George Bacovia
Dialog de iarnă
Fereastra e-o poemă de plumb şi de scântei,Oraşul adoarme troienit.
Mult mai târziu de miezul nopţii sunt orele trecute...
În haosul vieţii nici noi nu ne-am găsit...
O, vino, cel puţin, acum, prin forţele necunoscute;
– Să viu?– Oh! Mi-i frică...
– Vezi!?
– Hai!
– Am venit.
– Unde?
– Lângă tine.
– Plâng...
– Plâng...
– Taci...
– Hai...
– Hai;
– În infinit...
– În infinit.
– Cântă...
– Vis.
– Da...
– Nu.
– Nu...
– Minus.
– Minus...
– Plus;
– Plus...
– Armonie.
– Armonie...
– Când?
– Când...
– Poate.
– Poate...
– Of!
Fereastra e-o poemă de plumb şi de scântei.
O zi de promoroacă în camera pătrunde...
Sirenele de muncă vibrează, plângător;
Oraşul e-un gheţar de fum, de clopoţei,
Şi de fior...
– Unde... Unde!?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu