluat din: o jumătate kilogram de zahăr, 6 ouă, 1 litră smântână dulce, 1 dram vanilie, 6 linguriţi natru şi făină câta cere. Faci foaie ca de tăieţei şi o tai cu forme punându-le în cuptor pe tavă ne-unsă, cu foc potrivit.
Sunt excelenţi pentru ceai mai cu seamă.
BUDINCĂ DE OREZ
Se ia lapte şi se fierbe cu orez ( o litră de orez la o oca de lapte); după cantitatea orezului se pun şi câteva gălbenuşuri de ouă de ouă frecate cu zahăr, apoi se adaogă albuşul bătut spumă, răsătură de pe o lămâie, puţină scorţişoară sau vanilie, puţin rom, se amestecă bine, se lasă să se rumenească şi se serveşte.
| Toalete de demi-sezon pentru dame şi fetiţe |
LIQUEUR DE PORTOCALE
La o litră (franceză) de spirt, pui cojile de la 3 portocale şi pui să se plămădească în timp de o lună. Topeşti 275 grame de zahăr într-o jumătate pahar de apă, pui la foc, laşi să dea de vre-o două ori în clocot, apoi scoţi de la foc, amesteci plămădeala şi lasă să stea 15 zile, filtrează şi pune în sticle. Pune în sticlă o migdală curăţată de pieliţă.
PRĂJITURĂ << ALAGEA >>
Pui orez de se prăjeşte, pui zahăr în apă, şi’l laşi să se topească şi după ce s-a prăjit orezul pui apa cu zahăr peste el, apoi pui fidea şi o prăjeşti, şi când e orezul mai cu seamă pui fideaua şi sare; cât vrei de dulce, pui scorţişoară şi o laşi să fiarbă; când e gata o dai jos să se răcească, şi când e să o dai la masă, mai pui puţină scorţişoară pe deasupra; dacă vrei, în loc de scorţişoară înăuntru poţi pune apă de flor. Când o dai jos o acoperi.
PRĂJITURI DE CARTOFI
| Pălăriile sezonului... 1904 |
Se aleg cartofii cari sunt rotunji şi făinoşi şi după ce se fierb în apă şi se curăţă de coji, se pun într’un vas şi se amestecă cu unt proaspăt, cinci sau şase gălbenuşuri de ouă, lapte sau mai de preferat smântână şi puţină esenţă de vanilie, sau răzături de coaje de lămâie.
Se vat după aceea 3 sau 4 gălbenuşuri de ou, dar nu aşa de mult ca pentru laptele zburat, şi se amestecă cu acest albuş. Pe urmă se unge o formă şi se presară cu puţin pesmet şi după aceea se toarnă amestecul până la jum. formei. Se pune în cuptor ca pe o jum. de oră, se scoate forma şi pe o farfurie.
sâmbătă, 18 octombrie 2014
vineri, 10 octombrie 2014
Abonați-vă la:
Postări (Atom)




































